Îndată după încheierea summitului Asia-Pacific de la San Francisco, Îndrumătorul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a simțit nevoia să-l îndrume pe Ismail Haniyeh, teroristul-șef al HAMAS. Așa că l-a convocat într-un loc discret, pentru o convorbire față în față, prilej cu care i-a spus că Iranul nu va intra în război cu Israel.

Dezavuarea.

Liderul Hamas a fost uimit: acum 40 de zile, într-un discurs televizat, ayatollahul Ali Khamenei declara: „sărutăm mâinile celor care au planificat atacul asupra regimului sionist”. În termeni diplomatici, această schimbare de atitudine se numește dezavuare. Uluit, liderul Hamas a îndrăznit să-l întrebe pe Sfinția sa: De ce? Iar Îndrumătorul i-a răspuns: Fiindcă nu m-ai avertizat dinainte cu privire la atacurile din 7 octombrie.

Iar apoi Sfinția sa a făcut ca acest schimb de replici să ajungă la urechile jurnaliștilor occidentali. Astfel, Îndrumătorul suprem se spală pe mâini de Hamas. Evident, l-a asigurat pe arab că „va continua să acorde Hamas sprijin politic și moral”. Dar nimic despre arme, ”voluntari” persani sau libanezi ori o declarație de război împotriva Israel!

Haniyeh a luat singura decizie posibilă: a ordonat comandanților Hamas din Gaza, retranșați în subteranele spitalului Al-Shifa, să abandoneze punctul de comandă și să se ”exfiltreze” spre sud, spre Han Khunis. În săptămânile ce vor urma, Armata israeliană îi va vâna pe îndelete. Conflictul va lua treptat forma unei operațiuni polițienești. Supraviețuitorii se vor regrupa în ilegalitate, profitând de haos. Tehnic, este începutul sfârșitului pentru Hamas. Și începutul a Altceva: în timp ce noi stăm cu ochii ațintiți pe norul de moloz din Gaza, în culise a început negocierea unei Noi Ordini Mondiale.

Judecata arabilor.

Dar cum a ajuns Iranul să renunțe la ideea unui nou război generalizat înOrientul Mijlociu?

Iranienii au primit un semnal puternic că războiul Hamas – Israel trebuie încheiat cu prilejul Summitului Ligii Arabe, organizat la Riad de prințul Mohammed bin Salman, conducătorul de facto al Arabiei Saudite. Pe fondul normalizării relațiilor iraniano – saudite, Summitul s-a desfășurat în noul format ”islamo-arab”, cu participarea președintelui iranian Raisi: iranienii au fost aduși în fața unei reuniuni covârșitor arabe.

Președintele iranian și-a început discursul declarând că „organizațiile internaționale au devenit inutile, trebuie să jucăm noi un rol”, drept care a cerut Ligii Arabe să „rupă relațiile politice” cu Israel; să declare „un boicot comercial, în special în sectorul energetic” împotriva Israel și a Statelor care-i furnizează arme (SUA, Marea Britanie, Germania, Franța) și să înarmeze „mișcarea de eliberare Hamas”. În final, președintele iranian a cerut o acțiune armată a Ligii Arabe împotriva Israel: „Este necesară o decizie istorică, decisivă, care să oprească imediat agresiunea! Nu există altă cale decât rezistența armată!”

Au urmat discursuri sforăitoare, dar Rezoluția finală a ieșit invers decât scontau iranienii. Toate cele 5 puncte propuse de președintele Raisi au fost respinse.  Liga Arabă a respins pretenția Iranului că ONU ar fi ”inutilă”, solicitând Consiliului de Securitate să discute, cât de repede, situația din Fâșia Gaza, în vederea organizării unei „conferințe internaționale de pace pentru a asigura încetarea ocupației și punerea în aplicare a soluției celor două state” (Articolul 29).

Statele arabe au refuzat atât ideea boicotului, cât și ruperea legăturilor diplomatice, invocând „necesitatea de a menține deschise canalele de discuție cu guvernul Netanyahu”. În cele 31 de articole, nici vorbă de ”înarmarea Hamas”. De fapt, numele organizației teroriste nici nu este pomenit, iar Articolul 27 precizează: „Organizația pentru Eliberarea Palestinei este singurul reprezentant legitim al poporului palestinian”. Deci pretențiile Hamas de a fi considerată ”mișcare de rezistență palestiniană” sunt considerate neavenite și nici nu s-a pus problema unei intervenții armate în favoarea sa. Ba din contră, Liga arabă cere ”încetarea imediată a ostilităților”!

Mâna invizibilă.

Dar cum s-a ajuns ca poziția Iranului să fie astfel judecată și dezavuată de Liga Arabă? Cotidianul turc Huriyet a fost primul care a remarcat identitatea dintre Articolul 29 al Rezoluției finale și poziția exprimată consecvent de China, care „cere de ceva vreme o conferință internațională pentru a soluționa problema”. Este o acțiune sinergică: „Țările arabo-islamice nu pot împinge SUA spre o soluție decât oferind mai multă greutate Chinei. China va putea furniza ponderea necesară pentru a forța SUA spre o soluție doar atunci când în spatele ei se va forma un front larg. Conferința țărilor arabo-islamice de la Riad este valoroasă pentru că este acea etapă a procesului care va asigura impulsul reciproc.”

Iar iranienii au plecat supărați de la Riad, dar după câteva zile au decis să adopte tacit poziția Ligii Arabe, dând semnal Hamas să nu mai conteze pe un nou război generalizat. Ce i-a determinat? Probabil aceeași mână nevăzută a Chinei care i-a îndemnat, acum opt luni, să normalizeze relațiile cu Arabia Saudită. În plan economic, China are un cuvânt greu de spus în relația cu Iranul.

În primele 6 luni ale acestui an, pe fondul relansării economice, importurile sale de petrol au crescut cu 12%. Se remarcă faptul că, din Malaezia, China importă 1 milion barili/zi, mai mult decât produce Malaezia! În aprecierea U.S. Energy Information Administration, o mare parte din acest petrol brut e de fapt de origine iraniană, astfel ocolindu-se embargoul internațional. Dacă Beijingul se supără și renunță la acest joc, Iranul intră în picaj economic. Deci Teheranul e nevoit să fie receptiv.

În plan politic, la cel de-al 15-lea summit BRICS (august 2023) s-a anunțat candidatura la organizație a Iranului, Arabiei Saudite și Emiratelor Arabe Unite. Evident că aceste candidaturi vor fi luate în considerare în funcție de convergența respectivelor State cu principiile BRICS, printre care nu se numără și sprijinirea organizațiilor teroriste. Iar asupra acestui aspect China are un cuvânt greu de spus, de care Teheranul trebuie să țină seamă.

Pe bună dreptate, comentariul Huriyet subliniază importanța istorică a acestor evoluții: „Circumstanțele în care se clădește lumea multipolară actuală au o mare importanță. Rezolvând problema (din Gaza), Sudul Global contribuie și la reformarea relațiilor internaționale.” Și astfel, după câteva zile de meditație, ayatollahul Ali Khamenei a simțit nevoia să-l îndrume pe Ismail Haniyeh, teroristul-șef al HAMAS: „va continua să acorde Hamas sprijin politic și moral”. Dar „nu va interveni direct”, nu va declara război.

Sincronizarea din culise.

Dar schimbările din spatele scenei sunt mult mai ample. La ora la care ayatollahul Khamenei punea mâna pe telefon pentru a-l invita la discuții pe liderul Hamas, președintele Statelor Unite, domnul Biden (care tocmai ieșise de la discuții cu președintele chinez Xi Jinping) a trimis spre publicare cotidianului Washington Post un articol în care afirmă că "Gaza și Cisiordania ar trebui reunite sub o singură structură de guvernare, în cele din urmă sub o Autoritate Palestiniană revitalizată, în timp ce lucrăm cu toții pentru o soluție cu două state". Adică exact ce afirmă articolele 27 și 29 ale Rezoluției finale a Ligii Arabe. Aflat la mii de kilometri distanță, în Bahrein, șeful diplomației europene, Josep Borrell, a avut simultan aceeași revelație: „numai Autoritatea Palestiniană poate guverna Gaza după încheierea războiului dintre Israel și gruparea islamistă palestiniană Hamas”.

Apoi președintele Statelor Unite a pus mâna pe telefon și l-a sunat pe prim-ministrul israelian, domnul Netanyahu. Președintele nu s-a exprimat ca prințul saudit Mohammed bin Salman („încălcări flagrante ale legilor internaționale de către Israel”), dar tot cam pe-acolo:

„Am fost categoric cu liderii Israelului că violența extremistă împotriva palestinienilor din Cisiordania trebuie să înceteze ". Și ca prin minune China, care asigură președinția rotativă a Consiliului de Securitate, a convocat o reuniune pentru a „discuta, cât de repede, situația din Fâșia Gaza”. A fost adoptată o Rezoluție care cere „pauze umanitare urgente și prelungite în luptele din Fâșia Gaza, pentru un număr suficient de zile, pentru a permite accesul ajutorului umanitar”. Iar Statele Unite nu s-au mai opus.

Considerentele din umbră.

Este limpede că, în urma întâlnirii la nivel înalt de la San Francisco, s-a format o viziune în linii mari comună Chinei și Satelor Unite, asupra căilor de rezolvare a crizei din Gaza, iar această viziune comună a fost transmisă partenerilor respectivi: în cazul Chinei, Liga Arabă și BRICS; în cazul SUA, Israel și Uniunea Europeană. Care au fost însă considerentele invocate împotriva declanșării unui conflict generalizat în Orientul Mijlociu?

În primul rând, considerente militare. Principala forță cu care Iranul ar putea interveni asupra Israel este organizația Hezbollah. Spre deosebire de Hamas, Hezbollah dispune de o forță militară semnificativă: 100.000 de oameni, artilerie grea, rachete, chiar și blindate. Aceasta este și puterea, dar și slăbiciunea sa: muniția, piesele de schimb, echipamentul, ba chiar și subzistența, totul vine din Iran, cale de două mii de kilometri. Iar de la Teheran la frontiera de nord a Israelului, drumul trece printr-o câmpie ca în palmă.

În primele ore ale unui eventual conflict, aviația israeliană va transforma acest drum într-o Câmpie a Morții. Nu pot fi duse operațiuni ofensive de amploare având linii logistice atât de vulnerabile. În plus, Armata israeliană are un efectiv mobilizabil de peste 600.000: nu poți să ataci Israel cu numai 100.000 de așa-ziși ”militari” care, chiar în filmele de propagandă ale grupării, trag cu AG-7 prin garduri de sârmă și manevrează arma cu degetul pe trăgaci...

Apoi considerente politice. Iranul știe că apariția de ”voluntari” iranieni, întărind efectivele Hamas de la frontiera de nord a Israel, ar stârni scandal: ca să ajungă acolo, persanii ar trebui să-și treacă trupele prin Irak, Siria și Liban, trei Sate arabe care s-ar trezi sub o ocupație iraniană nedeclarată, pe o durată nedeterminată.

Libanul e deja sub un asemenea regim, dar celelalte Statele vizate și Liga Arabă nu vor accepta niciodată așa ceva! De aceea, pentru a nu se implica unilateral, Iranul a încercat să determine o reacție militară a Ligii Arabe. Statele arabe nu văd însă de ce s-ar implica pentru a scoate castanele din foc în sprijinul unor grupări teroriste – Hamas, Hezbollah – asupra cărora nu au niciun control politic ori militar. Mai ales că o asemenea implicare ar avea un cost ridicat, sub aspectul intereselor economice ale lumii arabe, dar și a ”Sudului Global”.

În fine, considerente economice. De mai bine de un secol, creșterea economică mondială se bazează pe petrol. Dar această epocă e spre sfârșit, ceea ce pune probleme serioase lumii arabe, a cărei bunăstare se bazează tocmai pe petrol. De ceva vreme, Statele arabe mai avute și-au reinvestit veniturile pentru a încerca tranziția spre alte motoare de dezvoltare: industria financiară, comerțul, investițiile off-shore, tehnologiile avansate.

Un nou război generalizat în Orientul Mijlociu ar da peste cap aceste planuri și ar accelera tranziția Occidentului spre o nouă paradigmă energetică: o adevărată catastrofă pentru lumea arabă. De altfel, pe ce baze economice ar putea lumea arabă să pornească un nou război? În anii 1960 – 1970, Siria și Egiptul se puteau bizui pe ajutorul militar și economic al Uniunii Sovietice, în încercarea lor de a lichida Statul Israel. În prezent, Rusia abia are cu ce să-și susțină ambițiile militare în Ucraina, Siria e devastată de război civil, iar Egiptul... Așa cum sublinia deunăzi președintele – director general al FMI, doamna Gheorghieva, războiul „pune presiune asupra economiilor vecine din Egipt, Liban și Iordania”. În acest sens, pentru Egipt, „FMI are în vedere o creștere cu 3 miliarde $ a programului de împrumut”. Deci, nicio șansă ca Egiptul să scoată din foc castanele iraniene.

Fluieratul în biserică.

Pentru observatorul atent al evoluțiilor internaționale, este din ce în ce mai evident că a început o negociere amplă între ”Occidentul Colectiv” și ”Sudul Global” pentru tranziția spre o Nouă Ordine Internațională. Marele absent: Rusia domnului Putin, care joacă cartea confruntării, nu a negocierii. Și își manifestă deschis nemulțumirea: atunci când Consiliul de Securitate prezidat de China a luat în discuție situația din Gaza, solicitând o ”pauză umanitară”, Rusia s-a abținut.

Nu a uzat de dreptul de veto, dar s-a abținut. Ambasadorul Rusiei la ONU, Vasili Nebenzia, a încercat să explice poziția Kremlinului: „Principalul (motiv) este lipsa unui apel la o încetare imediată a focului.” Motivele reale ale atitudinii Kremlinului sunt însă altele. De câteva luni încoace, de când diplomatul veteran Wang Yi este ministru de Externe, China a amorsat o trecere graduală de la confruntare la negociere, în procesul de tranziție către o nouă ordine mondială.

Datorită statutului său actual, dobândit în urma agresiunii din Ucraina, Rusia este exclusă de la această negociere și reacționează contraproductiv. În timp ce la San Francisco domnii Biden și Xi discutau ”căi responsabile de gestionare a situației”, la Moscova domnul Putin pregătea decretul ce va rupe relațiile cu ”Occidentul Colectiv”: decretul de naționalizare.

Dar despre aceasta, săptămâna viitoare.

Urmăriți varianta video a editorialului, AICI.