Fermierii și transportatorii continuă protestele: Nu s-a ajuns la niciun acord. Explicațiile lui Boloș

Fermierii și transportatorii continuă protestele: Nu s-a ajuns la niciun acord. Explicațiile lui BoloșProtest fermieri. Sursa foto: Captură video

Transportatorii şi fermierii nu renunță la protest, cerându-le guvernanților să le respecte doleanțele. După mai multe ore de negocieri nu s-a ajuns la niciun consens. Ce spun protestatarii și ce spune ministrul Finanțelor.

Update 19.00. Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a afirmat duminică, după discuţia avută cu protestatarii că zona de revendicări care ţine de decizia Comisiei Europene trebuie prezentată Comisiei şi a explicat că altfel ar putea fi periclitate subvenţiile prin plăţile directe care se fac din fonduri europene în valoare de 13 miliarde de euro.

“Aşa cum am precizat şi protestatarilor, zona aceasta de revendicări care ţine de decizia Comisiei Europene, cu toate că noi înţelegem şi suntem de acord trebuie prezentate Comisiei Europene pentru ca decizia să fie una care nu se întoarce împotriva dumnealor. Noi am precizat că orice  jalon şi orice măsură care ţine de angajamentele cu Comisia Europeană, chiar dacă, să zicem, mâine Guvernul României s-ar angaja şi ar lua-o, ar însemna o întoarcere împotriva dumnealor.
Pentru că suntem în situaţia în care Comisia Europeană are toate argumentele necesare pentru suspendarea fondurilor şi măsurile care ţin de fondurile europene. De aceea am socotit de cuviinţă să fim foarte prudenţi în analiza acestor revendicări şi să nu-i punem în dificultatea în care, spre exemplu, subvenţiile prin plăţile directe care se fac din fondurile europene în valoare de 13 miliarde de euro ar fi periclitate”, a declarat Marcel Boloş.

”Nu ştiu în ce măsură vom găsi o soluţie”

Ministrul a menţionat că aceste revendicări vor fi prezentate Comisiei Europene.  “Aceste tipuri de revendicări, indiferent cât se continuă protestul, ţin de angajamente cu Comisia Europeană. Noi am spus că le preluăm într-un memorandum pe care îl vom discuta cu Comisia Europeană, dar, ştim bine, ştim cu toţii că aceste tipuri de angajamente şi aceste tipuri de măsuri, dacă le-am lua, s-ar întoarce măsura împotriva dumnealor, dacă, să zicem, mergem mai departe şi discutăm cu Comisia Europeană, nu ştiu în ce măsură vom găsi o soluţie, dar este de bun simţ pentru noi ca să prezentăm aceste măsuri Comisiei Europene”, a explicat ministrul Finanţelor.

Problema RCA trebuie discutată cu ASF

Boloș s-a referit şi la o altă revendicare a protestatarilor, cea legată de preţul RCA.
“În privinţa RCA-ului trebuie în continuare să  fie discutată problema cu Autoritatea de Supraveghere Financiară, pentru că aici, ca şi la noi, sunt calculele care se fac, cât plăteşte omul ca primă de asigurare şi ce cheltuieli au asiguratorii. Inducerea unui risc de faliment în sistemul de asigurări nu cred că-i lipseşte României în acest moment şi de aceea trebuie să fim înţeleşi că toate aceste tipuri de măsuri şi de revendicări trebuie analizate în contextul angajamentelor asumate cu instituţiile financiare şi în contextul riscului pe care îl generează”, a afirmat Boloş.

”Sunt şi tipuri de măsuri care pot să conducă la încurajarea evaziunii fiscale”

Ministrul Finanţelor a mai adăugat că unele dintre revendicări ar putea duce la încurajarea evaziunii fiscale.  “Spre exemplu, cu toată  preţuirea şi cu toată înţelegerea de care dăm dovadă, sunt şi tipuri de măsuri care pot să conducă la încurajarea evaziunii fiscale.
Noi trebuie să ştim că avem aceste măsuri, cum sunt cele cu e-Factura, cu e-Transport, cu e-Sigiliu, care sunt adoptate prin decizie a Comisiei Europene, care facilitează României să aplice aceste tipuri de măsuri, dar nu în orice condiţii, pentru că de la Comisia Europeană vin banii şi nu vin niciun euro, nici doi euro, vin zeci de miliarde de euro. Iar condiţiile pe care noi trebuie să le respectăm sunt sfinte, altfel punem în pericol atât interesul dumnealor. Nu cred că şi-ar dori să piardă România şi dumnealor în mod direct, fondurile europene, cum nici noi, banii europeni pentru investiţiile preţioase pe care le avem în infrastructură, în  modernizarea de şcoli”, a mai transmis ministrul Finanţelor.
El a subliniat că reprezentanţii ministerului au fost de acord cu şase revendicări.
“Sunt şase măsuri cu care am fost de acord. Legea prevenţiei, spre exemplu, să fie aplicată numai pentru acele fapte care nu sunt de natură de evaziune fiscală. Suntem de acord. Nimeni nu a spus că nu este de acord. Simplificarea procedurală şi partea de digitalizare, care tot pe dumnealor îi interesează, suntem de acord şi vom elabora un pachet de măsuri în acest sens”, a mai declarat Marcel Boloş.

Negocieri eșuate

Update 18.16. După ore de negocieri, fermierii și transportatorii au anunțat ccă vor continua protestele. Reprezentanții acestora au anunțat că le-au fost acceptate toate revendicările, dar se poate rezolva doar una.

Unul dintre liderii fermierilor, Dănuţ Andruş, a afirmat duminică, după întâlnirea avută la Ministerul Finanţelor, că nu s-a ajuns la niciun acord şi că protestele vor continua.

“În urma întâlnirii cu domnul ministru al Finanţelor, declarăm că nu s-a ajuns la niciun acord, motivând legislaţia europeană. Prin acorduri asumate de România la Comisia Europeană, nu s-au găsit soluţii pentru reducerea cheltuielilor bugetare în toate domeniile.

În concluzie, protestul nostru va continua la nesfârşit, până când aceste autorităţi vor înţelege că neputinţa dumnealor de a gestiona o ţară este reală. Din păcate, avem lista revendicărilor pe agricultură şi pe transport, iar din acele revendicări nu s-a acceptat decât o singură revendicare, aceea cu profitul reinvestit în fermă şi în transport. Asta înţelege domnul ministru să susţină economia românească, neputând justifica incompetenţa statului de a gestiona banul public. S-au acceptat toate, dar nu se poate niciuna. Asta este concluzia. Totul se motivează pe Comisia Europeană, totul se motivează legislativ. Ne trimite domnul ministru la cei care au scris PNRR”, a declarat jurnaliştilor, Dănuţ Andruş, la ieşirea de la negocieri. El a precizat că protestele vor continua.

Știrea inițială. Protestul transportatorilor și al fermierilor

Fermierii și transportatorii nu renunță la protest. Manifestațiile din București și alte orașe din țară au început miercuri. După lungi discuții și presiuni asupra Executivului, protestatarii spun că au primit doar promisiuni.  Duminică, reprezentanții asociațiilor vor purta noi negocieri la Ministerul Finanțelor. Acesta au fost programate pentru ora 14:00.

Fermierii, deciși să nu renunțe la protest

Reprezentanţii transportatorilor şi ai fermierilor ajung duminică la Ministerul Finanţelor pentru noi discuții. În cursul zilei de sâmbătă, aceștia au purtat negocieri și cu oficialii din Ministerul Agriculturii şi Ministerul Transporturilor. În urma acestora, fermierii nu au obținut răspunsurile așteptate. Din acest motiv au anunțat că nu vor renunța la protest.

Cu toți se plâng că cele două sectoare de activitate sunt neglijate de autorități. De altfel, protestatarii spun că Guvernul le pune mai multe piedici, în loc să ofere un sprijin substanțial sectorului agricol.

Intrările în Capitală, supravegheate de autorități

Centrul Infotrafic al Poliţiei Române a transmis duminică dimineaţa că un număr mare de protestatarii sunt în continuare  în zona localității  Afumaţi, pe DN 2. Camioanele staționează pe banda 1 a sensului de mers către București. Fermierii și transportatorii nu vor putea intra însă în Capitală cu utilajele, așa cum și-au propus inițial. Autoritățile supraveghează intrările în București.

Fermierii nu renunță la protest. Discuții la Ministerul Finanțelor

Fermierii au ieșit în stradă să își strige nemulțumirile. Sursa Foto: Facebook

„Estimăm că şi astăzi vor continua protestele transportatorilor şi fermierilor şi se va circula cu viteză redusă în multe zone ale ţării, în special pe centurile marilor oraşe, îndeosebi pe centura Capitalei, unde traficul a fost îngreunat în ultimele zile, de când au început manifestaţiile. ”, a transmis Centrul Infotrafic al Poliției Române.

Având în vedere contextul, șoferii sunt îndemnați să acorde mai multa atenție manevrelor din trafic. De asemenea, acestora le este recomandat să evite zonele în care au loc manifestații.

„Sfătuim şoferii să acorde multă atenţie tuturor manevrelor efectuate şi să evite zonele cu proteste, pentru că se va circula cu viteză foarte redusă, pe alocuri putând apărea chiar blocaje în trafic", se arată într-un comunicat al Centrului Infotrafic.

Fermierii nu renunță la protest. Discuții la Ministerul Finanțelor

Protest.Sursa Foto: Facebook

Protest în marile orașe din țară. Nemulțumirile fermierilor și transportatorilor

Manifestațiile continuă și în alte orașe ale țării. Ieri, protestatarii din Suceava și Botoșani au intenționat să blocheze și Vama Siret.

Fermierii și transportatorii sunt nemulţumiţi de accizele mari la motorină și de majorarea prețurilor RCA. De asemenea, aceștia se plâng și de schimbările legislative intrate în vigoare de la 1 ianuarie.