Zaharia Stancu, scriitorul proletcultist cel mai tradus din România

Zaharia Stancu, scriitorul proletcultist cel mai tradus din România

Zaharia Stancu, scriitorul proletcultist cel mai tradus din România. Cum a rămas în conștiința românească scriitorul teleormănean și cum se raporta la Ceaușescu?

Zaharia Stancu, scriitorul proletcultist cel mai tradus din România. Cum a rămas în conștiința românească scriitorul teleormănean și cum se raporta la Ceaușescu?

Zaharia Stancu s-a născut la Salcia, Teleorman, la 5 octombrie 1902. A devenit un mare scriitor realist, care din cauza originii, s-a apropiat de socialism și a devenit un mare scriitor comunist angajat după proclamarea Republicii.

Zaharia Stancu, un fel de Mark Twain din Blocul de Răsărit

Zaharia Stancu a prins răscoala din 1907 fiind copil. Urmează școala numai până în 1915, în preajma intrării României în Marele Război.  Până în 1919, este hamal, băiat de prăvălie. În 1919, se reapucă de studii și în 1933, devine licențiat în litere. Între timp, este gazetar, scrie schițe și după 1933, în perioada culturală a lui Carol al II-lea devine editor. Aderă de la socialism la gândirism, apoi trece la comunismul anti-nazist militant.

Ne puteți urmări și pe Google News

În 1948, publică „Desculț” cel mai tradus roman românesc contemporan, care a apărut inclusiv în limbile orientale cum ar fi japoneza. Darie, adică numele lui de alint din copilărie urmează odiseea copilăriei scriitorului: răscoala din 1907, dramele Câmpiei Dunării, Bucureștiul în preajma Marelui Război.

A mai scris și Pădurea nebună, un soi de traducere a noțiunii turco-tătare de Dili-Orman, Pădurea Nebunilor, adică legendarii Codrii ai Vlăsiei.

Zaharia Stancu agent secret al Siguranței?

În 1950, Zaharia Stancu a fost scos din Partidul Muncitoresc Român. Face carieră cu jurnalul său de călătorii în URSS  în 1951. A făcut cereri să revină în partid dar Maurer, Bodnăraș, Drăghici și mai tânărul Ceaușescu se opun, deși Dej îl dorea reprimit în 1962. Ceaușescu și Drăghici îl acuză că a fost agent al Siguranței când devenise student și chiar în perioada interbelică.

În 1962, Leonte Răutu și Ion Gheorghe Maurer au poziții mai nuanțate. Maurer spune că Stancu probabil se ocupa de alți intelectuali anti-Carol, dar pe el nu-l trădase. Leonte Răutu susținea că are surse veridice despre colaborarea lui Stancu dar a spus că nu asta era important cât faptul că Zaharia Stancu a criticat Războiul de iarnă sau sovieto-finlandez, susținând apărarea lui Mannerheim contra URSS. Stancu se dezisese după 23 august, dar articolul era cunoscut. Așadar, Stancu a mai așteptat doi ani.

Zaharia Stancu nu s-a împăcat vreodată cu Nicolae Ceaușescu

Evident, asta nu l-a scutit ca în perioada 1946-1966, Zaharia Stancu să nu dețină funcții ca președinte al Uniunii Scriitorilor, Director al Teatrului Național din București, sau membru al conducerii ESPLA-Editurii de Stat pentru Literatură și Artă. În 1948 - 1952, a fost deputat în Marea Adunare Națională iar din 1955, a devenit membru al Academiei Române.

Totuși, în 1964, Stancu este reprimit în PMR, cu recunoașterea vechimii din 1960, alături de el fiind reprimit și redactorul șef de mai târziu de la Lumea, revista de politică externă a PCR, George Ivașcu. Era momentul replierii ideologice în raport cu URSS, iar Stancu era cum ar veni dizident, fusese cândva anti-sovietic și dacă fusese la Siguranță nu „dăduse” vreun agent comunist. Romanul Desculț îl spăla de păcate.

Zahaia Stancu a ajuns după 1965, când primea vizite să închidă televizorul la birou sau acasă când ținea Ceaușescu discursuri. Totuși, ceea ce se explică  posibil prin bunele sale relații cu serviciile (Siguranță sau Securitate, până la urmă, când se schimbă numele, fondul instituțional rămâne), în 1966, deși Ceaușescu s-a opus până la final la reprimirea sa în partid, Zaharia Stancu este reales președinte al Uniunii Scriitorilor.

La finalul anilor 60, suferă un atac vascular cerebral și trăiește paralizat.

Moare la 5 decembrie 1974, la București.

Sursa foto: