Tarife mai mici la roaming și internet pentru cetățenii din Republica Moldova

Tarife mai mici la roaming și internet pentru cetățenii din Republica Moldova Conversație telefonică Sursa foto: Pixabay

Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, a anunțat că cetățenii din Republica Moldova beneficiază de tarife mai mici la roming pentru convorbirile din Spațiul Economic European.

Tarife mai mici la roming pentru cetățenii din Republica Moldova pentru convorbirile în țările din Spațiul Economic European.

Ofertele, care au intrat în vigoare pe 21 decembrie, sunt valabile pentru toate cele 30 de țări din Spațiul Economic European, inclusiv România, Franța, Germania, Italia, Spania, Polonia și alte state membre.

„De astăzi, vom vorbi cu cei dragi și accesa internetul în roaming în Europa la prețuri mai mici. Doi dintre cei trei operatori de telefonie mobilă din Republica Moldova au lansat oferte avantajoase pentru serviciile de voce și date mobile în roaming în Europa. Indiferent de operatorul pe care îl utilizezi, poți beneficia de tarife reduse semnificativ”, a transmis ministrul Economiei, Dumitru Alaiba.

Tarife mai mici de roaming. Republica Moldova se apropie de standardele europene

roaming, tarife 

Sursa foto: Arhiva EVZ

Alaiba susține că reducerea tarifelor de roaming este un „pas important” în procesul de integrare europeană a Republicii Moldova. Dar și un semn că ”țara noastră se apropie tot mai mult de standardele europene”.

„Roamingul în Europa mai ieftin este o oportunitate pentru diaspora să rămână conectată cu cei dragi de acasă. Iar pentru investitori să dezvolte afaceri și pentru turiști să exploreze noi destinații. Nu ne oprim aici. Mai avem de lucru până atingem #RoamLikeAtHome. Dar acest pas este un început bun”, a mai spus ministrul Economiei.

Uniunea Europeană sprijină Republica Moldova

Pe 20 septembrie, operatorii din Republica Moldova și din UE au convenit asupra reducerii prețurilor pentru cetățenii UE și ai Republicii Moldova care călătoresc în afara granițelor.

Comisia Europeană a anunțat că Organismul Autorităților Europene de Reglementare în domeniul Comunicațiilor Electronice (OAREC) a sprijinit operatorii în definirea unei traiectorii pentru reducerea prețurilor cu amănuntul, ca parte a angajamentelor asumate în cadrul unei Declarații Comune semnate în luna mai.

Declarația, care se bazează pe un acord voluntar, a fost negociată între operatorii de telecomunicații din UE și Moldova cu sprijinul OAREC, al Comisiei Europene și al autorităților moldovenești. În urma semnării declarației comune și a parcursului convenit cu plafoanele prețurilor cu amănuntul, serviciile de roaming vor fi progresiv mai puțin costisitoare pentru cetățenii care călătoresc între UE și Moldova.