Cunoscutul dirijor din Republica Moldova, Mihai Amihalachioaie, a murit la vârsta de 63 de ani. În 2023, a fost diagnosticat cu cancer la ficat.
Mihai Amihalachioaie, cunoscutul acordeonist, dirijor de muzică populară, simfonică și de operă, Maestru în Artă, s-a stins din viață la vârsta de 63 de ani. Anunțul a fost făcut de colegii săi de breaslă. În anul 2023, dirijorul a fost diagnosticat cu cancer la ficat. Tot în 2023, a suferit o operație de transplant în Turcia, iar cel care i-a donat o parte din ficat a fost chiar fiul său, Petru Amihalachioaie.
Cine a fost Mihai Amihalachioaie
Mihai Amihalachioaie a fost un cunoscutul acordeonist, dirijor de muzică populară, simfonică și de opera. S-a născut la 23 februarie 1961, în satul Molnita, regiunea Cernăuți, Ucraina. Studiile muzicale le-a început la Școală de Muzică din orașul Herta. Apoi, și le-a continuat la Colegiul de Muzică „Ștefan Neagă”.
În anul 1985 a absolvit Conservatorul de Stat „Gavriil Musicescu” (azi - Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice), specialitatea: pian, acordeon și dirijat orchestra populară. În anul 1997, a absolvit a doua facultate la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, specialitatea dirijat muzică simfonică și de opera. Din anul 1998 dev inedirijor al Filarmonicii Naționale, al Orchestrei Naționale de Camera, al Orchestrei Simfonice a Radioteleviziunii din Chișinău și dirijor al Teatrului Național de Opera și Balet de la Chișînău.
A fost distins cu titlul onorific Maestru in Artă
În perioada 2001-2002 își perfecționează măiestria cu maestrul Antoni Roș Marba la Barcelona (Spania), dirijat simfonic. În anul 1985 și-a început carieră muzicală in calitate de acordeonist și dirijor de muzică populară a Ansamblului „Busuioc Moldovenesc”. În anul 1998 colaborează, ca dirijor, cu Filarmonica Națională, cu Orchestra Națională de Camera și cu Orchestra Simfonică Radio-TV din Chișinău.
A fost angajat al Teatrului Național de Opera și Balet ”Maria Biesu”. A colaborat cu Grupul „Provincialii” din România. A efectuat turnee artistice peste hotarele țării, precum România, Spania, Bulgaria, Germania, Franța, Italia, Marea Britanie s. a. În 2001, pentru întreagă să activitate, a fost distins cu titlul onorific Maestru in Artă.