Horoscopul lui Dom’ Profesor – 22 noiembrie 2023. Au trecut 60 de ani. Parcă a fost ieri...
- Radu Stefanescu
- 21 noiembrie 2023, 22:00
Prudenţa şi diplomaţia trebuie sa te caracterizeze astăzi, fiind comportamentul oficial preventiv la serviciu şi faţă de anturaj, in general. Dedică ziua lucrurilor obişnuite, de rutină.
22 noiembrie
Pe 22 noiembrie s-au născut Charles de Gaulle, George Eliot, Billie Jean King, Andre Gide, Jamie Lee Curtis, Robert Vaughan, Matteo Bartoli, Benjamin Britten, Ion Marinescu, Mişu Iancu.
În calendarul creștin-ortodox sunt Sfinții Filimon, Arhip, Onisim, Apfia și Cecilia. Ce frumos este numele de Cecilia, parcă e un clopoțel de argint! Un nume vechi, roman, dar, vai, însemna ”cel orb!” A treia zi a vechii celebrări dacice, nu se mai știe cum se numea, un reper înaintea Anului Nou dacic care, iată, este aproape.
Dragii mei cititori, o să vă spun o istorie adevărată despre "Evenimentul Zilei" din 22 noiembrie 1963. O veste teribilă emoţioneză, atunci, toată planeta. Un sondaj Gallup arată că a fost cea mai importantă veste, cel mai important subiect mediatizat al secolului XX, după vestea încetării războiului. 97,63% din populaţia globului a fost informată de ceea ce s-a întâmplat pe 22 noiembrie 1963 în Dallas. Au urmat filmele de „amatori” de la locul faptei şi ele vizionate de marea majoritate a populaţiei. Anchete peste anchete, cărţi, articole, reportaje, dezvăluiri...
Apoi, povestea adevărată a unei femei de caracter. Care, din Prima Doamnă a lumii ajunsese, doar, o văduvă tragică. Dar Jackie avea sânge franţuzesc în vine şi ştia că "la vengeance est un plat qui se mange froid!" (răzbunarea este o mâncare care se mănâncă rece!) Aşa că acceptă o căsătorie, unii spun de conveniență, cu unul dintre cei mai bogaţi oameni ai planetei, cu o condiţie secretă: să se răzbune, să fie găsiţi şi lichidaţi ucigaşii soţului, Preşedintele Statelor Unite!
În anii care au urmat patruzeci şi şase de persoane, unele foarte importante, alţii doar nişte asasini plătiţi, de peste tot din lume, nu doar din America, au încetat din viaţă în cele mai diverse moduri posibile şi fără publicitate. Accidente auto, morţi subite, supradoze, înecaţi în piscine, accidente de vânătoare, de pescuit subacvatic, asasinaţi de „hoţi”... Preţul a fost plătit. Grecul, Aristotel Onassis, a fost un om de onoare!
Vedeţi, domniile voastre, în anul 1963 eram un adolescent ager care mă învârteam printre alţi adolescenţi, în umbra puterii de pe atunci. Făceam parte, fără să ştiu, din "Proiectul Castor şi Pollux". Prin vara lui 1963, prietenul şi colegul meu, Gheorghe Gheorghiu, Ghiță, nepotul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, mă întreba unde să plecăm peste hotare. În excursie, că se vor deschide frontierele, pentru că ruşii s-au înţeles cu americanii. Şi la VOA, ascultat cu sfinţenie de bunicul meu, dom’ Pascale Americanul, erau emisiuni ciudate, în "special english". Se vorbea despre pace, comerț, posibila încetare a războiului rece...
Eu am aflat de la tataie Pascale de asasinarea Președintelui Statelor Unite. El asculta VOA la radio, pe unde scurte, în fiecare noapte, aproape, v-am mai spus. Când mi-a spus ”l-au împușcat pe Kennedy” a spus-o cu durere, parcă ar fi fost vorba de o rudă. Era supărat dom’ Pascale. Avea și de ce. Ia gândiţi-vă că liberalizarea, democratizarea, cum vreţi, ar fi avut loc în 1963, în alte condiţii şi în termeni mult mai buni decât în 1989, când, de fapt, Estul a fost considerat învins şi suportăm şi astăzi rigorile economice şi politice ale unei ţări învinse şi ocupate, ale unei colonii! Asta este altă poveste, este timp și pentru ea.
Peste ani de zile, în anii '80 când lucram pentru miliardarul iranian Molavi, acesta m-a trimis ca mesager şi curier cu nişte documente tehnice în insula Rèunion. O licitaţie foarte scumpă şi foarte hush-hush în Guyana Franceză, departament al Republicii. Ceva construcții speciale. Iranul era în război, dar eram străin şi aveam paşaport de serviciu cu viză permanentă şi permis de muncă pentru guvernul iranian, aşa că nimeni nu-şi putea băga nasul în servieta mea fără să declanşeze un scandal intern şi unul diplomatic.
Acolo, în Rèunion, după ce am aterizat cu greu şi mult noroc pe pista primitivă numită pompos "Aeroportul Roland Gaross", din Saint-Denis, am fost așteptat de un francez, fost coleg de la Paris al lui Molavi de "l'Ecole Superieure Technique". Bogat, bogat adevărat, fără să epateze sau să strălucească. Adevărata bogăţie este mată... nu strigă, nu zgârie, nu-i face pe alţii invidioşi! Francezul, un tip care semăna cu Jean Gabin, inginer de drumuri și poduri, a fost şef de divizie la „deuxième bureau”, acum la pensie. Tell me, ăştia de la serviciile secrete ies vreodată la pensie? Bună întrebare!
Mai ţineţi minte filmul cu Nicolas Cage şi Sean Connery, parcă „The Rock” când, la sfârşit, eroul nostru ia un microfilm dintr-o biserică, îl desfăşoră şi o întreabă pe partenera de film: "Vrei să ştii cine l-a împuşcat pe Kennedy?" Ei bine, acelaşi lucru mi s-a întâmplat mie în insula Rèunion... Am aflat cine și de ce l-a împuşcat pe John Kennedy, am aflat totul într-o seară de vară tropicală stropită cu mult gin fizz!
Dar am promis „cross my heart and hope to die” că nu voi spune nimic până când nu o să apară primele dezvăluiri în presă. Este evident, dacă spun ceea ce ştiu, dezvălui sursa, îl desconspir pe francezul din Reunion, logic, nu?! O să mai aştept adevărul despre asasinarea lui Kennedy. Care adevăr a intrat, la împlinirea a cincizeci de ani de la eveniment, când ar fi trebuit declasificate documentele. Ei bine, adevărul a intrat sub incidenţa Patriotic Act. Şi dacă timpul trece? O să scriu trei scrisori și o să chem un notar paraguayan! Nu ştiţi povestea celor trei scrisori și a notarului paraguayan? Nici nu trebuie...
Dar, un fost agent al Serviciului Secret care se afla la câțiva pași de John F Kennedy când fostul președinte a fost împușcat, a rupt tăcerea veche de decenii pentru a pune la îndoială teoria unui singur glonț susținută de comisia Warren, care a investigat asasinatul.
Într-un interviu publicat de New York Times în weekend, Paul Landis a spus că a crezut mult timp în descoperirea oficială conform căreia Lee Harvey Oswald a acționat singur când l-a ucis pe Kennedy.
Dar, pe baza discrepanțelor dintre ceea ce a văzut în ziua asasinatului și raportul comisiei, „Încep să mă îndoiesc de mine”, a spus Landis. „Acum încep să mă întreb.”
Amintirea lui Landis despre moartea lui Kennedy îi va alimenta pe cei care cred că mai mulți trăgători de elită l-au ucis pe regretatul președinte, la Dallas la 22 noiembrie 1963. Cu toate acestea, remarcile sale – venite cu aproximativ o lună înainte de a publica o carte – diferă de două declarații scrise pe care le-a transmis la scurt timp după asasinare, păstrând cu siguranță unul dintre cele mai întunecate capitole din istoria SUA învăluit în mister.
Landis se afla pe scara unei mașini în urma limuzinei decapotabile în care se afla Kennedy. Când – după cum spune el – a auzit mai multe împușcături și un glonț l-a lovit pe președinte din spate. Comisia Warren, reunită pentru a examina ancheta, a concluzionat că glonțul și-a continuat apoi traiectoria, lovindu-i pe colegul pasager și guvernatorul Texasului John Connally în spate, coapsă, piept și încheietură. ”Glonțul minune”.
După cum a menționat New York Times, principalul motiv pentru această concluzie a fost că glonțul a fost găsit pe o targă folosită pentru a-l deplasa apoi pe guvernatorul Connally înspre un spital.
În noul interviu al lui Landis și în noua carte , The Final Witness: A Kennedy Secret Service Agent Breaks His Silence After 60 Years, Landis a declarat pentru New York Times că el a fost persoana care a descoperit acel glonț, despre care își amintește că a fost găsit pe scaunul limuzinei din spatele scaunului lui Kennedy, după ce președintele a fost dus la spital.
Landis a spus, de asemenea, că nu crede că glonțul a intrat prea adânc în spatele lui Kennedy. Înainte de a „apărea” - înainte de scoaterea președintelui din mașina în care se afla. Îngrijorat că cineva ar încerca să-l bage în buzunar ca suvenir, Landis a spus că a luat glonțul și l-a așezat lângă Kennedy, întins pe jos.
„A fost o dovadă despre care mi-am dat seama imediat [a fost] foarte importantă”, a spus Landis. „Și nu am vrut să dispară sau să se piardă. Așa a fost: „Paul, trebuie să iei o decizie” – ”și am luat-o.”
Dându-și seama în anul 2014 că locația recuperării glonțului citată de el era diferită de cea menționată de comisia Warren, Landis a verificat cu mai mulți oficiali, potrivit relatării New York Times. În general, a fost întâmpinat cu scepticism, în mare parte din cauza a două declarații scrise pe care le-a depus el însuși.
Niciuna dintre declarații nu a menționat că a găsit glonțul în cauză și el a raportat că a auzit doar o pereche de împușcături în momentul asasinatului, a scris Times.
Landis a spus că era în stare de șoc și suferea de privare de somn în momentul în care a depus acele rapoarte. El a mai spus că se aștepta ca aceste rapoarte să aibă greșeli și omisiuni. Deoarece concentrarea lui la acea vreme era pe sprijinirea primei doamne Jacqueline Kennedy în durerea ei.
Să facă publice contradicțiile sale cu privire la narațiunea oficială a asasinatului Kennedy, nu a fost o decizie ușoară. Așa cum sugerează îndelungata sa așteptare pentru a face acest lucru, a spus Landis.
„Nu am vrut să vorbesc despre asta”, a spus Landis, care a părăsit Serviciul Secret la aproximativ șase luni după asasinarea lui Kennedy. "Îmi era frică. Am început să mă gândesc, am făcut ceva greșit? Era teamă că s-ar putea să fi făcut ceva greșit și nu ar trebui să vorbesc despre asta.”
The Final Witness a fost lansat pe 10 octombrie. Sosirea sa programată vine la mai puțin de un an după ce Casa Albă a lui Biden a ordonat Arhivelor Naționale să publice aproximativ 12.000 de documente referitoare la asasinarea lui Kennedy. O mișcare pe care peste 70% dintre americani au favorizat-o, potrivit unui nou sondaj de la acea vreme.
Poate că adevărul mai are o șansă…
Este suficient să știți că mâine mai aveți o șansă, este, în definitiv, o altă zi!
Horoscopul lui Dom’ Profesor – 22 noiembrie 2023
BERBEC O atitudine solidară de genul „toţi o să avem de câştigat” este mai recomandabilă în această zi. Relaţiile cu persoanele născute în semne de aer şi pământ sunt astăzi armonioase şi plăcute. O dimineaţă foarte dinamică, cu multe întâlniri în care se discută din nou despre vechi proiecte şi idei. Discuţii, în general sterile. Trebui să-ţi temperezi gama simţămintelor pentru că eşti într-o perioadă de hipersensibilitate. Un mijloc de transport, sau ceva mecanic, un aparat, acolo - îţi face necazuri. Vinde-l, schimba-l, repara-l - nu lasa obiectele sa te enerveze! Cu oamenii te descurci astăzi ceva mai bine.
TAUR Cu grijă, cu mare grijă şi prudenţă, ca un elefant într-un magazin de porţelanuri, poţi evita discuţiile, confruntările, de azi. Venus, planeta ta protectoare, afectată, indica o indiscretie sau chiar o trădare. Iartă dar să nu uiţi. Crede in fortele tale si in ajutorul celor ce te privesc drept in ochi. Decat o mie de prieteni de petreceri, mai bine unul singur de încredere. Astăzi, calităţile tale magnetice şi carisma te avantajează, foloseşte-le fie în afaceri, fie în dragoste. Nu amesteca, însă, plăcutul cu utilul. Nu-ţi fă planuri pe termen lung, decât ca să te dai important şi să zăpăceşti anturajul. Uită ieri, trăieşte astăzi, mâine – mai vedem...
GEMENI Trebuie sa continui cu aceleaşi metode verificate de până acum, schimbările repetate nu sunt privite cu ochi buni nici de oameni, nici de stele. Tenacitatea şi răbdarea aduc succes! Astăzi aspectele generale ale horoscopului tău arată că preocuparea ta majoră este să menţii o situaţie sau o pozitie actuală care te avantajează. Nu vinde blana ursului din padure, nu promite ceva in afara posibilitatilor tale, pentru ca s-ar putea sa produci deceptii nemeritate. Un termen, sau un prag. Dacă este vorba de o întâlnire importantă, atunci astăzi este ziua. Probabil, poate fi, o întâlnire mai veselă.
RAC Se poate şi mai bine. Viaţa ta sentimentala nu este suficient de intensa pe cât ai dori. Astăzi trebuie să dai dovada de discreţie, diplomaţie şi eleganţă în relaţiile sentimentale. Ai multe de terminat, dar şi unele inexactităţi din trecut te bântuie şi te întrebi de ce ţi se întâmplă tocmai ţie. Lasă totul în trecut, nu-ţi mai bate capul degeaba. Dacă eşti precaut, vigilent şi prudent - totul este OK. Evită locurile aglomerate, spaţiile deschise, frigul şi datoriile noi. Evită, în special, în a doua parte a zilei, promisiunile, angajamentele, sau asociaţiile. Tot ceea ce este început în perioada în chestiune, adică astăzi, se poate să sfârşească prost, chiar dacă este vorba de o distracţie. Limitează-te la activităţile de rutină, cu oamenii pe care îi cunoşti bine.
LEU Astăzi trebuie să respecţi legile, scrise sau nescrise! In rest ai grijă ce manânci, mai puţine calorii şi mai multe sucuri proaspete ţi-ar spăla puţin arterele îmbâcsite de pizza şi de cărnuri. Fii pragmatic. Analizează cu atenţie şi dă curs deciziilor profitabile. Sufletul tău bun te împinge spre compromisuri. Este şi aşa bine, fii generos cu cine merită. Limitează-te doar la activităţile de rutină, pentru că ziua este incertă pentru promovarea propriilor interese. Relaţiile sociale sunt, însă, bine aspectate. Este bine sa-ti vezi de treburile tale, fără prea multe proiecte de viitor si cheltuilei însemnate.
FECIOARĂ Cu toate că vremea cenuşie te influenţeaza negativ şi treci printr-o perioada proastă, fă in aşa fel ca să nu fie vizibil pentru anturaj. Joacă puţin teatru şi o să te simţi mai bine! Ofera-ti prilejuri de multumire si satisfactie. Odihneste-te mai mult si respiră aer curat şi răreşte ţigaretele. Domeniul familiei este aspectat bine. Dragostea este usor influentata de aspectele negative ale lui Marte, ceea ce amplifica vanitatea personala. Ceva neasteptat, dar nu in primul rand negativ, iti schimba programul. Nu uita că timpul lucreaza in favoarea ta. Temporizează şi așa poți caştiga!
BALANŢĂ Aspecte favorabile legate de domeniul emoțional. O posibilă surpriză plăcută, poate o întâlnire neașteptată cu o persoană mai deosebită. Zi de cumpărături, astrele favorizează negustoria. O problemă cu o factură, cu o sumă care ţi se pare foarte mare. Cel mai probabil nu ai bani sa o achiti. Nici o problema, pune-o lânga celelalte neachitate – dar să le ţii în ordine! Lucrurile îţi par mai serioase decât de obicei şi ai un dar special să punctezi exact ceea ce trebuie şi când trebuie şi să asculţi cu atenţie.
SCORPION Nu tot ce este mai nou este și mai bun. Astăzi nu trebuie să începi nimic nou, chiar dacă stelele spun că, în general, ai noroc. Nu lăsa lucrurile neterminate, că nu eşti din zodia Gemenilor! În cursul dimineţii evită disensiunile, mai ales dacă discuţi cu mai mulţi oameni, un colectiv de oameni. Nu da ocazia formării unor opinii colective. Un mic amănunt te enervează disproporţionat. Ceva legat de o construcţie, sau de o proprietate. Astăzi este o zi în care stelele te avantajează să termini proiecte sau acţiuni care au fost amânate, reprogramate sau întârziate. Sau, cel puţin să faci paşi esenţiali către finalizarea proiectelor respective.
SĂGETĂTOR Astăzi eşti bine-dispus şi ai o mare putere de muncă, dar te apasă grijile legate de familie. Tot azi poţi primi un răspuns favorabil pentru una dintre problemele la care te gândeşti mult. Zi dedicată în special rezolvării problemelor personale. Dragostea este bine aspectată. Nu neglija problemele care ţin de sănătate, chiar daca este vorba de o banala indispozitie. In general evita sa te simti coplesit de oboseala. Promovează-ţi cu îndrăzneală interesele şi solicită ceea ce ţi se cuvine. Stelele îţi sunt favorabile şi intuiţia ta funcţionează.
CAPRICORN Este momentul să-ţi faci mai mulţi prieteni in cadrul activitaţii profesionale, sau unde activezi. Pentru că s-ar putea sa ai nevoie în curând de sprijinul şi ajutorul lor competent. Dincolo de imagini si cuvinte se afla sensulul ascuns al lucrurilor. Descifreaza scopurile reale ale celor din anturajul tau si vei fi foarte popular, daca le vei spune ceea ce doresc să audă. Este o zi liniştită, în care poţi înregistra realizări cu dinamică pozitivă, atât în mijloace materiale cât şi în trăiri existenţiale.
VĂRSĂTOR Aspecte favorabile. Fii deosebit de precis în discuţii, mai ales cu prietenii şi familia. Este un prilej să recapeţi iniţiativa. Poți organiza o seară plăcută în oraş, poate la un spectacol. Fii mai strâns la pungă şi mai calculat în tot ceea ce înseamnă cheltuială, consum, aruncatul cu banii! Banii făcuţi uşor se termină la fel de uşor, iar cei munciţi nu ajung niciodată. Nu trebuie să te prinzi în jocul celorlaţi. Nu întreprinde nimic important sau riscant. Ia lucrurile mai uşor, aproape în glumă. Amână orice ai de făcut până după amiază când configuraţia stelelor îţi este mai favorabilă.
PEŞTI Prudenţa şi diplomaţia trebuie sa te caracterizeze astăzi, fiind comportamentul oficial preventiv la serviciu şi faţă de anturaj, in general. Dedică ziua lucrurilor obişnuite, de rutină. în ziua de astăzi, se răsfrâng ecouri ale acţiunilor, gesturilor şi gândurilor tale din trecut. În general ai o atitudine defensivă şi cauţi anturajul prietenilor noi în încercarea de schimbare. Pe de altă parte, Mercur şi Marte arată o perioadă foarte bună sub aspectul casei banilor, a proprietăţilor şi a valorilor personale. Este, de asemenea, perioada în care trebuie să te araţi harnic. Poate ar fi cazul să te gândeşti la programul pentru sărbătorile de iarnă, timpul parcă zboară.