Razvan Lucescu, în centrul unui mare scandal. Rivala Panathinaikos i-a dat ultimatum

Razvan Lucescu, în centrul unui mare scandal. Rivala Panathinaikos i-a dat ultimatumRăzvan Lucescu. Sursa foto: Arhiva EVZ

Răzvan Lucescu a ajuns pe prima pagină a ziarelor din Grecia. Antrenorul român a fost invitat de rivala Panathinaikos să retragă afirmațiile defăimătoare adresate clubului. În caz contrar tehnicianul român riscă să fie dat în judecată.

Răzvan Lucescu, tehnicianul celor de la PAOK, a ajuns astăzi, 01 februarie pe prima pagină a ziarelor din Grecia. Antrenorul român fost invitat de rivala Panathinaikos să retragă afirmațiile denigratoare la adresa clubului și să nu mai aibă astfel de ieșiri pe viitor.

Răzvan Lucescu a ajuns pe prima pagină a ziarelor sportive din Grecia

În situația în care fiul lui Mircea Lucescu refuză să ia act de cele solicitate, Panathinaikos va muta cazul în instanță. Cel titrat antrenor din istoria lui PAOK, Răzvan Lucescu, este susținut de întreaga conducere a clubului la care acesta activează.

„Ne întrebăm dacă există până la urmă un sistem corupt în Grecia, așa cum se plânge Panathinaikos, când prin aceeași justiție acest club cere unei persoane să-și retragă protestul împotriva sistemului corupt?", se arată într-un comunicat al clubului elen de fotbal.

Fostul portar al Rapidului este antrenorul care a obținut cele mai mari performanțe din istoria lui PAOK. După o pauză de peste trei decenii, în 2019 PAOK a câștigat din nou titlul de campioni în campionul elen de fotbal. Tot în sezonul 2019 Răzvan Lucescu a câștigat și Cupa Greciei, reușind astfel eventul.

Cum este văzut conflictul în presa din Grecia

În actuala ediție a campionatului grec de fotbal, PAOK este pe primul loc, cu două puncte peste AEK Atena și cu trei față de ocupanta locului trei Panathinaikos. De asemenea, Răzvan Lucescu și-a dus elevii până semifinalele Cupei.

În presa elenă au apărut astăzi, joi 01 februarie informații potrivit cărora tehnicianul român a primit un avertisment din partea rivalilor de la Panathinaikos. Răzvan Lucescu este înștiințat că „„va fi dat în judecată dacă nu retractează atacurile făcute în trecut și continuă să lovească Panathinaikos".

Pe de altă parte jurnaliștii evidențiază că ar fi  vorba doar de o acțiune de intimidare. Panathinaikos nu va tranșa problema în instanță. De fapt, criticile formulate de antrenorul român nu au fost adresate clubului rival, ci Răzvan Lucescu doar a criticat arbitrajul. Arbitraj care, a adăugat Lucescu, ar favoriza echipele din Atena.

Razvan Lucescu a criticat în termeni duri uciderea unui suporter grec.

Razvan Lucescu a criticat în termeni duri uciderea unui suporter grec. Sursa foto: Arhiva EvZ

Răzvan Lucescu: „A fost o rușine pentru fotbal"

Pentru a-și susține acuzațiile la adresa arbitrajului, antrenorul român a invocat cazul din 28 ianuarie, moment la care centralul norvegian Rohit Saggi ar fi favorizat echipa adversă, inventând un penalty.

„Ce am văzut acum a fost o rușine pentru fotbal. Arbitrul a tras clar cu o formație. I-a dat un penalty inexistent, a iertat-o de un cartonaș roșu. Toate loviturile libere ale adversarilor au fost acordate mult prea ușor. Mi se pare incredibil că a venit din altă țară și poate să fluiere așa, să aibă o astfel de atitudine. Distruge echilibrul campionatului", a răbufnit Lucescu, într-o conferință de presă, potrivit Sportal.gr.

Al doilea caz în care Lucescu acuză că ar fi fost furat de arbitrii s-a consumat în ianuarie 2023, după un meci câștigat de Panathinaikos cu 2-0.

„Acea finală nu a fost pierdută de PAOK și nici câștigată de Panathinaikos. A fost decisă de VAR și de arbitru (n.r. spaniolul Mateu Lahoz). Aceasta este povestea mea și o voi zice de câte ori voi avea ocazia. Poate că sunt nebun, dar spun adevărul. Mi s-a furat un campionat și mi s-a furat o Cupă", a adăugat antrenorul român.

Razvan Lucescu în centrul unui mare scandal în Grecia

Răzvan Lucescu, din ce în ce mai aproape de un trofeu la PAOK. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Panathinaikos sare în sprijinul antrenorului român

Campionatul la care face referire Răzvan Lucescu este cel din 2017-2018. PAOK a pierdut atunci cele două derby-uri, în fața celor de Olympiakos și AEK Atena. Conducerea clubului a sărit în apărarea antrenorului român.

„Panathinaikos a făcut o mișcare comică. Se gândește că astfel nu va mai auzi adevărul. Antrenorul, omul Răzvan Lucescu are întreaga noastră susținere. Orice acțiune legală a lui Panathinaikos e împotriva lui PAOK, nu a lui.

PAOK va fi întotdeauna transparent și corect, va proteja dreptul fiecăruia la opinie. Declarațiile tehnicianului nostru nu au defăimat niciodată jucătorii lui Panathinaikos, ci au atacat arbitrii care îi protejează. Ne întrebăm dacă există până la urmă un sistem corupt în Grecia, așa cum se plânge Panathinakos, când la același tribunal acest club cere unei persoane să-și retragă protestul împotriva sistemului corupt?".