Putin bagă spaima-n ruși. Exerciții de apărare la nivel național
- Iuliu Vlădescu
- 4 octombrie 2023, 21:02
Exercițiile de apărare au simulat "distrugerea completă" a unor regiuni din Rusia. Locuitorii din mai multe orașe au declarat că nu au auzit alarmele declanșându-se noaptea trecută. Vladimir Putin a ordonat exerciții nucleare la nivel național pentru a pregăti Rusia de "conflicte armate care implică puteri nucleare". Acest lucru ar reprezenta încă o încercare aparentă de a induce teamă în rândul populației și de a obține sprijin pentru războiul din Ucraina.
Sirenele au sunat în toate regiunile din cele 11 fuse orare ale Rusiei, în cadrul unor exerciții de apărare care s-au întins pe parcursul a două zile, începând de marți. Aceasta în ciuda faptului că mulți oamenii din orașe precum Novosibirsk și Vladivostok spun că nu au auzit nimic.
Emisiunile de televiziune au fost întrerupte brusc pentru a testa sistemele. Mesajul transmis a fost următorul: ”Atenție! Are loc o verificare a nivelului de pregătire a sistemului de avertizare a populației. Vă rugăm să vă păstrați calmul!".
Elevii au fost instruiți să folosească măștile de gaze, în timp ce oficialii din alte zone au fost obligați să se adăpostească în buncăre.
Experții spun că exercițiile de apărare au avut ca scop inducerea fricii în rândul populației. Între timp președintele Putin ia măsuri drastice împotriva disidenței interne și se pregătește pentru a-și anunța candidatura pentru alegeri
Exerciții de apărare civilă
Exercițiile au fost organizate pentru a simula modul în care Rusia ar reacționa în cazul în care 70% dintre locuințe ar fi distruse.
Exercițiul la nivel național s-a bazat pe ipoteza unui atac nuclear masiv din partea Occidentului.
Testele s-au desfășurat ca și cum ar fi fost introdusă legea marțială și ca și cum Rusia ar fi trecut la mobilizarea generală.
Două adăposturi antiatomice au fost folosite în Volgograd, orașul cunoscut anterior sub numele de Stalingrad. Ambele pot găzdui până la 36.000 de persoane.
”Scopul principal al exercițiilor este de a ne verifica gradul de pregătire pentru acțiuni specifice”, a declarat ministrul pentru situații de urgență, Alexander Kurenkov.
Observatorii spun că exercițiile au alt scop
Observatorii au avertizat că aceste exerciții de apărare ar putea avea ca scop controlul populației, prezentând Occidentul drept o amenințare nucleară și un agresor.
Irina Tsukerman, avocat specializat în securitate națională și analist geopolitic și președinte al Scarab Rising, a declarat pentru Daily Express US: Putin nu este îngrijorat în mod serios de posibilitatea unui atac nuclear sau a unui alt atac de amploare din partea NATO".
Ea a precizat că atacurile cu drone asupra clădirilor- de către Ucraina- nu justifică astfel de exerciții de apărare în întreaga țară.
”Practicarea legii marțiale este deosebit de utilă în condițiile în care Putin continuă să ia măsuri de reprimare și să izoleze Rusia de influența externă”, a mai spus Rising.
În timpul războiului din Ucraina, Rusia a desfășurat o campanie constantă de cenzură a disidenței.
Exerciții de cenzură
În septembrie, o publicație de opoziție a afirmat că mass-media pro-Kremlin a primit o notă privind modul în care trebuie să relateze. Era vorba de speculațiile conform cărora Rusia ar putea căuta să recruteze mai mulți rezerviști pentru a-i mobiliza.
Deasemenea, deputatul Anton Gorelkin, membru al Dumei de Stat, a declarat că Rusia ar trebui să ia în considerare blocarea WhatsApp. Aceasta în situația în care aplicația ar lansa canale în limba rusă.
Cenzorul de stat Roskomnadzor a adăugat că Rusia ar putea bloca WhatsApp dacă acesta difuzează informații interzise. Asta în timp ce aplicația se pregătește să lanseze canale în peste 150 de țări, probabil și în Rusia.
Acum se așteaptă ca Vladimir Putin să anunțe că va participa la viitoarele alegeri din martie 2024. Kommersant a relatat săptămâna aceasta că liderul de la Kremlin este pregătit să candideze pentru încă un mandat.
Doar 20 la sută dintre ruși se declară împotriva războiului
La șaisprezece luni de când Rusia a lansat invazia pe scară largă a Ucrainei, sprijinul pentru război rămâne ridicat. Doar 20% dintre respondenți se declară împotriva războiului, dar asta doar pe hârtie, potrivit publicației.
Aceasta reprezintă o scădere de nouă procente a sprijinului față de anul trecut, pe baza sondajului Gallup World Poll.
Cercetătorii remarcă dificultatea de a obține date valide și fiabile.
”Chiar dacă rezultatul de bază poate fi afectat de autocenzură... schimbările de tendință în timp arată că oamenii sunt dispuși să raporteze schimbări de opinie”, a declarat editorul regional principal Galina Zapryanova.
Nu a fost clar dacă Vladimir Putin a jucat vreun rol secret în exercițiile de apărare din ultimele două zile. În cazul unui război nuclear, Putin ar fi responsabil de răspunsul Rusiei.
În timpul exercițiilor de apărare, Kurenkov a fost maestrul de ceremonii. Simulările din această săptămână au fost stabilite ca răspuns planificat la posibila distrugere completă a teritoriilor din Rusia.
Scenariul testului sună astfel: "În unele entități constitutive [regiuni] ale Federației Ruse, ca urmare a unor situații de urgență sau a altor tipuri de impact fizic, este posibilă distrugerea completă a instalațiilor de susținere a vieții și a până la 70% din locuințe".
Acesta prevedea "accidente la structurile hidraulice, la instalațiile periculoase din punct de vedere chimic și al radiațiilor". Acest lucru ar putea duce la "pericole secundare". Conform manualului, Kremlinul a pus toate structurile guvernamentale în stare de alertă prin exerciții de apărare civilă.
Documentul care prezintă exerciții de apărare nucleară civilă a Rusiei avertiza despre anumite riscuri. "Riscul de escaladare a conflictelor armate în războaie locale și regionale, inclusiv cele care implică puteri nucleare, este în creștere.
Putin bagă spaima-n ruși cu aceste exerciții de apărare civilă
Amenințarea la adresa siguranței populației este reprezentată de riscul utilizării de către inamic a armelor cu rază lungă de acțiune. Dar și de posibile atacuri cu ajutorul aeronavelor și al ambarcațiunilor fără pilot".
Regimul președintelui Federației Ruse ”a luat decizia de a elabora măsuri menite să sporească gradul de pregătire al militarilor. Dar și al mijloacelor de apărare civilă. Acesta pentru a se lua măsuri de protecție a populației, a bunurilor materiale și culturale de pe teritoriul Federației Ruse.
Criticii văd aceste exerciții de apărare ca pe un mod în care Kremlinl prezintă Occidentul ca pe un agresor. Aceștia se tem că Putin amplifică amenințarea unui atac nuclear într-o încercare disperată de a-și speria poporul. Aceasta pentru a-i determina pe cetățeni să îi susțină agenda "patriotică" înaintea alegerilor prezidențiale din martie.