Anamaria Prodan a rămas fără cuvinte. Fostul iubit este acuzat de proxenetism
- Alexandru Sălăvăstru
- 21 octombrie 2023, 16:26
Fostul iubit al impresarei, Flavius Nedelea a fost ridicat de DIICOT și dus la audieri. În urma acestor audieri s-a emis și un mandat de arestare de 30 de zile pe numele acestuia. Decizia nu este una definitivă, omul de afaceri având șansa de a contesta mandatul. În acest caz, un alt magistrat de la Curtea de Apel București va analiza propunerea anchetatorilor DIICOT.
Pe durata anchetei, polițiști sub acoperire s-ar fi infiltrat din postura de clienți și ar fi documentat acuzațiile care i se aduc acum lui Flavius Nedelea. Dovezile sunt de necontestat, omul de afaceri fiind la curent cu ce se petrecea în incinta localului de noapte pe care îl deținea.
Flavius Nedelea este acuzat într-un dosar de prostituție
Flavius Nedelea este cu opt mai tânăr decât Anamaria Prodan și este cunoscut ca fiind un antreprenor din Constanța. Acesta s-a mutat în București în 2015, moment în care și-a deschis un hotel de 4 stele chiar în Centrul Istoric. După doar doi ani s-a apucat să-și facă un hotel de 5 stele, tot în Centrul Vechi, în clădirea Palatului fostei Burse București.
Omul de afaceri săltat de DIICOT este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și proxenetism. Anchetatorii îl acuză că mai multe femei angajate ca dansatoare într-un local ce-i aparține practicau prostituția. În urmă cu ceva timp, acesta declara lui Dan Capatos, la Xtra Night Show, că are o avere de peste 2 milioane de euro.
La aflarea veștii, Anamaria Prodan i-a luat apărarea afaceristului:
„Am aflat acum. Habar nu am. Nu cred așa ceva! Flavius nu are cum să aibă de-a face cu așa ceva. Cu siguranță, este o greșeală. Flavius nu are cluburi! Are doar restaurant. Deci nu văd de unde până unde. Este prietenul meu pe viață. Nu cred în absolut nimic din ce văd”, a declarat Anamaria Prodan pentru Cancan.ro.
Fostul iubit al Anamariei Prodan are mari probleme cu legea
Chiar dacă relația celor doi a durat câteva luni, aceștia au rămas prieteni:
„Nu știu dacă mă regretă sau nu. Știu că am rămas într-o relație de prietenie foarte frumoasă, sinceră. Suntem foarte buni prieteni. Ruptura nu a venit dintr-un comportament deviant al unuia dintre noi. Nu a existat înșelat sau certuri. Am căzut de comun acord că așa este mai bine. Am avut anumite motive personale amândoi, pe care le-am discutat și am considerat că este mai bine așa.
După cum ați văzut, și despărțirea a fost una amiabilă, frumoasă, fără certuri, normal și omenesc. Din punctul meu de vedere, doamna Prodan este o femeie în adevăratul sens al cuvântului. Acum depinde de la om la om ce înseamnă o femeie puternică, dar este într-adevăr puternică. Nu mai sunt șanse să ne așezăm la aceeași masă”, a declarat afaceristul Flavius Nedelea.