Avocata fermierilor anunță că negocierile cu Ministerul Agriculturii sunt promițătoare
- Iulia Moraru
- 18 ianuarie 2024, 16:30
Avocata Elena Radu, care a reprezentat fermierii în cadrul discuțiilor cu ministrul Agriculturii, consideră că aceste negocieri reprezintă un pas către rezolvarea problemelor manifestate de fermieri în stradă.
Avocata a precizat că progresele în discuțiile cu ministrul Agriculturii nu implică automat retragerea fermierilor către casele lor.
Ministrul Agriculturii, discuții cu avocata fermierilor protestatari
„Din punctul meu de vedere, este un pas, dar sperăm ca acest pas să nu fie doar nişte promisiuni deşarte, doar pentru ca oamenii să se liniştească şi să plece acasă.
Din câte mi-au spus dânşii, nimeni nu pleacă acasă până nu va fi un stabilit un calendar clar, cu nişte termene clare, asumat, prin care să fie convinşi că se şi va realiza în mod efectiv şi se vor face analize reale pe ceea ce s-a discutat astăzi şi pe promisiunile care au fost astăzi”, a transmis avocata Elena Radu.
Ea a indicat că ministrul Agriculturii a consimțit să înființeze grupuri de lucru la nivel local și național, cu scopul de a analiza problemele reale ale sectorului agricol și de a încerca să identifice soluții concrete. Aceste soluții vor fi reflectate ulterior în proiecte de normative.
Florin Barbu promite transparență în proiectele de acte normative
„Tot atât de bine a fost de acord ca aceste proiecte de acte normative să fie ulterior puse în consultare publică, să organizeze dezbatere publică pe ele, astfel încât, dacă aceste proiecte conţin norme care ar putea să aibă efect negativ, ele să poată fi remediate în urma unor dezbateri publice care vor avea loc între fermieri, nu neapărat ai unor organizaţii asociative, ci oricare fermier care constată că în acele norme există o problemă”, a mai spus Elena Radu.
Avocata fermierilor a subliniat că accentul este pus pe transparență și, în vederea evitării distorsionării sau chiar inventării unor revendicări, a menționat necesitatea ca informațiile să fie prezentate într-un mod autentic.
Scopul este ca orice cetățean, fermier sau transportator să poată fii la curent cu discuțiile și solicitările.
Ministrul Agriculturii trebuie să facă o pagină de internet pentru a comunica
Cererile fermierilor au inclus solicitarea către ministrul Agriculturii de a crea o pagină web dedicată, pe care să fie publicate atât calendarul, cât și transmisiile live ale tuturor discuțiilor desfășurate în cadrul grupurilor de lucru, atât la nivel național, cât și la nivel local.
În ceea ce privește programarea unui calendar pentru analizarea și găsirea soluțiilor ce vor fi integrate în actele normative, fermierii au exprimat dorința ca să fie stabilite termene clare.
Aceste termene ar oferi posibilitatea celor interesați să declare oficial intenția lor de a participa la analize efective în cadrul acelor grupuri.
„Ministrul agriculturii ne-a comunicat că dânsul o să transmită mai departe. Din punctul meu de vedere, trebuie să vedem dacă, într-adevăr, Guvernul României şi miniştrii sunt dispuşi la un dialog şi vor să se pună la masă, astfel încât cei care lucrează efectiv într-un anumit domeniu să poată să exprime care sunt problemele reale, să încerce să identifice o strategie la nivel naţional în fiecare domeniu”, a mai declarat Elena Radu, potrivit Agerpres.