Cel mai scump apartament: 136 milioane de dolari. Clădirea e în construcție

Cel mai scump apartament: 136 milioane de dolari. Clădirea e în construcțieApartament vândut cu 136 de milioane de dolari în Como Residence, Dubai Sursa foto: dubai-immo.com

Un apartament a fost vândut cu suma uriașă de 136 de milioane de dolari într-o clădire din Dubai care nici măcar nu a fost construită. Este vorba despre un proiect imobiliar de lux care urmează să fie dat în folosință abia în 2027.

Dubai este locul în care se strâng toți miliardarii lumii ca să-și cheltuie banii. Nimeni nu-i întreabă de proveniența acestora, astfel încât orașul a devenit un rai pentru mulți infractori. În acest oraș, un cumpărător est-european a plătit o avere pentru un apartament într-o clădire care nu a fost construită. Va putea să se mute - dacă totul va merge bine - abia în 2027 când lucrările vor fi încheiate.

Dubai, raiul milionarilor

Apartamentul care costă 136 de milioane de dolari este un penthouse cu cinci dormitoare, cu suprafața totală de 2.000 de metri pătrați. Prețul plătit este unul record pentru această piață imobiliară de lux. Proprietarul va primi cheile locuinței sale abia în 2027, când se estimează că vor fi gata lucrările.

Clădirea în care este amplasat apartamentul este un turn cu 71 de nivele numit Como Residences, situat în exclusivistul Palm Jumeirah. Acesta este un arhipelag de insule artificiale cunoscut pentru vilele sale de designer, hoteluri de lux și cluburi exclusiviste. Palm Jumeirah, din Dubai a fost construit acum două decenii și se întinde pe o suprafață de 560 de hectare, având aproximativ 80.000 de locuitori.

Iar cea mai nouă atracție a sa este este Palm Tower, un hotel cu 52 de etaje.

como residence

Como Residence Sursa foto: como-residences.ae

Prețul plătit a atras atenția

Como Residences este un complex imobiliar în construcție. Provident Estate, agenția din Dubai care a intermediat vânzarea, susține că lucrările se vor încheia până la sfârșitul anului 2027. Prețul plătit pentru apartamentul de 2.000 de metri pătrați reprezintă un nou record.

Anterior, pentru o vânzare imobiliară în Dubai, recordul a fost de 114 milioane de dolari. Suma a fost achitată pentru o locuință situată la ultimul etaj al Hotelului Marsa Al Arab, potrivit CNN.

Dubai, o piață imobiliară foarte atractivă

Potrivit Provident Estate, penthouseul din Como Residences este al treilea cel mai scump din lume. Pe locul doi se situează Penthouse D din One Hyde Park din Londra, cumpărat pentru 237 de milioane de dolari. Iar primul loc este ocupat de Odeon Tower Penthouse din Monaco, al cărui preț de achiziție a fost stabilit la 440 de milioane de dolari.

Penthouseul din Como Residences, din Dubai, are o piscină de 360 de grade și se află într-un punct „localizat strategic”. Are vedere spre Burj Al Arab, Burj Khalifa, cea mai înaltă clădire din lume, și Dubai Marina, a declarat un purtător de cuvânt al Provident Estate pentru CNN.

Turnul Como Residences va avea peste 300 de metri înălțime, îndeplinind definiția unui zgârie-nori. Aici vor fi construite doar 76 de apartamente, cu 2 -7 dormitoare, plajă privată, piscină de 25 de metri și o piscină infinită pe acoperiș.

Pe fiecare etaj vor fi situate cel mult două apartamente, deservite de lifturi private. Prețul de pornire pentru apartamente a fost stabilit la aproximativ 5,7 milioane de dolari.