Femeia arsă în urma exploziei de la Spitalul din Ploiești a murit
- Iulia Moraru
- 5 martie 2024, 10:08
Femeia în vârstă de 86 de ani, ce era internată la Spitalul Județean Prahova, locul unde a avut loc o explozie în urmă cu o săptămână, a murit în această dimineață.
Femeia internată la Spitalul din Ploiești era internată la terapie intensivă când o explozie a avut loc după ce un muncitor a folosit un flex în secția de ATI.
În urma exploziei, bătrâna a suferit arsuri pe o mare suprafață din corp, iar starea ei s-a agravat și mai mult. Medicii spun că ea avea o boală a inimii.
Femeia arsă de la Spitalul din Ploiești a murit
Medicii legiști vor face acum toate verificările pentru a stabili dacă moartea sa a fost naturală sau a fost cauzată de explozie.
„Pacienta care a suferit arsuri în urma exploziei din Spitalul de boli Infecţioase Ploieşti - Movila a decedat.
Urmează să depunem plângere penală pentru ucidere din culpă. Familia are suspiciuni privind un malpraxis medical având în vedere că femeia a intrat în spital pe propriile picioare, iar apoi a ajuns să fie intubată”, a transmis avocatul.
Lunea trecută, în Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Ploiești, a avut loc o explozie, neurmată de un incendiu, care a cauzat arsuri grave unei paciente.
Avocatul Adrian Cuculis a declarat că el și echipa sa intenționează să depună o plângere penală pentru ucidere din culpă, în încercarea de a aduce pe cei responsabili în fața justiției. Dată fiind gravitatea cazului, este vital să se clarifice toate aspectele pentru a trage concluziile necesare.
Familia femeii cred că a avut loc un caz de malpraxis
În plus, familia femeii decedate ridică suspiciuni cu privire la un posibil caz de malpraxis medical, deoarece aceasta a fost internată pentru o afecțiune minoră și a ajuns să fie intubată în urma exploziei.
Poliția din Prahova a inițiat o anchetă penală pentru cinci infracțiuni în urma exploziei survenite luni la Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Movila Ploiești. Trei dintre acestea sunt legate de acțiuni desfășurate în timpul serviciului.
Conform informațiilor disponibile până în prezent, explozia a avut loc din cauza folosirii unui flex de către un muncitor în apropierea unei surse de oxigen medicinal.
Femeia a suferit răni, având arsuri pe aproximativ 16% din corp. Pacienta din salon era în comă în momentul exploziei.