România a aderat la International Solar Alliance. Ministerul Energiei a prezentat noile obiective
- Cristian Raducanu
- 3 decembrie 2023, 14:24
Ministerul Energiei a transmis că România își reafirmă obiectivul de a contribui la protejarea mediului și combaterea schimbărilor climatice prin dezvoltarea energiei solare durabile.
Ministerul Energiei, în cadrul conferinței COP 28, și-a asumat angajamentul de a contribui activ la tranziția verde globală. Aderarea României la International Solar Alliance (ISA) reprezintă un angajament puternic al executivului român de a sprijini și promova energia solară ca sursă principală de energie curată și durabilă.
Ministerul Energiei: „Semnarea aderării României la ISA este un moment istoric”
Ministerul Energiei a transmis că România își reafirmă obiectivul de a contribui la protejarea mediului și combaterea schimbărilor climatice prin dezvoltarea energiei solare durabile. Astfel, țara noastră face un pas important pentru realizarea obiectivelor ONU privind energia sustenabilă. România, alături de celelalte 122 de state semnatare ISA și-a asumat îndeplinirea obiectivelor până în 2030.
International Solar Alliance este instrumentul prin care Ministerul Energiei poate dezvolta noi parteneriate și accesa investiții în sectorul energetic. Prin aderare la ISA, România și-a asumat rolul de lider în promovarea energiei solare la nivel regional și global. Vom beneficia de expertiza internațională și vom putea accesa fonduri pentru implementarea rapidă a sistemelor de energie alternativă și a tehnologiilor inovatoare.
România are cel mai mare potențial solar din sud-estul Europei
„Semnarea aderării României la ISA este un moment istoric pentru ţara noastră şi reafirmă angajamentul nostru de a contribui activ la protejarea mediului şi la combaterea schimbărilor climatice prin dezvoltarea energiei solare durabile. România se află în zona B europeană din punct de vedere al însoririi şi beneficiază de de aproximativ 210 zile însorite pe an şi are cel mai mare potenţial solar din zona de sud-est a Europei" a se arată într-un comunicat emis de Ministerul Energiei.
Sebastian Burduja a evidențiat potențialul tehnic solar al României estimat la 19,35 GW, din care 18,05 GW reprezintă o posibilă componentă economică în care se poate investi. Astfel, în perioada următoare România va dezvolta parcurile fotovoltaice, jalon prevăzut în PNRR.
Ministerul Energiei, obiective ambițioase pentru dezvoltarea parcurilor de panouri fotovoltaice
„Studiile realizate au evaluat potenţialul tehnic solar al României la nivelul a 19,35 GW (25,80TWh), din care aproximativ 18,05 GW (24,18 TWh) pot constitui o opţiune economică de investit, într-un scenariu cu costuri minime. Suntem încrezători că vom reuşi să atingem aceste obiective ambiţioase şi să fim un exemplu de excelenţă în domeniu, inclusiv prin dezvoltarea lanţurilor de producţie de panouri fotovoltaice şi componentele aferente, pentru care avem în pregătire relansarea unui apel de proiecte (investiţia 4) din PNRR," a adăugat Sebastian Burduja.
Oficiali din Ministerul Energiei alături de președintele Klaus Iohannis și o delegație de experți în energie au participat summitul COP 28 din Dubai. Prezența României în cadrul conferinței internaționale privind schimbările climatice reafirmă angajamentul executivului de la București față de utilizarea energiilor verzi.