Nicușor Dan a respins solicitarea de protest a transportatorilor

Nicușor Dan a respins solicitarea de protest a transportatorilorNicuşor Dan Sursa Foto: Arhiva EVZ

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a respins solicitarea de protest a transportatorilor şi a fermierilor. Edilul a declarat că va aproba doar solicitările care respectă legea.

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a respins solicitarea de protest a transportatorilor şi a fermierilor. Edilul a declarat că aceasta nu este rezonabilă și va aproba doar solicitările care respectă legea.

Nicușor Dan a respins solicitarea de protest

„Am respins solicitarea de protest a transportatorilor și a fermierilor pentru că nu este rezonabilă.Aceștia au solicitat explicit ocuparea integrală de vineri până luni a Pieței Victoriei și a străzilor adiacente, pentru 15.000 de mașini si utilaje. Evident ca întregul transport ar fi fost blocat în București.

Cel mai mare protest autorizat cu mașini a avut loc în 2017. Cele 3800 de autoturisme au fost dispuse atunci în Piața Victoriei și de-a lungul Bulevardului Kiseleff, dar fără blocarea circulației. Dreptul la protest este consfințit de lege, însă fără perturbarea funcționării normale a drumurilor publice sau a transportului în comun. Vom aproba orice solicitare de protest care respectă legea, așa cum am făcut și până acum”, a spus Nicușor Dan, pe Facebook.

Diana Șoșoacă a primit interdicție

În urmă cu câteva zile, primarul general a spus că a primit o solicitare la primărie pentru organizarea unui protest, în Piața Victoriei, din partea Dianei Șoșoacă. El a declarat că a respins o astfel de solicitare venită din partea senatoarei.

Fermieri protest

Nicușor Dan respinge solicitarea de protest a transportatorilor. Explicația primarului. Sursa foto: Captură video

„Azi a avut loc o ședință a Comisiei pentru Adunări Publice. Până la momentul ședinței, veniseră două solicitări: o cerere de la o persoană fizică şi una, de la doamna senator Șoșoacă. Dânsa a trimis cererea la registratura Primăriei, printr-un avocat. Ambele solicitări erau incomplete şi au fost respinse pe motive procedurale”, a declarat edilul.

Nu s-au respectat prevederile legale

Primarul a spus că fermierii au început protestul fără să respecte prevederile legale: să precizeze câți participanți vor veni la protest și care sunt persoanele din partea organizatorilor care vor ține legătura cu Jandarmeria.

„Nu am primit vreo cerere de la un sindicat sau de la un grup de transportatori sau fermieri care protestează. Oricine poate să ceară să protesteze în Piața Victoriei pentru o perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp, dar trebuie să respecte prevederile legale: să precizeze câți participanți vor veni la protest, care sunt persoanele din partea organizatorilor care vor ține legătura cu Jandarmeria”, a mai spus edilul.