Pensia alimentară pe care o plătește Ștefan Bănică Jr. Cu cât contribuie la întreținerea fiicei sale
- Ionel Sclavone
- 25 decembrie 2023, 11:25
Ștefan Bănică Jr, este unul dintre artiștii cei mai apreciați și cei mai bine plătiți de pe la noi. Concertele sale fac săli pline, iar biletele se vînd cu multe luni înainte de data spectacolelor. Pe de altă parte, artistul are și ceva cheltuieli, cu întreținerea copiilor pe care îi are din fostele relații.
Ștefan Bănică Jr. are doi copii din relațiile anterioare. Este vorba despre un băiat, Radu Ștefan, din relația cu Camelia Constantinescu. Și de o fată, Violeta, din căsătoria cu Andreea Marin. Pentru ambii, artistul a plătit pensie alimentară, așa cum prevede legea românească.
Ștefan Bănică plătește pensie alimentară
Artistul s-a căsătorit cu Andreea Marin în 2006, iar un an mai târziu s-a născut fiica lor, Violeta. Căsătoria lor a rezistat doar șapte ani, iar apoi au intervenit problemele în familie. După divorț, Ștefan Bănică a trebuit, conform legislației să contribuie cu bani la înteținerea Violetei. Lună după lună, el trebuie să scoată din buzunar o sumă consistentă pentru pensia alimentară.
Valoarea acesteia nu este cunoscută oficial, dar estimativ se vorbește despre 1.500 de euro. Este aceeași sumă pe care Bănică Jr. a plătit-o și pentru întreținerea fiului său cel mare. Radu Ștefan.
Pensia alimentară este stabilită, de instanță, în funcție de veniturile nete ale părintelui care a fost decăzut din drepturi.
Ce spune legea despre pensia alimentară
Pensia alimentară este plătită pentru întreținerea minorilor în situațiile în care părinții divorțează, iar copilul este încrdințat unuia dintre ei. Este și cazul artisului Ștefan Bănică Jr. Cuantumul acesteia este stabilit în funcție de veniturile nete ale părintelui decăzut din drepturi. De asemenea, legislația ia în considerare și numărul de copii pentru care se plătește suma de întreținere.
De menționat că veniturile nete nu includ orele suplimentare, indemnizațiile de deplasare, de concediere, de transfer și salariile compensatorii. Calculul se face doar pe baza acelor câștiguri certe, care sunt încasate lună de lună, în mod constant.
Legea mai prevede că pensia alimentară nu poate depăși jumătate din veniturile nete ale părintelui. Conform reglementărilor, care se aplică și în cazul lui Ștefan Bănică Jr. pensia alimentară se stabilește astfel:
- până la ¼ din venitul net lunar pentru un copil;
- până la ⅓ din venitul net lunar pentru doi copii;
- până la ½ din venitul net lunar pentru trei sau mai mulți copii.
Ștefan Bănică, pensie alimentară pentru Violeta
Astfel, dacă avem în vedere prevederile legale, pensia lunară pe care trebuie artistul să o plătească este stabilită la 25% din veniturile nete lunare. Aceasta în condițiile în care fiul său, Radu Ștefan a depășit vârsta majoratului.
Ținând cont că fiica lui Ștefan Bănică a împlinit deja 16 ani, el mai are de plătit aproximativ doi ani. Sau, cel mai probabil, până când Violeta își va finaliza studiile - dacă va alege să urmeze o facultate.