Compania care a preluat operațiunile Blue Air suspendă mai multe zboruri

Compania care a preluat operațiunile Blue Air suspendă mai multe zboruriBlue Air. Sursa foto: Arhiva EVZ

Compania care a preluat operațiunile Blue Air a anunțat că va face schimbări mari până la finalul lunii martie 2024. Unele curse ar putea fi afectate.

Compania care a preluat operațiunile Blue Air a anunțat că suspendă toate zborurile comerciale regulate până la finalul lui martie 2024. În 2022, compania aeriană a anunțat că a încheiat un parteneriat de tip codeshare cu Air Connect.

Air Connect a preluat operațiunile Blue Air

În 7 martie 2023, AirConnect a anunțat că ȋncepe operarea de zboruri regulate, atât interne din București, către orașe precum Baia Mare, Sibiu, Suceava și Târgu Mureș, dar și externe, din București și Cluj, către Budapesta. Compania a mai transmis că vor fi operate și alte noi rute, estivale, ȋn țară și ȋn străinătate.

Ce își propune Air Connect

„Ne-am propus să devenim prima opțiune de zbor pentru pasagerii din Sud-Estul Europei, iar astăzi am făcut un prim pas ȋn această direcție. Ne bucurăm să putem oferi românilor o conexiune la prețuri avantajoase, sigură, rapidă și confortabilă ȋntre Capitală și unele dintre cele mai mari orașe ale țării. Lucrăm activ la diversificarea rutelor.

Peste trei luni vom opera noi zboruri, special pentru sezonul estival. Cel mai probabil, din toamnă, vom extinde atât lista destinațiilor interne, cât și a celor externe”, a declarat Tudor Constantinescu, Directorul General AirConnect.

Schimbări mari la Blue Air. Mai multe zboruri vor fi suspendate

Sursa foto Facebook

Rutele operate de AirConnect pentru Blue Air

  • București – Sibiu, 5 frecvențe săptămânale
  • București – Suceava, 5 frecvențe săptămânale
  • București – Baia Mare, 2 frecvențe săptămânale
  • București – Târgu Mureș, 4 frecvențe săptămânale
  • București – Budapesta, 2 frecvențe săptămânale
  • Cluj Napoca – Budapesta, 2 frecvențe săptămânale

Flota AirConnect include două aeronave ATR 72-600, cu o configurație de 68 de locuri. Acestea sunt cele mai eficiente aeronave regionale, din punct de vedere al consumului de combustibil. Ele sunt confortabile și pentru pasageri.

Cu toate astea, compania a renunțat la rutele dintre București și Sibiu și Târgu Mureș. Acum va suspenda și ultimele trei rute regulate operate. Anumite rute vor fi operate începând cu sezonul de vară 2024. AirConnect a promis că revine cu informații în curând, potrivit Boarding Pass.

Ne puteți urmări și pe Google News