Discuțiile dintre medicii protestatari și noul președinte al CNAS. Promisiuni legate nemulțumiri

Discuțiile dintre medicii protestatari și noul președinte al CNAS. Promisiuni legate nemulțumiriProtest medici. Sursa foto: Facebook / Patronatul Medicilor de Familie București-Ilfov

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Valeria Herdea, s-a întâlnit astăzi cu reprezentanții medicilor de familie și a celor din ambulatoriu. În urma dialogului cu protestatarii, oficialul a dat asigurări că cerințele acestora vor fi abordate punctual.

Valeria Herdea a avut primul dialog cu medicii care și-au strigat nemulțumirile în stradă. Protestatarii nu sunt de acord cu proiectul de modificare a contractului-cadru și a normelor de aplicare a acestuia. Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate i-a asigurat pe medicii de familie și din ambulatoriu că va prioritiza problemele lor.

Valeria Herdea, negocieri cu medicii protestatari

Proiectul de modificare a contractului-cadru a fost publicat săptămâna trecută în transparenţă decizională. Medicii de familie, precum și cei din ambulatoriu s-au arătat nemulțumiți vizavi de noile prevederi. Astfel, aceștia au ieșit în stradă pentru a-și striga doleanțele. Valeria Herdea, noul președinte al CNAS i-a invitat la masa negocierilor.

La finalul dialogului cu oficialul, medicii protestatari au fost nemulțumiți că au găsit deschidere din partea noului șef al CNAS, Valeria Herdea.

„O persoană caldă, dispusă să îi asculte. Măcar înțelege problemele noastre că vine dintre noi. Cred că s-a luat cu mâinile de cap la ce a găsit", au spus unii dintre reprezentanții protestatarilor.

Discuțiile dintre medicii protestatari și noul președinte al CNAS. Promisiuni legate de rezolvarea șirului de nemulțumiri

Protest al medicilor din ambulatorii. Sursa foto: CNAS

Urmează o nouă rundă de discuții

Președintele CNAS a ascultat toate solicitările medicilor de familie, precum și pe ale celor care își desfășoară activitatea în ambulatorii. Oficialul i-a asigurat pe protestatari că se vor depune diligențe pentru rezolvarea problemelor invocate.

O nouă rundă de negocieri avea loc joi, 18 ianuarie 2024. Valeria Herdea a precizat este necesară și evaluarea impactului financiar al  propunerilor.

„Cred cu toată convingerea că numai prin dialog între toate părțile implicate în sistemul de sănătate din România – CNAS, Ministerul Sănătății, parteneri instituționali, alte instituții publice, furnizori de servicii medicale, reprezentanți ai pacienților – putem găsi soluții la problemele acestui sistem atât de complex. Am găsit la CNAS o situație complicată, puternic grevată de mișcări de protest în mai multe orașe din România și cu perspectiva iminentă a blocării activității din medicina primară și de ambulatoriu, începând cu data de 1 februarie. Sunt convinsă că putem aborda cu bună credință și înțelepciune toate provocările. Vom continua calea dialogului pentru asigura stabilitate și echilibru în sistemul medical. Punem în centrul acestui dialog accesul pacienților din România la îngrijiri medicale” – a transmis președintele CNAS.

Valeria Herdea. Discuțiile dintre medicii protestatari și noul președinte al CNAS. Promisiuni legate de rezolvarea șirului de nemulțumiri

Valeria Herdea. Sursa foto: Arhiva EVZ

Scandal în Sănătate. Valeria Herdea, numită în fruntea CNAS 

Șefa CNAS este medic de familie și ocupă funcția de vicepreședinte al Colegiului Medicilor. Aceasta a fost numită în fruntea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, în plin scandal legat de  sumele decontate de CNAS pentru serviciile oferite de medicii de familie și cei de ambulator.

In ultimele trei zile, medicii din cele două structuri și-au strigat nemulțumirile în stradă.  Aceștia au anunțat că nu vor mai încheia contracte cu Casa și nu vor mai acorda consultații decontate de la 1 februarie. Protestatarii cer ca modificarea tarifelor anunțate pentru acest an.