Piedone în bucătărie. Primarul verifică la sânge firmele de catering. Video
- Ionel Sclavone
- 18 octombrie 2023, 21:49
Piedone în bucătărie, la firmele de catering, pentru verificări. Primarul Sectorului 5 a făcut controale la firmele care prepară mâncare pentru centrele de copii și bătrâni. Iar despre neregulile constatate a făcut o postare pe contul său de Facebook.
Piedone în bucătărie la firmele de catering care livrează alimente centrelor de copii și bătrâni de pe raza Sectorului 5. Primarul Cristian Popescu Piedone a făcut verificări în bucătăriile unor societăți comerciale care livrează mâncare gătită. El a notat neregulile pe care le-a descoperit, iar constatările le-a prezentat într-o postare pe Facebook. Alături, normal, de o înregistrare video din inspecție.
Primarul Cristian Popescu Piedone a mers în control la firmele de catering. El pare că a preluat exemplul șefului ANPC, Horia Constantinescu, care transformă orice control într-un spectacol pe TikTok.
Piedone în bucătărie la firmele de catering. Primarul susține că a găsit numeroase nereguli în locațiile pe care le-a verificat. Drept urmare, a dispus sancțiuni pentru cei care nu respectă reglementările și normele de siguranță alimentară. Una dintre bucătăriile verificate funcționa, a arătat primarul, cu ușile deschise spre o șosea.
Drept urmare, el a dispus ca firma respectivă să fie amendată. O altă societate a fost închisă de Poliția locală, după care au fost sesizate instituțiile abilitate de control.
„Sunt dezamăgit și furios pe cei care se joacă de-a alimentația publică! Uneori am impresia că anumiți agenți comerciali sfidează legile și oamenii de bună credință! Câțiva cetățeni din zona Mărgeanului mi-au sesizat că într-o bucătărie se gătește mâncare pentru grădinițe și centre de bătrâni... cu ușa deschisă spre noxele din șosea!”, a scris Piedone pe Facebook.
Piedone în bucătărie
Odată cu sesizarea primită la Primărie, Cristian Popescu Piedone a mers în control la firmele respective. El a constatat că oamenii care au reclamat aveau dreptate. Piedone în bucătărie a constatat că sunt multe nereguli ale celor care lucrează în acest domeniu. Drept urmare, a atras atenția că sănătatea este mult prea importantă ca cei responsabil să scape fără sancțiuni.
„Praful intra prin ușa deschisă! Pâinea era depozitată laolaltă cu anvelopele de mașină! În mașinile insalubre și neconforme care transportau mâncarea la copiii și bătrânii din grădinițe și azile... am găsit antigel, truse de scule folosite, ambalaje mizerabile...”, a mai scris Piedone, pe Facebook.
Piedone în bucătărie. Primarul a prezentat sancțiunile care au fost date cu prilejul acestor verificări. El a arătat că o locație a fost închisă de poliția locală, iar în alta au fost date amenzi.
„Spre dezamăgirea mea, în zona Mărgeanului, corpul de control al Poliției Locale Sector 5 a constatat nereguli la încă o societate comercială care gătește mâncare și o livrează la domiciliu! Nici măcar nu era autorizată de primărie, așa că inspectorii poliției au închis-o! Am dispus sancțiuni în ambele situații și am sesizat instituțiile abilitate!”, a mai spus primarul Sectorului 5.
Apel pentru protejarea sănătății oamenilor
Cristian Popescu Piedone și-a încheiat mesajul de pe Facebook cu un apel la toate firmele care livrează mâncare gătită. Primarul a atras atenția că sănătatea populației este prioritară și nu trebuie sacrificată pentru profit.
„Am o rugăminte pentru toți agenții economici din Sectorul 5 care prepară mâncare și-o livrează populației: Nu vă jucați cu sănătatea oamenilor!”, a încheiat primarul Cristian Popescu Piedone.