Avion militar american, prăbușit în estul Mării Mediterane

Avion militar american, prăbușit în estul Mării MediteraneUn avion american s-a prăbușit în Marea Mediterană. Sursa foto: Arhiva EVZ

Sâmbătă, Comandamentul European al Statelor Unite a raportat că a avut loc prăbușirea unui avion militar american în estul Mării Mediterane.

Sâmbătă, Comandamentul European al Statelor Unite a raportat că a avut loc prăbușirea unui avion militar american în estul Mării Mediterane.

Potrivit Comandamentului, un avion, care desfășura exerciții de antrenament, s-a prăbușit în Marea Mediterană.

S-a menționat că este în curs de investigare cauza producerii incidentului, dar nu există indicații privind implicarea vreunei activități ostile.

Un avion american s-a prăbușit în Marea Mediterană

Putem afirma cu siguranţă că avionul efectua un zbor de antrenament şi că nu există niciun indiciu privind o activitate ostilă”, adaugă textul, potrivit căruia „incidentul de antrenament face în prezent obiectul unei anchete”.

Comandamentul a anunțat că, în semn de respect față de familiile afectate, nu vor divulga alte informații despre personalul implicat. Nu este încă clar din care ramură militară făcea parte aeronava.

Forțele aeriene ale SUA au desfășurat escadroane adiționale în regiune. Portavionul USS Gerald R. Ford, echipat cu diverse aeronave, a operat și el în zona estică a Mediteranei, scrie apnews.com.

Avion american F-35, prăbușit în Carolina de Sud

În luna septembrie, forțele armate americane au solicitat sprijinul publicului în localizarea unui avion american de tip „invizibil” (stealth) care s-a prăbușit, însă fragmentele acestuia nu au fost încă descoperite.

Chiar dacă pilotul a scăpat cu viață, armata americană s-a confruntat cu o provocare complet diferită. Nu a reușit să găsească avionul.

Această situație a determinat baza aeriană Charleston Air Force Base din sudul statului Carolina de Sud să apeleze la sprijinul comunității locale.

„Dacă aveți informații care ar putea ajuta echipele noastre de salvare să localizeze F-35, vă rugăm să sunați la Centrul de operațiuni de apărare al bazei", a scris unitatea militară pe X (fostul Twitter).

Avion american, prăbușit în Marea Mediterană

Și în anul 2021, în aceeași perioadă, un incident similar a avut loc. În timpul unei misiuni aeriene obișnuite, un avion cu reacție F35 britanic a căzut în Marea Mediterană.

avion F-35 SUA

Un avion SUA F-35 s-a prăbușit în Marea Mediterană. Sursa: Pavel Chagochkin | Dreamstime.com

Pilotul a reușit să se catapulteze în siguranță, dar aeronava în valoare de 100 de milioane de lire sterline a ajuns pe fundul mării.

La o lună după, americanii au reuşit, în cadrul unei operaţiuni de salvare strict-secrete desfăşurate împreună cu militarii britanici şi italieni, să recupereze epava avionului „invizibil” F-35 care s-a prăbuşit.

Operațiunea, ce a durat șapte zile, a dus la recuperarea rămășițelor avionului, evaluat la 117 milioane de euro. Avionul s-a prăbușit în mare și a ajuns la o adâncime de aproximativ 1.600 de metri imediat după decolarea de pe portavion.

Ne puteți urmări și pe Google News