Camelia Bogdan pierde definitiv procesul în care dăduse în judecată mai mulți jurnaliști și publicații
- Iulia Moraru
- 29 septembrie 2023, 14:06
Camelia Bogdan a pierdut definitiv procesul pe care l-a intentat împotriva mai multor jurnaliști și publicații. Judecătoarea e acum obligată să plătească daune de 10.000 de lei tuturor celor cu care s-a judecat.
Camelia Bogdan deschisese proces publicației Grupul de Investigații Politice, Antenei 3 și jurnaliștilor Mircea Badea, Mugur Ciuvică și Mihai Gâdea.
Procesul a început în anul 2019 și a trecut prin toate instanțele, inclusiv Tribunalul Cluj, Curtea de Apel Cluj și, în cele din urmă, Înalta Curte de Casație și Justiție. Pe parcursul acestor etape, toate cererile formulate de Camelia Bogdan au fost respinse.
Judecătoarea Camelia Bogdan pierde definitiv procesul împotriva mai multor părți
Prin Decizia nr. 1413 dată la data de 28 septembrie 2023, Înalta Curte a respins definitiv acțiunea inițiată de Camelia Bogdan.
Aceasta a intentat procese împotriva mai multor părți, inclusiv ANAF, jurnaliști Mihai Gâdea, Mircea Badea, Mugur Ciuvică, Liviu Alexa, organizații neguvernamentale, Grupul de Investigații Politice, Fundația FACIAS și Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.
De asemenea, s-a deschis proces și împotriva Antena 3 SA, dar și împotriva lui Dan Voiculescu și notarului Jean Andrei. Totul în urma dezvăluirilor privind un presupus conflict de interese în timpul procesului judecat pentru dosarul ICA.
Inițial, judecătoarea a solicitat să îi fie acordată o compensație pentru prejudiciul moral, echivalent cu totalul despăgubirilor determinate în dosarul ICA. Mai apoi, a revizuit cererea, solicitând daune morale în cuantum de 100 de milioane de lei.
În cazul Tribunalului Cluj, care a fost prima instanță în care procesul a fost respins ca nefondat. Judecătorii au considerat că reclamanta, prin propriile sale acțiuni care au condus la aplicarea de două ori a sancțiunilor disciplinare de către Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), și-a atras critici și controversă asupra sa.
Aceștia au subliniat că nu este justificată limitarea dreptului la liberă exprimare cu scopul de a ascunde încălcări ale legii sau ale eticii în sistemul judiciar.
Camelia Bogdan a fost exclusă definitiv din magistratură, în aprilie 2022. După o decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României prin care i-a fost respins recursul declarat împotriva unei hotărâri a Consiliului Superior al Magistraturii.
Motivarea Sentinței Tribunalului Cluj
În 2020, Tribunalul din Cluj a respins ca nefondate cererile depuse de judecătoare. S-a constatat, printre altele, că:
- Prin articolele și emisiunile de televiziune, pârâţii şi-au exercitat dreptul la liberă exprimare în limitele circumscrise de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
- Subiectele abordate in emisiunile şi articolele reclamate pot fi subsumate bunei înfăptuiri a justiţiei. Care, aşa cum a apreciat însăşi reclamanta în cuprinsul acţiunii, constituie o temă de interes public.
- Utilizarea sintagmei „judecătoare coruptă” sau „faptă de corupţie” nu a putut genera în sine o vătămare a dreptului reclamantei la reputaţie profesională. Telespectatorii având posibilitatea să aprecieze singuri dacă contextul factual în care s-a plasat judecătorul Camelia Bogdan in soluţionarea dosarului Telepatia are sau nu caracteristicile unei fapte de corupţie în sens larg,
- Pârâţii au fost de bună credinţă, neprobându-se că în prezentarea informaţiilor legate de reclamantă sau în judecăţile de valoare formulate cu privire la aceasta, nu au urmărit informarea publicului.