Klaus Iohannis s-a zgârcit la un stilou: „Brusc, mi-a închis telefonul”
- Emma Cristescu
- 16 februarie 2024, 21:21
Un constănțean i-a spus președintelui Klaus Iohannis că urmează ziua lui de naștere și că vrea să-i dea cadou stiloul cu care semnează actele oficiale. Șeful statului n-a răspuns, iar bărbatul s-a supărat teribil.
Klaus Ionannis este din nou în centrul atenției. Un constănțean, Ilie Cristescu, i-a cerut cadou președintelui unul din stilourile cu care semnează actele oficiale. Nu a primit niciun răspuns din partea președintelui, așa că „fanul“ lui Iohannis a trecut la reclamații, prin intermediul cărora se plânge de comportamentul angajaților de la Consiliul de Stat.
I-a cerut lui Klaus Iohannis un stilou
„Am simțit că a venit momentul să vă împărtășesc o dorință simbolică, mai ales că pe 6 ianuarie, sărbătoresc ziua de naștere. Înțeleg pe deplin că semnarea actelor oficiale este o responsabilitate solemnă și că stiloul folosit pentru aceste momente este un obiect de o importanță deosebită. Cu respect și admirație pentru munca dumneavoastră, aș dori să vă rog frumos să-mi îndepliniți această dorință modestă de a primi ca dar unul dintre stilourile pe care le utilizați în semnarea actelor oficiale”, i-a spus constănțeanul.
S-a enervat la culme
După cele 45 de zile de așteptare care reprezintă termenul de răspuns la petiţii, stabilit în baza art. 15 indice 1 din Legea nr. 233/2002, bărbatul revine cu o scrisoare, însă, de data aceasta, se plânge președintelui de comportamentul angajaților lui.
„Au trecut cele 45 de zile, iar pentru a afla statusul petiției, zile la rând, am sunat la administrația prezidențială, fără să răspundă absolut nimeni la cabinetul domnului Gabriel Cristian Pișcociu, Consilier de Stat. În final, a răspuns o doamnă. Aceasta m-a întâmpinat cu o atitudine obraznică și lipsă de receptivitate, care nu doar că refuză să răspundă la telefoanele și cererile mele, dar nici măcar nu a îndrăznit să înmâneze petiția către dumneavoastră (este ceea ce am dedus din discuția cu dânsa). Brusc mi-a închis telefonul.“
Cum îi poți scrie lui Klaus Iohannis
Constănțeanul i-a vorbit lui Klaus Iohannis ca unui prieten și i-a recomandat să fie mai atent la oamenii pe care îi angajează. Pe site-ul Administrației Prezidențiale există o secțiune prin care i te poți adresa lui Iohannis, numită „Scrie-i Președintelui”. Totuși nu trebuie folosită pentru a transmite dorințe de îndeplinit cu ocazia zilelor de naștere. Nu se știe dacă bărbatul a primit stiloul mult dorit sau dacă a renunțat, potrivit replicaonline.ro.