Cum se cumpără stagiu de cotizare la pensie, în Republica Moldova

Cum se cumpără stagiu de cotizare la pensie, în Republica Moldova Sursa foto: Pixabay

Există tot mai mulți cetățeni din Republica Moldova care își cumpără stagiu de cotizare la pensie, potrivit unei prevederi legale care permite acest lucru.

Cetățenii din Republica Moldova care nu au un loc de muncă oficial și nici venituri constante se gîndesc, totuși, să își asigure o pensie pentru bătrînețe.

Cumpărarea de vechime pentru pensie, prevăzută de lege din 1999

Și există, în legislația Republicii Moldova, o lege în acest sens. Aceasta permite ca persoanele care nu au cotizat la pensie în sistemul public să își asigure din proprie inițiativă, individual, dreptul la pensie, prin cumpărarea stagiului de cotizare.

Dar părerile cu privire la cumpărarea de vechime în muncă sunt împărțite, Unii cred că le-ar fi de folos să achite, chiar și sume mari de bani, pentru a beneficia de pensie. Alții, însă, consideră că o astfel de investiție nu este nici necesară, nici utilă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Procedura este reglementată în legislația din Republica Moldova încă din 1999. Dar cei mai mulţi dintre moldoveni nu știu că există oportunitatea de a-şi cumpăra dreptul la pensie pentru limită de vîrstă.

Ministrul Muncii, veste cruntă pentru anumiți pensionari. Niciun ban în plus după recalculare

Cum se cumpără vechimea pentru pensie / Sursa foto: Arhiva EVZ

Cum se cumpără stagiu de cotizare

Pentru a beneficia de această asigurare socială, solicitantul trebuie să se adreseze Casei teritoriale de asigurări sociale, în funcție de domiciliu. La prezentarea la sediul acesteia, solicitantul trebuie să aibă asupra sa actul de identitate.

Contractul de asigurare se încheie după achitarea sumei prevăzute drept contribuție de asigurări sociale, pentru care se eliberează un bon de plată eliberat de o instituție bancară din Republica Moldova.

Cuantumul contribuțiilor pentru pensie se stabilește în fiecare an prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat și este în sumă fixă. „În acest an taxa fixă de cotizare stabilită de lege este de 17 522 lei pentru persoanele fizice.

Să presupunem că o persoană fizică are un stagiu de cotizare de 12 ani și ar vrea sa își asigure benevol încă trei ani de cotizare. Astfel, pentru acești trei ani, această persoană ar trebui să scoată din buzunar suma de 52 566 de lei”, a declarat Clara Sorocean, șefa Direcției generale de evidența individuală a contribuțiilor de la Casa Națională de Asigurări Sociale, potrivit DeLucru.md.

Casa Națională de Asigurări Sociale din Republica Moldova / sursa foto: FB

Cât costă cumpărarea de vechime pentru pensie

Problema este că, deși o persoană poate alege pentru ce an să cotizeze, suma care trebuie plătită nu este cea corespunzătoare contribuției la pensie din anul respectiv, ci cea decisă prin lege pentru anul în care se face plata. Iar taxele de cotizare la pensie cresc de la an la an.

Potrivit statisticilor oficiale, din anul 2020 și pînă în 2023, 975 de persoane s-au asigurat individual pentru pensie, prin cumărarea de vechime.