19 iulie 1877-o zi, un document memorabil, o pagină de istorie
- Florian Olteanu
- 30 octombrie 2023, 13:13
19 iulie 1877-o zi, un document memorabil, o pagină de istorie. Ce s-a petrecut atunci și cine a încercat să anuleze ziua
19 iulie 1877-o zi, un document memorabil, o pagină de istorie. Ce s-a petrecut atunci și cine a încercat să anuleze ziua.
În luna mai 2023, România a celebrat 146 de ani de la proclamarea Independenței de Stat, în contextul războiului ruso-otoman din 1877-1878. Totuși, în acel moment, deși armata română susținuse cu artileria sa trecerea trupelor țariste, Rusia Țaristă nu a acceptat ca România să intre în război.
Rusia Țaristă și România semnaseră în 4 aprilie 1877 o convenție politico-militară, prin care Rusia se obliga "să mențină și respecte drepturile politice ale statului român, așa cum rezultă ele din legile interne și din tratatele existente și de asemenea să apere integritatea prezentă a României”. Din simplu motiv că nu dorea să își asume vreo obligație față de România. În plus, Țarul însuși afirmase, în repetate rânduri, că recuperarea celor trei județe din sudul Basarabiei, pe care Rusia Țaristă le pierduse, fiind privată de accesul la gurile Dunării, era o ”chestiune de onoare”. Așadar, perioada mai-iulie 1877 a fost una în care Rusia Țaristă a crezut că se va descurca singură în Balcani, inițiind simultan o ofensivă și în Caucaz.
19 iulie 1877 - o telegramă cât o istorie întreagă
Totuși, la 19/31 iulie 1877, Principele Carol de Hohenzollern Sigmaringen primea din partea Marelui Duce Nicolae, comandantul trupelor țariste o telegramă cifrată care practic ne introducea în cărțile războiului. Înaintarea în Balcani și în Caucaz a Rusiei Țariste se împotmolise și ceea ce părea a fi un marș rapid s-a dovedit o luptă de poziții, turci rezistând în spatele liniilor lor bine fortificate.
Conținutul acesteia este foarte cunoscut: ” Turcii, adunând cele mai mari mase de trupe la Plevna, ne zdrobesc. Rog să faci fusiune, demonstrațiune și, dacă se poate, să treci Dunărea cu armata după cum dorești. Între Jiu și Corabia demonstrațiunea aceasta este neapărat necesară pentru înlesnirea mișcărilor mele”.
Românii, începând din august 1877 și până în decembrie 1877 s-au acoperit de glorie, cucerind de facto independența pe câmpul de luptă din Balcani. Principele Carol a comandat forțele reunite ale României și Rusiei, în atacurile de la Grivița, Smârdan, Rahova, Plevna, Osman Pașa, predându-se colonelului român Mihail Hristodoulo Cerchez.
România independentă, dar i se pun condiții
La finalul războiului, după tratatele de pace de la San Stefano (19 februarie/3 martie 1878) și Berlin (1/13iunie -1/13iulie 1878), Rusia Țaristă a oferit Dobrogea României, dar a preluat cele trei județe din sudul Basarabiei. Practic, Tratatul de la Paris din 1856 nu mai producea efecte, în viziunea diplomației ruse, deoarece Rusia Țaristă obținuse acordulImperiului Austro-Ungar, al Marii Britanii, al Imperiului German pentru declanșarea conflictului.
Imperiul Francez fusese înfrânt în 1870, Republica Franceză de după 1870 necontând la 1877-1878 pe scena internațională. Așadar, cu tot respectul pentru diplomația lui Mihal Kogălniceanu, expresia "să mențină și respecte drepturile politice ale statului român, așa cum rezultă ele din legile interne și din tratatele existente și de asemenea să apere integritatea prezentă a României” nu stătea în picioare în fața ambițiilor Rusiei Țariste. Acceptând ca trupele țariste să treacă pe teritoriul românesc, în drumul lor spre Imperiul Otoman, românii consimțeau la faptul că urmau să se schimbe condițiile tratatului din 1856 (românii voiau independență în 1877 nu garanța colectivă a puterilor europene din 1856). În plus, Rusia înțelesese să ”ofere pământ românesc-Dobrogea contra pământului românesc-Sudul Basarabiei”, ceea ce era o interpretare ”a la Russie” a apărării integrității teritoriale a României.
România - peripețiile recunoașterii independenței
România a mai avut ceva peripeții diplomatice până să fie recunoscută ca independentă de către toate Marile Puteri, din 1878 până în 1880. Nu puțin a lipsit ca trupele țariste să uite ”frăția de arme” cu trupele române și să devină ocupantul militar al României. Aici, se spune că a intervenit altruismul principelui Carol de Hohenzollern. Acesta le-ar fi bătut obrazul aliaților întrebând ce va însemna dacă armata țaristă, ”eliberatoare” a fraților creștini„ i-ar supune prin forța armelor pe întâii creștini întâlniți în drumul spre Imperiul Otoman, adică pe noi românii. Tot prinipele Carol ar fi accentuat, contrând amenințările comandanților armatei țariste, spunând că ”armata română poate fi învinsă, dar dezarmată niciodată”.
Nu ne permite spațiul să discutăm aici desfășurarea războiului, a tratativelor. Am dorit să evocăm practic documentul care ne-a adus în situația de a lupta pentru independența noastră. Până atunci, oricâte demersuri a făcut România să fie admisă în război, Rusia a refuzat sec, dorind să obțină singură laurii victoriei.
Cert este că documentul istoric în cauză, prezent în Arhivele Naționale ale României a fost căutat după 23 august 1944 de către sovietici. Soarta a făcut ca acesta să nu fie găsit și astfel, documentul esențial pentru intrarea noastră în război să nu ajungă în mâini străine, fapt ce ar fi dus apoi la negarea situației din 19/31 iulie 1877.
Sursa foto: Facebook