Profesoară din Italia, adusă în lanțuri la un tribunal din Budapesta. Reacția guvernului italian
- Bianca Ion
- 31 ianuarie 2024, 15:44
Mai multe proteste au avut loc marți în Italia, după ce o profesoară din Milano a fost adusă în fața unui tribunal din Budapesta în lanțuri. Ea este acuzată de participarea la un atac antifascist împotriva militanților de extremă dreapta.
Imaginele cu Ilaria Salis, în vârstă de 39 de ani, prezentată în instanță în timpul zilei de luni, cu mâinile și picioarele legate și cu un lanț în jurul taliei, au provocat un val de indignare în Italia, determinând opoziția să solicite guvernului de dreapta de la Roma să ia măsuri pentru a o sprijini, notează Reuters.
Ce solicită guvernul italian
Situația este complexă din punct de vedere politic pentru premierul Giorgia Meloni, deoarece ea și vicepremierul Matteo Salvini au legături strânse cu premierul naționalist ungar, Viktor Orban.
Meloni, care urmează să se întâlnească joi cu Orban, la un summit al UE, a discutat problema într-un apel telefonic cu acesta, subliniind „respectul pentru independența și autonomia justiției maghiare”, conform biroului său.
În prealabil, însărcinatul cu afaceri al Ungariei a fost chemat la Ministerul de Externe de la Roma, în timp ce ministrul italian de externe, Antonio Tajani, a declarat în Parlament că Salis a fost supusă unui tratament „degradant și umilitor”. Acesta a cerut respectarea drepturilor ei conform standardelor europene și „civilizația noastră judiciară”.
De ce este acuzată profesoara din Italia
Ilaria Salis, o profesoară de la o școală elementară din apropiere de Milano, este acuzată că a participat la un atac grav împotriva a doi militanți de extremă dreapta de către un grup de activiști antifasciști la Budapesta, în februarie anul trecut.
Ea a pledat nevinovată, luni. Procurorii solicită o pedeapsă de 11 ani de închisoare. Cazul urmează să fie judecat pe 24 mai.
Petiție pentru repatrierea profesoarei
Tajani a informat parlamentarii că Italia depune eforturi pentru a obține acces la probele din dosar, inclusiv la înregistrările video, și speră la un proces corect și rapid. Ambasadorul italian la Budapesta s-a întâlnit cu ministrul ungar al justiției în acest sens.
Tajani a declarat anterior la postul public de radio RAI că Italia va încerca să obțină transferul lui Salis, care este în detenție de aproape un an, la arest la domiciliu, ca un prim pas.
Serviciul penitenciarelor din Ungaria a respins "acuzațiile presei" privind încălcarea drepturilor lui Salis în timpul detenției, considerându-le "minciuni" și afirmând că închisorile din țară respectă standardele adecvate de igienă și hrană.
Tatăl italiencei a declarat presei că aceasta a fost maltratată, susținând că fiicei sale nu i s-au oferit haine de schimb, hârtie igienică, săpun și tampoane igienice timp de cel puțin o săptămână după arestare.
O petiție online pentru repatrierea lui Salis a strâns aproape 94.000 de semnături până marți seară.