Halloween, la vânătoare de fantome prin întreaga lume

Halloween, la vânătoare de fantome prin întreaga lume

Halloween, la vânătoare de fantome prin întreaga lume. Cele mai spectaculoase petreceri și locuri din lume

Rădăcinile Halloween se regăsesc într-o festivitate celtic pe nume Samhain („noiembrie” în limba celtică), care semnifica sfârşitul verii şi trecerea în anotimpul rece, scrie Ansa.

Începând din secolul al VIII-lea, tradiția s-a alăturat celei creștine care aducea un omagiu morților: spiritele rele intrau în sate pentru a-i speria pe locuitori, care se deghizau pentru a deveni de nerecunoscut.

Astăzi, petrecerea s-a transformat în parade și deghizări spectaculoase care batjocoresc și exorcizează frica și, în Statele Unite, în ritualul trick-or-treating (dulciuri, sau farse).

Ne puteți urmări și pe Google News

Iată cele mai spectaculoase petreceri de Halloween și locuri din lume:

În Irlanda celtică, unde a început totul, are loc evocatorul Festival Púca (pucafestival.com), inspirat de sărbătorile străvechi ale Samhain, organizat în fiecare an în județul Meath și în apropiere de Louth, un eveniment care vactualizează într-un mod antrenant elementele caracteristice festivalului celtic: focul, muzica și dansul, meșteșugurile și produsele de recoltă.

Home Puca Festival - Halloween

În România este obligatoriu să vizitați Castelul Bran, conacul întunecat și terifiant al lui Dracula, ale cărui turnuri cu aspect fermecate, coridoare lung bântuite și săli întunecoase sunt locul ideal pentru a sărbători Halloween-ul.

Povestea spune că prințul Vlad Țepeș, cunoscut sub numele de Dracula, a fost închis în castel pentru doar câteva zile, dar în imaginația scriitorului Bram Stoker, structura a devenit un conac al vampirilor. Astăzi, castelul păstrează istoria suveranilor Regatului României care l-au ales ca reședință oficială, chiar dacă într-o încăpere încă mai tronează un portret al prințului cu ochi de foc.

Marea Britanie

În Edinburgh se poate călători de-a lungul fascinantului Royal Mile, drumul istoric care leagă Castelul (edinburghcastle.scot), cocoțat pe un vulcan stins, de palatul Holyroodhouse.

În Mexic se sărbătorește „Dia de Muertos”care își are rădăcinile în cultura precolumbiană. Omagiul adus de indigenii mexicani strămoșilor lor s-a contopit de-a lungul secolelor cu cultura catolică spaniolă, dând viață unei sărbători în care religia și spiritualitatea abordează tema vieții de apoi și misterul morții într-un mod natural și jucăuș, cu un fundal de bucurie care devine o sărbătoare a vieții însăși.

Printre craniile pictate și în formă de dulciuri, altarele colorate și scheletele îmbrăcate în haine multicolore, se percepe o formă de continuitate simplă între viață și moarte care liniștește sufletul.

Halloween în SUA

La New York, programul sărbătorilor de Halloween este bogat în parade, spectacole tematice, lecții de preparat poțiuni magice, tururi ale cimitirelor înfricoșătoare și inevitabilul ritual trick-or-treat.

Cea mai cunoscută paradă este Village Halloween Parade, care are loc în ziua de 31 octombrie, de la 19:00 la 23:00, între 6th Avenue și Canal Street până la 15th Street. Pentru a intra mai bine în starea de spirit a evenimentului se recomandă o vizită la Gravesend Inn, o casă bântuită high-tech creată de studenții de la New York City College of Technology.

Cei fascinaţi de vrăjitoare și vrăjitori nu trebuie să rateze „The Cauldron”, un laborator cu poțiuni magice sub formă de cocktailuri care are două locații: una istorică în Stone Street, unde în seara zilei de 28 este organizată și o petrecere costumată, și una nouă inaugurată la câțiva pași de Flatiron. Foarte la modă este și pub-ul în aer liber bântuit al lui Lorely, unde se servesc băuturi speciale și bere cu dovleac. Iar la sfarşitul zilei, nu strică nici o excursie la Cimitirul Green-Wood din Brooklyn.

(Traducerea Cătălina Păunel, RADOR RADIO ROMANIA)