Cavalerul „Iluziilor pierdute” - iubirile unui scriitor genial. Lucra și bea 100 de cafele pe zi

Cavalerul „Iluziilor pierdute” - iubirile unui scriitor genial. Lucra și bea 100 de cafele pe zi

Cavalerul „Iluziilor pierdute” - iubirile unui scriitor realist, genial dar niciodată academician. Comedia Umană rămâne cea mai mare încercare de a picta existența umană prin intermediul literaturii

Cavalerul „Iluziilor pierdute” - iubirile unui scriitor realist, genial dar niciodată academician. Comedia Umană rămâne cea mai mare încercare de a picta existența umană prin intermediul literaturii.

Am învățat cu toții la școală, la interminabilele ore de teorie literară ce însemna să fii balzacian în abordare. Lumea venea și pleca în același loc, viața era călătoria circulară, o existență dură, marcată de iubire, mai bine zis de lipsa ei. La care se adăugau lipsurile materiale. Iar pentru Cavalerul „Iluziilor pierdute”, viața a rezervat un cocktail exploziv care l-a făcut să petreacă pe pământ circa 50 de ani. Îndeajuns pentru a picta în proză o lume unică.

Cavalerul „Iluziilor pierdute”: Conflictul pentru „mansarda”  creației și cele 16 ore de lucru zilnice

Honoré de Balzac, Cavalerul „Iluziilor pierdute” se naște la Tours, la 20 mai 1799. Bernard Balssa, tatăl scriitorului fusese un regalist convins scăpat de ghilotină, ofițer cu aprovizionarea, căsătorit cu Anne Charlotte Sallambier, fiica unui comandant direct, la origine, bogat negustor de postav. A reușit să devină director de spital regal, devenind destul de avut. Deși, la naștere era fiu de pălmaș, și-a transformat numele în „de Balzac”. Scriitorul se născuse când tatăl avea 51 ani, mama 19 ani. Ciudat este că micul băiat primea la naștere doar prenumele Honoré și atât. Era poate un semn al destinului care i-a dat un talent imens, o putere de lucru peste limite, dar ani puțini de viață.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ce studii a avut

Honoré a urmat școli la Tours și Vendome, pe măsură ce tatăl său, la finalul epocii napoleoniene ajungea  în funcții tot mai înalte. Tatăl îl dorea inginer, dar a cedat rugăminților soției și surorii lui Honoré,  Laure și îl  va lăsa să meargă la Drept pentru că el iubea literatura. Spunea că el va fi rege nu ordonanță, așa cum îi reproșase tatăl lui, care avea deja 71 ani, Balzac primea 1500 franci lunar ca rentă cât să stea într-o mansardă pariziană pentru a vedea dacă avea să reușească în pasiunea lui despre literatură. Înțelegerea era ca el să urmeze Dreptul, dar Balzac abandonase cursurile, mergând la cursuri de literatură, filosofie, la teatre, în cafenele. După doi ani în care el a muncit enorm, familia era dezamăgită, i se ceruse expres să se lase de literatură.

Prins în mrejele unei femei căsătorite

Francezul se îndrăgostea îm 1821 la 22 de ani de o femeie căsătorită,  Laure de Berny (1777-1836), sursa de inspirație pentru romanul Femeia la 30 de ani (1842) dar și pentru romanul Iluzii pierdute. Ea era cu 22 de ani mai mare decât el. Aceasta avea 9 copii, dar se lansase într-o relație nebunească timp de un deceniu. Ea îi corecta textele, îi dădea bani, îl sfătuia. Balzac o va părăsi când ea împlinise 55 de ani, în 1832. Ea va mai trăi încă patru ani, Romanul Crinul din Vale apărut  în 1835, este inspirat de prima si singura sa iubire.  Se poate spune că doamna de Berny a fost singura sa iubire cu adevărat.

La maturitate, Balzac ajungea urmărit veșnic de portărei pentru că era îndatorat până peste cap din cauza afacerilor în care se lansase și pe care le gestionase prost. Sora sa îl ajuta cât poate. Balzac lucra și câte 16 ore pe zi, a publicat și 100 romane într-un an, dar banii se terminau. Nu avea bani să își cumpere propriile cărți, mama sa colecționa și lipea ziarele unde erau publicate romanele sale în foileton. Balzac trăia maturitatea în vremea Franței Monarhiei din Iulie, a Revoluției de la 1848 și alegerii nepotului lui Napoleon ca Președinte al Republicii Franceze.

Cavalerul Comediei Umane, Marchiza de Castries și mariajul cu Eva Hanska

Anul 1831, când Balzac avea 32 de ani va duce la o nouă iubire. Marchiza de Castries a dorit să-l cunoască după ce se arătase extasiată de romanele sale: Fiziologia căsătoriei (1829), Șuanii (1829).  Balzac avea contracte cu reviste de top, scria, dar cheltuia. Afacerile îi mergeau prost, pierdea sume mari de bani. Ar fi dorit să aibă funcții publice, dorind să se căsătorească pentru zestrea care să-i dea calitatea de alegător și de ales cu Eleonore de Trumilly, dar ea și familia ei îl  va refuza. Asta în ciuda faptului că atât fosta amantă, Laure de Berny, cât și actuala, Marchiza de Castries îl sfătuiseră să nu facă acest gest de a cere mâna acelei domnișoare. Evident, experiența aceasta a contribuit la redactarea romanului Iluzii pierdute în 1837.

O relație sortită eșecului

Anul 1832 îl ducea pe Balzac în statele italiene cu iubita sa, dar relația cu Marchiza de Castries a mers prost.  În perioada 1829- 1848, au apărut marile romane ale Comediei Umane. Balzac a dorit să intre în celebra Academie Franceză, în rândul Nemuritorilor dar nu  a fost primit. Este ciudat că numeroși academicieni literați francezi au ajuns analizând creația balzaciană. În mod simbolic, la mulți ani după dispariția sa, Balzac are locul lui în Academie Francaise.

Balzac  a fost din nou dezolat, numai că mai avea admiratoare, căsătorite, dar c est la vie!, date peste cap de romanele sale. Una dintre ele, care semna „Străina” a vrut să-l cunoască, la 12 noiembrie 1832. Scrisoarea venea din Imperiul Rus, din Odessa de la o etnică poloneză,  contesa Eva Rzewuska, devenită Hanska prin căsătorie. Soțul ei, Wenceslas Hanski avea un mare domeniu lângă Berdicev, Imperiul Rus (Ucraina de azi). Perioada 1832-1850, adică 18 ani a fost marcată în viața lui Balzac de relația platonică și cu multe suișuri și coborâșuri cu Eve Hanska. Prima oară,  a ratat căsătoria cu ea, apoi după o perioadă de ruptură, au reluat  corespodența și la 14 martie 1850, cei doi se căsătoreau la Berdicev.

Un consumator înrăit de cafea

Abuzul de cafea (bea 100 cafele pe zi când lucra 14-16 ore zilnic, mânca prost, mai ales ouă moi și ce găsea), traiul dezordonat, munca epuizantă i-au adus suferințe cardiace și arteriale, chiar și reumatice lui Honoré de Balzac. I se umflau mereu picioarele. Așa s-a întâmplat și în vara lui 1850. Plecând de la Berdicev spre Paris, scria unui prieten că o țigancă îi ghicise că va trăi 100 de ani. El avea 51 de ani atunci. A ajuns la Paris, bolnav. Picioarele i s-au  umflat, circulația sângelui era tot mai grea. Honoré de Balzac a murit la Paris, la 18 august 1850.

E greu azi să nu ajungi să citești Balzac când vrei să cunoști oamenii. Pere Goriot, Eugenie Grandet, Peau de chagrin, Femeia la 30 de ani, Crinul din vale sunt azi capodopere. Iar Comedia Umană cel mai mare ciclu de romane din lume, este încununarea unei vieți zbuciumate pe care Balzac a trăit iubind nu mai puțin de trei femei: Madame du Berny, Marchiza de Castries și Eva Hanska, ultima fiindu-i soție pentru cinci luni după o dragoste de 18 ani.