Euro 2024. Liniile STB care vor avea program prelungit după meciul România-Elveția
- Cristian Raducanu
- 20 noiembrie 2023, 19:45
Municipalitatea din București a dispus prelungirea programului STB pentru opt linii de transport, iar alte trei vor fi deviate pentru a prelua fluxul de suporteri de la meciul României contra Elveției.
Meciul România-Elveția va avea loc marți, 21 noiembrie.. Fiind ultimul meci din actuala calificare pentru Euro 2024, partida de mâine se va juca cu porțile închise. După cele 90 de minute, peste 50.000 de fani ai naționalei vor avea nevoie de transport. În acest sens, mai multe linii STB vor fi deviate, iar altele vor circula până la ora 01.00.
Liniile STB vor circula până la ora 01:00
În aceste condiții, municipalitatea a dispus prelungirea programului STB pentru opt linii de transport, iar alte trei vor fi deviate pentru a prelua fluxul de suporteri.
Prin urmare, liniile STB 14, 40, 55, 86, 90, 102, 104 şi 335 vor funcționa până la ora 01:00. Polițiștii de la Brigada Rutieră se vor asigura că traficul se va desfășura în condiții normale. Prin urmare, începând cu ora 17:00 agenții de la Circulație vor devia circulația liniilor STB 86 respectiv 90, doar dacă situația o va impune.
Troilebuzele 86 și 90 vor circula pe o rută deviată
Așadar, troleibuzele 86 și 90 vor circula pe traseele de bază între terminalele "Dridu", respectiv "Mircea Vulcănescu" şi intersecția Str. Vatra Luminoasă/Str. Tony Bulandra. După care troleibuzele STB vor circula pe un traseu modificate pe ambele sensuri pe Str. Tony Bulandra, cu întoarcere în Depoul Vatra Luminoasă.
Autobuzul STB 143 va circula pe traseul normal între stația Bucur Obor și intersecția Bd. Pierre de Coubertin/Str. Vatra Luminoasă. După care polițiștii de la Brigada Rutieră vor devia circulația pe ruta Str. Vatra Luminoasă, Str. Tony Bulandra, cu întoarcere în Depoul Vatra Luminoasă.
STB va prelua fanii de pe Arena Națională
Reamintim că meciul de mâine, ultimul din campania de calificare, va conta doar pentru a stabili ordinea în urne pentru tragerile la sorți de la turneul final din 2026.
România nu mai poate pierde biletele pentru turneul din Germania, însă în situația unei victorii România va trece pe primul loc în Grupa I. Elevii lui Edi Iordănescu nu au pierdut niciun meci în preliminariile Euro 2024.
Federația Româna de Fotbal a anunțat că meciul de mâine contra Elveției se va disputa cu porțile închise. Meciul este sold-out, iar copiii sub 14 ani au accesul gratuit. Meciul va începe la ora 21:45.