Serviciile ucrainene încercat să-l elimine pe Oleg Ţariov. Presa de la Kiev citează surse SBU

Serviciile ucrainene încercat să-l elimine pe Oleg Ţariov. Presa de la Kiev citează surse SBUSursa Foto: Twitter SBU

Serviciile ucrainene au atentat la viața lui Oleg Ţariov, politicianul pro-rus care a fost împușcat în locuința din Crimeea. Presa de la Kiev citează surse SBU care confirmă speculațiile din spațiul public. Fost deputat, Țariov era pregătit să conducă guvernul-marionetă, putinist, de la Kiev după asasinarea lui Zelenski.

Serviciile ucrainene l-au împușcat pe politicianul pro-rus Oleg Țariov, în locuința sa de la Ialta, din Crimeea. Atentatul la viața politicianului pro-moscovit a fost o operațiune pusă la cale de Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU). Informația a fost publicată de Ukrinform care citează surse confidențiale. Potrivit unei surse din serviciile ucrainene, citate anterior, de o altă publicație, Ukrainska Pravda, Țariov „se află de mult timp pe lista trădătorilor. El trebuie să răspundă pentru crimele lor și, prin urmare, este o țintă absolut legitimă”.

„El nu este doar un adept fanatic al «Lumii rusești», ci o persoană care a venit personal cu tancurile rusești pentru a captura Kievul”, a declarat sursa Ukrainska Pravda, citând surse serviciile ucrainene.

Politicianul pro-rus a fost împușcat în primele ore ale zilei de 27 octombrie. El a fost rănit grav și se află într-un spital unde a primit îngrijiri. Oleg Ţariov a fost deputat pro-rus în Rada de la Kiev. Rusia l-a pregătit pe Țariov pentru a conduce un guvern marionetă la Kiev, după declanșarea războiului din 24 februarie 2022. Moscova a trimis zeci de mii de trupe în Ucraina încercând să preia puterea și să-l asasineze pe Volodimir Zelenski, președintele ales.  Iar Oleg Țariov a devenit o țintă pentru serviciile ucrainene

„Tentativa de asasinat asupra trădătorului Oleg Țarev a fost o operațiune specială a Serviciului de Securitate al Ucrainei. Acesta se află în stare critică. O sursă din SBU a raportat acest lucru pentru UNIAN. Astfel, interlocutorul agenției a confirmat că tentativa asupra lui Oleg Ţariov a fost o operațiune specială a Serviciului de Securitate al Ucrainei”, scrie portalul unian.ua. citând surse din serviciile ucrainene de informații. 

Serviciile ucrainene în spatele atentatului la adresa lui Oleg Țariov

Oleg Ţariov Sursa foto: unian.ua

Serviciile ucrainene au pus la cale atentatul

În dimineaţa zilei de vineri, 27 octombrie, posturile rusești Telegram au anunțat că a avut un atentat asupra fostului deputat Oleg Ţariov. Acesta se afla în locuința sa din oraşul Ialta, în peninsula Crimeea. Imediat bănuiala s-a dus spre serviciile ucrainene.

La momentul respectiv, reprezentantul Direcției Principale de Informații a Ministerului Apărării al Ucrainei, Andrei Iusov, a comentat sec informațiile despre tentativa de asasinat. El a refuzat să dea detalii spunând doar că „există astfel de informații”. Oficialul a refuzat să dea detalii despre operațiunea pusă la cale de serviciile ucrainene de informații.

Oleg Ţariov a făcut parte din anturajul ex-preşedintelui ucrainean pro-rus, Victor Ianukovici. El a fost condamnat de justiţia ucraineană la 12 ani de închisoare pentru trădare de patrie. Oleg Ţariov este un susţinător a invaziei ruse în Ucraina şi al lui Evgheni Prigojin. În ultima perioadă, a criticat armata rusă pentru că nu avea succese în războiul din Ucraina. Acest lucru nu a împiedicat serviciile ucrainene să pună la cale eliminarea sa.