Ionel și Rica - căsătoria dintre Ion Antonescu și Maria Niculescu. Controversele din jurul cuplului dominant din România în anii celui de Al Doilea Război Mondial

Ionel și Rica - căsătoria dintre Ion Antonescu și Maria Niculescu. Controversele din jurul cuplului dominant din România în anii celui de Al Doilea Război Mondial.

Generalul, ulterior Mareșalul Ion Antonescu, Conducător al Statului Român în perioada 6 septembrie 1940-23 august 1944 a fost un dictator pro-nazist și antisemit. În ciuda pretențiilor de mare comandant de oști, a fost un politician diletant în materie de strategie militară.

O dovadă grăitoare este proasta echipare și aprovizionare a trupelor române de la Stalingrad știut fiind faptul că sectorul în care luptau românii, alături de italieni care-i separau de trupele horthyste pentru a nu se încăiera din cauza Ardealului de Nord-Vest, a fost cel atacat de sovietici care au avut succes, rupând atacul german.

Sursele documentare afirmă că trimitea vânători de munte cu echipament de vară, comandanții germani solicitând ca aceștia să nu mai fie trimiși întrucât, ei nemții nu aveau echipamente suficiente nici măcar pentru rezerva lor de luptă. Dincolo de asta, Ion Antonescu a fost un familist, având o singură soție pe Maria (Rica) Niculescu, născută la Calafat, la 3 noiembrie 1892.

Ionel și Rica - începuturile. Spectrul bigamiei

Ion Antonescu s-a născut la Pitești în datea de 2/14 iunie 1882. După studii de liceu militar la Craiova, a studiat la nivel superior la București, devenind ofițer de stat major, comandant de unități și diplomat militar la Londra.

A fost atras de politica antisemită, fiind Ministrul Industriei în guvernul condus de Octavian Goga din 1937. Nu s-a înțeles cu regele Carol II, fiind trimis în domiciliu impus în Vâlcea la Mânăstirea Bistrița.

Pe Maria Niculescu o cunoaște în anii 20, când el era deja colonel, veteran al Primului Război Mondial, prieten cu liderul legionarilor Corneliu Zelea Codreanu. Maria Niculescu fusese căsătorită cu un ofițer, Gheorghe Cimbru, apoi cu francezul Guillaume Fueller, om de afaceri.

Căsnicia dintre ei s-a oficiat la 9 iulie 1919 și s-a desfăcut la 26 februarie 1926. Aici intervine controversa. Mihail Moruzov, artizanul serviciilor secrete românești în sens modern nu-l agrea pe Ion Antonescu și nici nu se dădea în vânt după legionari.

Procesul de bigamie

Mihail Moruzov știa că Ion Antonescu se căsătorise cu Maria Niculescu Fueller la 29 august 1927, în România, deși din punct de vedere juridic, căsătoria Mariei cu omul de afaceri francez era în vigoare după legile românești.

Divorțul fusese pronunțat administrativ de francezi, dar, conform legilor civile ale statului român, era nevoie de o recunoaștere a actului civil francez de către instanțele românești. Carol II știa de problema lui Antonescu și a decis să folosească acest fapt contra lui.

Astfel, în perioada 1935-1938, soția lui Mihai Antonescu a fost judecată pentru bigamie, apărătorul familiei Antonescu fiind viitorul Ministru de Externe și viitor vicepreședinte al Consiliului de Miniștri, avocatul și profesorul de drept Mihai Antonescu, și el un antisemit notoriu (contrar asemănării de nume, cei doi nu erau rude). Ion și Maria Antonescu își spuneau Ionel și Rica.

Ionel și Rica, prototip pentru cuplul Nicu și Lenuța

Ion Antonescu a fost un dictator absolut. A ales să mimeze democrația ținându-l ca pe o marionetă pe regele Mihai I, fiul rivalului său. A decis ca să o aducă pe Elena, mama lui Mihai în România, ca regină mamă pentru ca el să o scoată la înaintare pe soția sa Maria, șefa Patronajului și Ocrotirilor Sociale. Așadar, oriunde mergea, Regina mamă Elena era încadrată de Maria General (din 1941 Mareșal) Antonescu.

A fost bună prietenă cu Veturia Goga, alături de care era în Gorj după 23 august 1944, când soțul ei fusese arestat iar ea se refugiase nu departe de Dobrița unde erau Mihai și Elena, mama sa. Maria Antonescu a stat în casa lui Grigore Iunian, fruntaș politic interbelic.

Așa se explică de ce Mihail Moruzov nu a fost salvat de Antonescu de la Jilava, deși Wilhelm Canaris venise special (a fost singura dată când a călătorit oficial în România și în exteriorul Germaniei, de regulă el călătorind sub alias-uri) la București pentru a-i cere în 28 noiembrie 1940 eliberarea lui Moruzov. Antonescu i-a spus că din păcate, fusese lichidat cu o zi mai devreme, fără știrea lui.

Acuzații pentru Horia Sima

Totuși, fiica secretă a lui Moruzov a declarat că apropiații tatălui ei care asistaseră la înmormântarea lor arătau că trupul îi fusese brăzdat de baionete militare, înainte de a fi împușcat de legionari.

Adică, Antonescu ar fi dispus lichidarea lui lăsând să se creadă că a fost executat de legionari. Aceștia îl doreau mort fiindcă Moruzov nu avea doar dosarul clar de bigamie al doamnei Antonescu ci și informația clară că Horia Sima era agent german.

Faptul că îl angajase la SSI fusese un mijloc de a-l ține mai bine sub observație, dar Horia Sima nu a dorit să se știe despre el că a fost un trădător, până la urmă, cum a fost acuzat până la moartea sa, în 1993, de alți legionari din emigrație.

Ionel și Rica - arestarea și execuția lui, condamnarea ei și domiciliul forțat

S-a speculat că Ion Antonescu ar fi suferit de sifilis terțiar fiindcă era tratat cu tratamente care în epocă erau pentru această boală inclusiv prin îmbolnăvirea controlată cu malarie, considerându-se că febra indusă de malarie sparge capsulele spirocheților. Regimul vegetal consumat de Antonescu era cel recomandat bolnavilor de sifilis.

Maria Antonescu ajunge arestată la București, fiind luată de lângă Veturia Goga. Este anchetată pentru fraude în gestiune dar acestea lipsesc, casieria Fundației având un plus de 20 000 lei. Este dusă în URSS, la Moscova pe Lubianka, dar nu a fost decât o dată interogată. A fost adusă în România, o dată cu Antonescu în 1946. Și-a văzut soțul în ultima zi din mai 1946.

După execuția lui la 1 iunie 1946, Maria Antonescu a fost condamnată pentru infracțiuni economice, trecând pe la Jilava, Văcărești, Mislea, primind apoi domiciliu forțat în Bărăgan. Bolnavă de inimă a fost internată de câteva ori la București, la Spitalul Burghele -Panduri de azi și la Colțea. A murit la 18 octombrie 1964, la 18 ani după soțul ei, la București, la Colțea, după ce inițial, fusese internată la Fetești după al treilea infarct miocardic.