Târgul de Crăciun din Capitală. Bucureștenii vor avea parte de multe surprize

Târgul de Crăciun din Capitală. Bucureștenii vor avea parte de multe surprizeSursa foto: Razvan Valcaneantu/ EEC

Târgul de Crăciun din București va fi în perioada 30 noiembrie-26 decembrie. Primăria Municipiului București va organiza în Piața Constituției cea de-a XVI-a ediție a Târgului de Crăciun.

Târgul de Crăciun din București. Primăria Capitalei, prin CREART, Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, organizează între 30 noiembrie – 26 decembrie 2023, în Piața Constituției evenimentul dedicat sărbătorilor de iarnă „Târgul de Crăciun București”, ediția 2023.

Are ca obiectiv principal promovarea creației și tradițiilor autentice. Vor fi produse de meșteșug, obiecte realizate manual şi preparate autohtone. Toate în concordanță cu specificul și tematica acestui eveniment: Sărbătoarea Crăciunului.

Când se deschide Târgul de Crăciun din București

Târgul de Crăciun din București este unul dintre cele mai apreciate, iar în 2023 vor exista două astfel de atracții, în Piața Constituției și în Parcul Drumul Taberei, din sectorul 6.

Primăria Capitalei a transmis un comunicat prin care a anunțat că Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București organizează între 30 noiembrie și 26 decembrie 2023 Târgul de Crăciun, ediția 2023.

Astfel că doar puțin timp a mai rămas până când Capitala va „îmbrăca” haine de iarnă. Iar atracțiile sunt, la rândul lor, numeroase. Comercianții se pot înscrie pentru a-și vinde produsele, fie ele alimentare sau nealimentare.

Care sunt principalele atracții

În târg vor fi amplasate 75 de căsuțe, iluminate și decorate astfel încât să pară desprinse din poveștile cu Moș Crăciun. Totodată, vor fi activități dedicate copiilor, tinerilor, dar și familiilor.

la Târgul de Crăciun va mai exista și o scenă destinată concertelor și spectacolelor, o roată panoramică și un carusel. De asemenea, nu va lipsi nici casa Moșului și căsuța poștală a spiridușilor, care îi vor încânat pe cei mici.

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

Sursa foto: Facebook

La Târgul de Crăciun București vor fi mai multe categorii de produse

Produse alimentare la Târgul de Crăciun:

Categoria A1Mâncare tradițională preparată în locație (Sarmale, pomana porcului, fasole cu ciolan, varză călită, cârnați, frigărui, cartofi, ș.a.)

Categoria A2A – Produse alimentare preparate în locație de tip fast-food sau desert – CĂSUȚĂ (Burgeri, cartofi prăjiți, hot-dog, wrap-uri, clătite, waffles, gogoși, langoși, ș.a.)

Categoria A2B – Produse alimentare preparate în locație de tip fast-food sau desert – FOOD-TRUCK (Burgeri, cartofi prăjiți, hot-dog, wrap-uri, clătite, waffles, gogoși, langoși, ș.a.)

Categoria A3 – Produse alimentare ambalate, preparate în afara evenimentului (Miere, dulceață, zacuscă, prăjituri, plăcinte, ciocolată, turtă dulce ș.a.)

Categoria A4 – Stand de băuturi și vin fiert (Vin fiert, ceai, băuturi răcoritoare)

Categoria A5 – Stand de cafea și băuturi auxiliare (Cafea, ciocolată caldă, ceai, limonadă, sucuri naturale și fresh-uri, băuturi răcoritoare și apă)

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

Sursa foto. Facebook

B. Produse nealimentare:

Categoria B1 – Produse realizate de meșteri populari. Categoria include expozanți care realizează produsele păstrând în totalitate tradiția veche de prelucrare a materialului folosit și modelele populare specifice culturii românești: ceramică, sticlă, ii și costume populare, prelucrarea lemnului, metalului și sticlei, împletitul fibrelor, prelucrarea pielii și a blănurilor, iconografie etc.

Categoria B2 – Produse hand-made sau realizate de artiști plastici. Categoria include expozanți care realizează produse cu caracter unic și original, elementele fiind realizate din materialele brute prelucrate în totalitate prin viziunea proprie: accesorii și bijuterii, decorațiuni, accesorii vestimentare.

Categoria B3 – Produse naturiste de îngrijire. Categoria include expozanții care realizează produse naturiste de îngrijire personală (obținute folosind ingrediente naturale: cosmetice, produse derivate din lavandă.

Categoria B4 – Produse cu specific de Crăciun, realizate de terți. Categoria include expozanți care cumpără produse create și realizate (manual de preferință) de către alte persoane, altele decât cea care se înscrie, dar care demonstrează o calitate superioară de design și producție: cadouri, decorațiuni realizate de terți și comercializate în cadrul evenimentului.