Titi Aur: Cea mai periculoasă manevră la volan e legală
- Iuliu Vlădescu
- 29 octombrie 2023, 07:16
Titi Aur explică la ce trebuie să fim atenți atunci când ne angajăm în depășire, astfel încât să facem acest lucru în siguranță pentru toți participanții la trafic. Fostul campion de raliu ne spune ce măsuri de siguranță trebuie să iei atunci când faci o depășire.
Titi Aur, fost campion național de raliu și specialist în conducere defensivă, explică ce trebuie să faci atunci când te angajezi într- depășire. El este de părere că depășirea singura manevră periculoasă pe care o faci legal.
Uneori ești nevoit să depășești
”Depășirea este cea mai periculoasă manevră pe care o faci legal atunci când conduci. Ilegale sunt mult alte manevre”, explică Titi Aur, expert în conducere defensivă, citat de DC News. El spune că de multe ori ești nevoit să faci această manevră periculoasă.
”Din păcate, este manevra cea mai periculoasă pe care trebuie să o faci de multe ori. De ce? Pentru că vehicule lente circulă în fața ta și atunci tu trebuie să le depășești. Nu o să stai în spatele unui tractor, al unui vehicul foarte lent”, spune Titi Aur.
Fostul campion de raliu ne spune ce măsuri de siguranță trebuie să iei atunci când faci o depășire.
Titi Aur: Nu stai în spatele unui tractor
”La depășire trebuie să îți iei măsuri de siguranță de asigurat față-spate, semnalizat, încadrat în depășire cu o treaptă de viteză cât să ai putere suficientă și să nu lungești depășirea pe foarte mulți kilometri și, de preferat, să nu depășești mașinile care merg cu o viteză relativ egală cu tine, deși ești tentat. Adică dacă te apropii de el foarte lent, încearcă să intri în ritmul lui sau al lor, mai ales dacă coloană”, mai spune Titi Aur.
Nu se depășesc coloanele
”Sub nicio formă nu încerc să depășesc coloane, unul, că nu am voie să depășesc mai multe mașini, îmi ia carnetul, dar, a depăși coloana înseamnă că eu sunt anormalul. Dacă toată lumea merge cu 80 de kilometri pe oră, deși putem merge cu 90 de Kilometri pe oră și eu să tot depășesc, o să văd că după zece depășiri care înseamnă zece riscuri asumate o să fiu cu niște metri mai în față, 100-200, poate 300 de metri mai în față, care înseamnă nimic”, este de părere Titi Aur.
La 100 de kilometri pe oră se câștigă doar câteva secunde.
”Dacă toată coloana merge foarte tare, atunci merg cu viteza legală, dar dacă toată coloana merge în zonă de 90 km/h cu 95-98 kilometri pe oră până în 100 kilometri pe oră prefer să îmi asum să merg și eu cu viteza coloanei, deși este un pic ieșit din confortul meu sau chiar din legalitate, dar ai o viteză sigură și atunci evit depășirile”, a explicat pilotul.
Titi Aur: Trebuie să intri în alarma de depășire
”Trecerea pe o bandă cu o viteză mai mare decât pe altă bandă nu este considerată depășire, dar atenție, de multe ori, ca risc se încadrează în depășire, chiar și pe autostradă sau pe două benzi.
Mersul pe banda 2 mai tare decât pe banda 1 nu este considerată depășire.
”Merg pe banda 2 mai tare decât pe banda 1, nu este considerată depășire, nu trebuie să semnalizez, nu trebuie să mă asigur, dar atenție, când trec pe lângă o mașină, că o depășești clasic sau că mergi pe altă bandă trebuie să intri în alarma de depășire”, mai spune fostul campion.
El spune că partenerul de trafic s-ar putea să nu te observe.
”(...) pentru că s-ar putea ca el să nu te vadă și să facă stânga, ești practic în paralel, la viteză relativ mare, că nu prea depășești pe unul care merge cu 10 kilometri pe oră cu 20 de kilometri pe oră. În timpul depășirii dinamica mașinii poate fi foarte ciudată, ca să nu vorbim în condiții foarte speciale, când plouă”, a mai spus Titi Aur.