Care e principalul criteriu atunci când este aleasă o mașină nouă. Mulți ignoră acest aspect

Care e principalul criteriu atunci când este aleasă o mașină nouă. Mulți ignoră acest aspectMașini. Sursa foto: Arhiva EVZ

Un studiu arată că preţul este principalul criteriu în alegerea unei maşini noi pentru consumatorii de pe anumite pieţe dezvoltate. Și performanța vehiculelor contează pentru mulți șoferi.

Mașini noi. Consumatorii de pe pieţele dezvoltate, atât din Europa, cât şi de peste Ocean, se uită la preţ atunci când îşi aleg o maşină nouă, iar performanţa vehiculelor este pe primul loc în opţiunile cumpărătorilor din China şi Coreea de Sud, arată studiul „Deloitte 2024 Global Automotive Consumer”.

Mașini noi. După ce criterii le aleg șoferii

Criteriul principal în alegerea următoarei maşini este preţul pentru consumatorii din Germania (55%), Japonia (58%) şi Statele Unite ale Americii (59%), iar calitatea produsului este pe primul loc pentru cei din India (65%) şi Asia de Sud-Est (62%).

Când vorbim despre performanţa vehiculelor, cumpărătorii din China (53%) şi din Coreea de Sud (55%) sunt în top.

mașini

Maşini. Sursă foto: Pixabay

În acelaşi timp, maşinile cu motoare pe combustie internă revin pe creştere în preferinţele consumatorilor din anumite pieţe, respectiv SUA (67%, de la 58% în 2023), Asia de Sud-Est (52%, de la 50%) sau Germania (49%, de la 45% 2023).

Cele mai căutate mașini

Cei care optează pentru o maşină electrică au drept argumente: preţul mai redus cu alimentarea, în SUA (66%), Japonia (62%) sau Germania (50%), respectiv preocuparea pentru protecţia mediului şi costurile mai mici cu întreţinerea, în India (68%).

Mașinile electrice

Mașini electrice. Sursa foto: Arhiva EVZ

„Încetinirea ritmului de dezvoltare a vehiculelor electrice nu este încă foarte vizibilă în Europa, unde vânzările au înregistrat rate anuale semnificative de creştere, cel puţin pentru cele pe baterie şi modelele hibride (37%, respectiv 30% în 2023 faţă de 2022), potrivit Asociaţiei Europene a Producătorilor de Automobile. Totuşi, în ultima lună a anului trecut am asistat la o temperare a ritmului, posibil influenţată de piaţa din Germania, unde se remarcă o inversare de trend către maşinile pe combustie internă. În România, vânzările de maşini electrice au urcat cu peste 50% în primele 11 luni din 2023, depăşind 10% cotă de piaţă, dar evoluţia este incertă, având în vedere înjumătăţirea subvenţiei acordate de stat pentru aceste autovehicule”, a declarat Ciprian Gavriliu, partener Servicii Fiscale la Deloitte România.

Cum aleg șoferii mașinile electrice

În ceea ce priveşte maşinile electrice full electrice, participanţii la studiu s-au declarat preocupaţi de timpul de încărcare, de autonomie, de preţ şi de eventualul cost cu schimbarea bateriei.

În cazul acestor maşini, majoritatea consumatorilor ia în considerare impactul bateriilor asupra mediului: India (89%), Asia de Sud-Est (77%), Coreea de Sud (69%), China (66%), Germania (64%), SUA (62%) şi Japonia (57%).

Conform studiului de specialitate, angajamentul unei mărci de autovehicule faţă de practicile durabile este „important” şi „foarte important” pentru consumatorii din India (56%), China (50%) şi Asia de Sud-Est (39%) şi "oarecum important" pentru cei din Japonia (54%), Coreea (41%), Germania (40%) sau SUA (36%).

La capitolul disponibilităţii de a plăti pentru dotările cu tehnologie, care permit conectarea autovehiculului la anumite surse de informare, acest trend rămâne ridicat printre consumatorii din India (71%), China (60%) sau Asia de Sud-Est (55%). O pondere mai redusă se înregistrează în cazul cumpărătorilor din Germania (20%), Japonia (23%) şi SUA (25%).

Ne puteți urmări și pe Google News