Toate promisiunile guvernului pentru transportatori și fermieri
- Mădălina Sfrijan
- 15 ianuarie 2024, 22:18
Fermierii din România au un prim răspuns legat de revendicări. Ministrul Florin Barbu a făcut mai multe precizări legate de subvențiile care vor fi acordate pe mai multe sectoare.
Fermierii au primit un răspuns legat de o parte dintre nemulțumirile lor. Astfel, ministrul Agriculturii și reprezentanţii asociaţiilor din sectorul vegetal au agreat 13 dintre solicitările protestatarilor. Aceștia au aflat ce tipuri de subvenții vor primi în următoarea perioadă.
Protestatarii au un răspuns ferm legat de subvenții
Una dintre solicitările fermierilor care și/au strigat nemulțumirile în stradă este legată de acordarea în regim de urgenţă a plăţilor APIA. De asemenea, aceștia au cerut compensarea pierderilor suferite din cauza importurilor din Ucraina.
Totodată, protestatarii au solicitat și acordarea de credite cu dobândă subvenţionată, precum și plata unui sprijin de 100 de euro/ha pentru culturile din toamna anului 2022. Una dintre marile doleanțe ale fermierilor și transportatorilor a fost legată de actualizarea valorii ajutorului de stat privind rambursarea accizei la motorină.
Solicitarea legată de rambursarea accizei la motorină, acceptată
Conform negocierilor de luni, solicitarea legată de actualizarea valorii ajutorului de stat privind rambursarea accizei la motorină a fost acceptată. Astfel, aceasta are termenul limită 30 iunie 2024.
"Acciza (la motorina utilizată în agricultură n.r.) este suportată integral de Ministerul Agriculturii. În cazul în care aacciza a crescut la motorină, ea va fi ajustată astfel încât să fie achitată de către Ministerul Agriculturii în anul 2024 (...) Legat de acei 2 lei pentru motorină, aceştia au fost daţi în anul 2023, o parte din bani au venit de la Comisia Europeană, 29,7 milioane de euro, şi Guvernul României a mai alocat 30 de milioane de la bugetul de stat", a precizat ministrul.
Protest masiv al fermierilor. Răspunsuri legate de subvenții
Ministrul Agriculturii le-a făcut fermierilor și alte promisiuni. Acesta a precizat că rectificarea bugetară, agricultorii ar putea primi subvenții și pentru culturile din primăvara anului trecut. Măsura ar putea fi aplicată doar în cazul în care se identifică sumele necesare la Ministerul de Finanţe.
„ Eu sunt convins că voi insista în continuare. Să nu credeţi că mă voi lăsa şi nu mă voi duce la Comisia Europeană să solicit banii pentru fermierii care au fost afectaţi în războiul absurd al Rusiei împotriva Ucrainei, inclusiv aceşti bani pe care bugetul statului îi suportă până în luna mai, să fiţi sigur că voi merge către Comisia Europeană, voi solicita rambursarea acestor bani şi aceştia vor fi reintegraţi în agricultura din România", a spus oficialul.
Totodată, permisul de conducere categorie B se va echivala, fiind recunoscut ulterior și pentru categoria TR (tractor). Mai mult, ar urma și introducerea Creditului Fermierului.