Franța va livra arme în Armenia. Anunțul a fost făcut de ministrul de Externe Catherine Colonna, la Erevan.
În vizită la Erevan, ministrul de Externe Catherine Colonna a declarat că Franța „şi-a dat acordul pentru încheierea de contracte” cu Armenia, potrivit cotidianului francez Le Point.
Franța livrează arme pentru Erevan
„Franța și-a dat acordul pentru încheierea unor viitoare contracte cu Armenia care să permită livrarea de echipamente militare acesteia, astfel încât să-și poată asigura apărarea”, a declarat Catherine Colonna în cadrul unei conferințe de presă la Erevan.
Șefa diplomației franceze, aflată în vizită în Armenia, nu a precizat despre ce echipamente este vorba.
Ea a asigurat că Parisul va acționa „în acest domeniu cu spirit de responsabilitate de ambele părți și fără niciun spirit de escaladare”.
Catherine Colonna a subliniat că Azerbaidjanul, cu veniturile sale din petrol și sprijinul turcesc, „s-a înarmat continuu pentru a întreprinde acţiuni”.
Armenia a pierdut în Nagorno Karabah
În luna septembrie, Baku a obţinut o victorie fulgerătoare asupra separatiștilor armeni din Nagorno-Karabah, pe care Erevanul a refuzat să îi ajute de teama unui nou război cu vecinul său.
Armenia, învingătoare într-un prim război în anii 1990, când URSS s-a destrămat, a fost învinsă în toamna lui 2020 într-un al doilea conflict cu Azerbaidjanul.
Armenia, aliatul tradițional al Rusiei, de obicei se înarma de la Moscova și trupele ruse au o bază militară acolo, precum și un contingent de pace în Nagorno-Karabah.
Armenia își caută alliați în Occident
Cu toate acestea, relațiile dintre Moscova și Erevan trec printr-o perioadă de tensiune. Cel mai tensionat moment a fost ratificarea, de către parlamentul de la Erevan, a Statutului de la Roma.
Prin acest gest, Armenia aderă la toate regulile Curții Penale Internaționale, care caută să-l aducă în fața justiției pe președintele rus Vladimir Putin. Acesta este acuzat de crime de război, comise prin deportarea copiilor din Ucraina în Rusia.
În acest context complicat, Armenia își caută noi parteneri în Occident, după exercițiile militare efectuate cu Statele Unite.
(Traducerea: Rodezia Costea, RADOR RADIO ROMÂNIA)