Nenumăratele pachete de sancțiuni, limite și embargouri impuse Rusiei de către Occident, după 2014 dar mai ales după 2022, nu au condus la rezultatele scontate. Motivele sunt multe, dar două par a fi cele principale: creșterea schimburilor Moscovei cu statele asiatice începând cu cele mari - China și India - și derogările existente în sistemul de sancțiuni, acceptate sotto voce de unele țări occidentale.

Nu este vorba doar de materiile prime energetice ,,clasice’’ - țiței și gaze - ci și de segmentul combustibilului nuclear. Asupra acestuia, mai puțin comentat în presa din România - ne vom opri acum.

Uraniul ieftin rusesc...

Statele Unite importă între 12 și 25% - în funcție de perioadă - din consumul de uraniu îmbogățit necesar celor 93 de reactoare grupate în 54 de centrale atomoelectrice. Datele sunt furnizate de Energy Information Administration. Încă de la începutul aventurii expansioniste a lui Putin în Ucraina, administrația Biden a încercat să anuleze dependența de combustibilul produs în Rusia.

Anul trecut, în decembrie, Camera Deputaților a aprobat un proiect de lege - Prohibiting Russian Uranium Imports Act - care urmează să treacă prin Senat și să fie promulgat de președinte. Nu este prea ușor în condițiile dictate de urgențele interne și externe cu care se confruntă legislativul american, mai ales că unii producători de energie, obișnuiți cu uraniul ieftin rusesc, ar dori ca situația să nu se schimbe. Și apoi, vin alegerile prezidențiale. Dar despre asta, la final...

Noul priect de lege, excepțiile și derogările lui

Legea interzice importul de uraniu rusesc după 90 de zile de la intrarea în vigoare însă conține derogări care-l permit, dacă Departamentul pentru Energie de la Washington (Energy Department - ED) stabilește că nu există alternative iar importul este de interes național. Adică, totul depinde de modul cum lucrează structurile de lobby pe lângă Departament.

Deputata republicană Cathy Morris Rodgers, care nu a votat proiectul de lege, a precizat că ,,derogările sunt, de fapt, riscuri ca dependența de uraniul rusesc să continue ani la rând, slăbindu-se și mai mult infrastructura industrială americană și așa afectată de importurile la preț redus’’. Unele calcule arată că interzicerea importului de uraniu rusesc va avea repercusiuni majore asupra costului energiei nucleare pe teritoriul Statelor Unite, cu creșteri de până la 12%. Estimările aparțin ED.

Cum s-a ajuns aici? Scurtă secvență de istorie a Americii clintoniene

Pentru a elimina un pericol, America s-a trezit cu altul și mai mare, pe care analiștii de la Casa Albă nu l-au întrevăzut la încheierea Războiului Rece. Nici măcar presa. Încercând să deturneze miile de tone de material fisionabil aflat în posesia Moscovei, în diferite etape de prelucrare și destinat producției de arme nucleare, în 1993, administrația Clinton a semnat un acord cu Rusia lui Elțîn prvind această problemă. Numit în folclorul nuclear ,,megatone pentru megawați’’, acordul prevedea importul în Statele Unite a acestor cantități, treptat și la preț redus. Pentru moment, sabia lui Damocles de deasupra Washingtonului fusese înlăturată.

Ca efect colateral însă, industria de profil americană  - care în anii ‘50-‘80 era dominantă la nivel mondial - s-a reprofilat sau a închis porțile. Nu au fost proteste și nici pierderi prea mari întrucât statul impusese măsuri costisitoare de protecție a mediului pe care firmele producătoare încercau să le evite. Deci, gând la gând cu bucurie. În consecință, în deceniile următoare, America a ajuns să producă doar 5% din consumul său de uraniu îmbogățit.

Avântul lui Clinton a fost continuat de toți președinții care au urmat. Chiar și de Trump. Strategic, nu era bine deloc, dar toată lumea era mulțumită. Mai ales tânărul ofițer de informații care-i luase locul lui Elțîn la Kremlin. Industria nucleară devenise vârful de lance al expansiunii Moscovei în exterior, adăugându-se combustibililor fosili care de zeci de ani asigurau intrările de valută ale statului și resursele pentru înarmare.

Poziția Rusiei pe piața americană și mondială

Moscova nu este primul exportator de uraniu îmbogățit pe piața americană. 27% provine din Kazahstan - noua placă turnantă a extracției oxizilor de uraniu, dar sub influență rusă, chineză și foarte puțin... americană - și 25% din Canada. Restul se importă din Marea Britanie, Belgia, Japonia, Germania, Franța, dar la prețuri mai mari. Totuși, în noiembrie 2023, Rusia a fost primul exportator în Stale Unite, iar în primele 11 luni ale anului valoarea totală a exporturilor rusești a atins 1,1 miliarde dolari față de 766 milioane în 2022, anul invadării Ucrainei de către Moscova.

Federația Rusă posedă aproximativ 50% din infrastructura industrială mondială pentru îmbogățirea uraniului și este un important furnizor de echipamente pentru extracția, măcinarea și conversia oxizilor acestui metal. Potrivit lui Chris Gadomski - analist al societății de cercetare strategică Bloomberg NEF, în domeniul nuclear - ,,Rusia este unica sursă  disponibilă în comerțul internațional  pentru combustibilul HALEU – acronim al High-Assay Low-Enriched Uranium (uraniu înbogățit la un nivel superior celui convențional).

Acesta este necesar noii generații de reactori nucleari ,,modulari’’ care vor intra curând în produția civilă de serie. Departamentul pentru Energie al Statelor Unite promovează, cu subvenții majore, crearea unei rețele naționale de producție a acestui tip de combustibil utilizând fonduri de un miliard de dolari în baza Inflation Reduction Act a lui Joe Biden, act normativ din 2022, aspru criticat, în surdină, pe malul european al Atlanticului. Despre această lege am pomenit în mai multe articole, inclusiv în textul precedent privind Germania.

Rusia favorizată de conjunctura mondială

Primul beneficiar al combustibilului HALEU ,,american’’ va fi o societate cu o anumită rezonanță în România: Terra Power. Deocamdată, HALEU se produce în cantități de laborator de către Centrus Energy, în statul Ohio. Potrivit unor date verificate parțial, 80% din comerțul mondial cu HALEU s-ar află în mâna Rosatom - colosul rusesc specializat în energie nucleară - prin societatea TENEX. Firmele neamericane concurente  - Orano, franceză și Urenco, consorțiu format din societăți germane, britanice și olandeze - nu pot oferi cantități mari și la nivelul calitativ al rușilor de la Rosatom.

În context, trebuie precizat că după dezastrul de la Fukushima, multe state și-au suspendat programele privind energia nucleară iar piața materialului fisionabil s-a prăbușit.  La inițiativa directă a lui Putin, Rosatom a investit constant în producție și cercetare devenind numărul unu mondial pe segmentul de piață precizat mai sus. O duzină de state producătoare de energie nucleară depind de Rusia pentru mai bine de jumătate din consumul de uraniu îmbogățit. Deocamdată, surse alternative nu există iar eventuale investiții în domeniu ar deveni productive în 8-10 ani.

Scurte și nefericite concluzii

La COP 28 - Conferința ONU pentru schimbări climatice din Dubai (30 noiembrie -13 decembrie 2023), 22 de țări - cu Statele Unite și Franța în frunte – s-au angajat să coopereze pentru a atinge un obiectiv extrem de ambițios: ,,triplarea capacității de producție a energiei nucleare’’. De fapt, obiectivul final este ,,decarbonizarea economiei globale inclusiv prin producția de hidrogen și combustibili sintetici’’. Întregul proces, care se va extinde pe 25 de ani - dacă va fi pus vreodată în aplicare - va însemna o mare ,,gură de oxigen’’ pentru cei care au monopolul producției de combustibil nuclear la preț redus. În plus, Rosatomul rusesc, că despre el este vorba, este și un mare consructor de centrale atomoelectrice.

Pentru a atinge obiectivul angajat la COP 28, SUA ar trebui să înceapă în 2-3 ani construcția a 7-8 noi reactoare. Cu combustibil importat binențeles pentru că producătorii indigeni nu vor putea ține pasul iar exportatorii au resurse limitate, cu excepția...Rosatom.

Aminteam mai sus că chestiunea nucleară apare și în scenariul alegerilor prezidențiale americane din acest an. În 2020, Biden a învins și pentru că s-a distanțat de Trump, mare susținător al enegiei nucleare. Cum va face președintele, după doar 4 ani, să demonstreze alegătorilor că atunci a greșit și acum îi dă dreptate lui Trump? Vom vedea.