Când se dau pensiile în ianuarie 2024. Calendar decalat din cauza zilelor libere
- Alexandru Sălăvăstru
- 28 decembrie 2023, 07:03
De la 1 ianuarie 2024, pensiile românilor vor fi majorate cu 13.8%. Cupoanele de pensii au început deja să fie tipărite pentru pensiile de luna viitoare. Autoritățile au dat asigurări că toți pensionarii își vor primi banii fie de la poștaș, fie pe carduri în prima parte a lunii ianuarie.
Pensii 1 ianuarie 2024. Începutul anului aduce două zile libere pentru bugetari, astfel că banii vor ajunge la beneficiari prin poștași, începând cu data de 3 – 4 ianuarie. Pentru cei care primesc pensia pe card, banii vor intra în conturi din 12 ianuarie 2024.
Pensii 1 ianuarie 2024. Jumătate din români primesc banii pe card
Simona Bucura-Oprescu a dat asigurări cu privire la viitoarele pensii:
„În ianuarie, pensiile vor crește cu majorarea deja anunțată de 13,8%. Românii își vor primi pensiile la timp, ca și până acum.
Din acest punct de vedere am văzut declarațiile panicate, populiste făcute de unii sau de ceilalți și chiar îi rog să fie mai rezervați în privința aceasta, fiindcă pe de o parte creează o neliniște românilor și care nu are nicio legătură cu realitatea”, a spus ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu.
Nu există îngrijorări cu privire la majorarea pensiilor
Ministrul Muncii le atrage atenția celor care emit informații false despre viitoarele pensii mărite:
„Pe de altă parte, în ceea ce privește modul în care agențiile de rating și alte instituții care sunt foarte atente la ceea ce se întâmplă în România, în mediul economic, în ceea ce privește partea de buget de stat, de politici macroeconomice, este foarte important să fim responsabili și să nu facem declarații care nu se regăsesc în realitate și care sigur produc efecte negative”, a declarat ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu.
Pensionarii români se pregătesc să resimtă o schimbare semnificativă în cuantumul pensiilor lor. Această reformă aduce o realitate complexă, cu majorări de până la 30%, cu impact diferit asupra bărbaților și femeilor.
Stagiul de cotizare, mărit odată cu noile pensii
Noua lege crește stagiul complet de cotizare, care a fost extins la 25 de ani. Această modificare ajută în mod deosebit bărbații, având deja un stagiu de cotizare mai mare de 25 de ani, anterior setat la 30 de ani.
Prin urmare, aceștia vor experimenta o creștere semnificativă a pensiilor, de până la 30%. Creșterea diferă în funcție de numărul total de puncte acumulate pe parcursul carierei profesionale.
Majorarea vine ca urmare a strânsei legături între contributivitate și cuantumul pensiilor. Cu toate acestea, femeile, care au un stagiu complet de cotizare de 25 de ani, vor înregistra o creștere mai modestă a pensiilor. Majorarea maximă pentru acestea este estimată la 11%-12%, subliniind discrepanțele notabile în beneficiile aduse de reformele propuse.