Accident de microbuz pe DN1. 16 victime au ajuns la spital

Accident de microbuz pe DN1. 16 victime au ajuns la spitalSmurd. Sursa: Arhiva EVZ

Accidentul a avut loc în apropierea localității Feleacu. În urma acestuia,16 persoane au fost transportate de urgență la spital.

Un accident grav a avut loc în urmă cu puțin timp în Cluj. În urma acestuia, o mașina și un microbuz s-au ciocnit puternic. Un șofer a rămas încarcerat, iar 16 persoane au ajuns la spital.

Accident cu 16 victime în Cluj

Un accident grav a avut loc marți în dreptul localității Feleacu, județul Cluj. Șaisprezece persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma impactului, astfel că au fost transportate la spital.

Implicat în accident a fost un microbuz care s-a ciocnit cu un autoturism. Cele două mașini circulau pe DN1, iar impactul a avut loc în zona Feleacu. Șoferul autoturismului a rămas încarcerat. Restul persoanelor implicate în accident au avut leziuni ușoare. Toate au fost transportate la spital.

În urma impactului, la fața locului au ajuns trei autospeciale cu modul de descarcerare. De asemenea, au fost mobilizate șase echipaje SAJ. La locul accidentului au ajuns două echipaje SMURD, precum și un elicopter SMURD.

Accident Cluj Feleacu

Sursa foto: Facebook / Infotrafic Cluj Napoca

Șoferul a scăpat cu viață din accident

Echipele de intervenție l-au scos pe șoferul autoturismului dintre fiarele contorsionate și i-au acordat primul ajutor. Acesta a fost conștient și cooperant pe toată durata misiunii de salvare.

„Echipajele operative au găsit un microbuz şi un autoturism avariate, iar în ultimul un bărbat încarcerat. Pompieri au acţionat pentru descarcerarea şi extragerea bărbatului, în stare de conştienţă şi cooperant, în vârstă de aproximativ 30 de ani, rămas blocat în autoturism", a comunicat ISU Cluj.

Circulația, blocată

Pasagerii din microbuz au avut răni ușoare, însă au fost transportate la cea mai apropiată unitate spitalicească.

„16 persoane, dintre care 7 bărbaţi şi 9 femei, au fost transportate la spital. Toate victimele sunt conştiente şi cooperante." a anunțat sursa citată.

Conform Centrului Infotrafic al Poliției Române, circulația a fost blocată pe DN1 în zona în care a avut loc accidentul.

Ne puteți urmări și pe Google News