Ministrul Justiției face schimbări la vârful DNA

Ministrul Justiției face schimbări la vârful DNAAlina Gorghiu. Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a făcut mai multe propuneri pentru conducerea unor secții din Parchetul General, DNA și DIICOT. Printre norocoși este este și procuroarea care a dat-o în judecată pe Laura Codruța Kovesi.

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a numit-o pe Mihaiela Iorga-Moraru pentru funcţia de şef al Secţiei de combatere a corupţiei în cadrul Direcţiei Naţionale Anticoruptie(DNA). Mihaiela Iorga-Moraru a mai lucrat la DNA în mandatul lui Daniel Morar şi apoi al Laurei Codruţa Kovesi, cu care a și ajuns în instanță.

Alina Gorghiu a ales-o pe rivala Laurei Kovesi

În iulie 2017, Laura Kovesi a semnat un ordin de revocare a Mihaielei Iorga-Moraru din funcţia de procuror DNA, pe motiv că nu a înregistrat un denunţ în conformitate cu dispoziţiile legale şi nu l-a prezentat spre repartizare procurorului-şef al secţiei din care făcea parte.

Nici Mihaiela Iorga-Moraru nu s-a lăsat mai prejos. Ea a dat-o pe Kovesi în judecată, cerând despăgubiri de 10.000 de euro, susținând că asupra ei s-au făcut presiuni de ordin moral şi emoţional. Procesul s-a încheiat cu anularea ordinului de revocare, fără plata unor despăgubiri.

CSM a admis cererea de revocare, iar Mihaiela Iorga-Moraru a fost mutată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău. Cu toate astea, ea a fost delegată imediat la Parchetul General.

Mihaiela Iorga și Laura Kovesi, acuzați dure

În februarie 2018, Iorga a acuzat-o pe Kovesi, la Antena3, că a chemat-o în birou şi întrebat-o dacă nu poate urgenta dosarul unui fost ministru al cărui nume era vehiculat pentru postul de premier. Kovesi a spus că totul este o minciună.

Mihaela Iorga Moraru, procuroarea care a acuzat-o pe Laura Kovesi

Ministrul Justiției face schimbări la vârful DNA. Sursa foto Youtube

În 8 februarie 2018, DNA a trimis-o în judecată pe Mihaela Iorga, acuzată că l-a ajutat pe omul de afaceri Florian Walter, care era urmărit internaţional şi cercetat de DIICOT. La scurt timp, rechizitoriul întocmit de DNA Ploieşti a fost anulat de Instanţa supremă.

A fost revocată din funcţia de procuror şef al DNA

În iulie 2018, Kovesi a fost revocată din funcţia de procuror şef al DNA, printr-un decret semnat de preşedintele Klaus Iohannis. Atunci, Mihaiela Iorga-Moraru a fost promovată la Secţia specială, structură creată pentru a se ocupa exclusiv de infracţiunile săvârşite de magistraţi, potrivit Agerpress.

Ne puteți urmări și pe Google News