Administrația Biden lucrează la o strategie de combatere a islamofobiei

Administrația Biden lucrează la o strategie de combatere a islamofobiei

Administrația Biden a anunţat miercuri că va elabora o strategie naţională de luptă împotriva islamofobiei, un anunţ ce capătă o importanţă deosebită pe fondul tensiunilor crescute din Statele Unite în jurul războiului dintre Israel şi gruparea islamistă Hamas.

Administrația Biden a anunțat miercuri că va dezvolta o strategie națională de combatere a islamofobiei. În condițiile în care Joe Biden se confruntă cu scepticismul multor musulmani americani. El crede că există un sprijin ferm față de atacul militar al Israelului asupra Hamas în Gaza.

„Nu există loc în America pentru ură, împotriva nimănui. Punct. De prea mult timp, musulmanii din America, şi cei percepuţi ca fiind musulmani, arabii şi sikh în special, au suferit un număr disproporționat de atacuri motivate de ură şi alte discriminări”. Este anunțul făcut de purtătoarea de cuvânt de la Casa Albă, Karine Jean-Pierre.

Administrația Biden vrea o colaborare cu comunităţile în cauză

Strategia de combatere a islamofobiei urmează să fie dezvoltată în colaborare cu comunităţile în cauză. Mai exact cu activişti şi cu membri ai Congresului.

Oficialul american a reamintit recenta ucidere „barbară” a unui copil palestiniano-american în vârstă de şase ani, în apropiere de Chicago. O crimă rasistă, potrivit justiţiei americane. Guvernul american a lansat deja un plan amplu de luptă împotriva antisemitismului.

Protest, demonstrație, demonstrant

Sursa foto: Pixabay

Administrația Biden spune că SUA nu este la prima strategie împotriva islamofobiei, însă anunţul de miercuri survine în contextul războiului declanşat după atacul sângeros al Hamas asupra Israelului. Ceea ce a determinat comunitatea musulmană din Statele Unite să se teamă de un val de ostilitate, comparabil cu ceea ce a urmat după atacurile din 11 septembrie 2001.

Joe Biden, criticat de americanii de confesiune musulmană

În plus, răspunsul preşedintelui american Joe Biden, care a călătorit în Israel pentru a-şi afirma sprijinul neclintit pentru guvernul premierului Benjamin Netanyahu, a stârnit numeroase şi puternice critici în rândul americanilor de confesiune musulmană şi de origine arabă.

Preşedintele Biden este acuzat mai ales că închide ochii la suferinţa civililor palestinieni. Ceea ce liderul american respinge, subliniind eforturile sale care au permis livrarea de ajutor umanitar în Gaza şi evacuarea civililor.

Un sondaj realizat de fundaţia Arab American Institute arată ca electoratul arabo-american s-a îndepărtat masiv de Biden: sprijinul pentru preşedintele democrat în acest grup de alegători a scăzut de la 59% în 2020 la 17% în prezent.