Femeia care aplaudă suspendarea Simonei Halep: Dovezile au fost substanțiale

Femeia care aplaudă suspendarea Simonei Halep: Dovezile au fost substanțiale Simona Halep. Sursa foto: arhiva EVZ

După veste de suspendare din tenis a Simonei Halep, șefa ITIA vine cu o reacție fermă.

Simona Halep a fost suspendată timp de patru ani din tenis, ca urmare a testului pozitiv la Roxadustat. În acest context, Karen Moorhouse, cea care îndeplinește funcția de CEO al ITIA, a venit cu o recție fermă.

Șefa ITIA, de acord cu decizia în cazul în care e implicată Simona Halep

„După un proces riguros și complex, salutăm decizia tribunalului independent. Numărul de dovezi trimise tribunalului, legate atât de roxadustat, cât și de pașaportul biologic, au fost substanțiale.

ITIA a urmat procedura obișnuită, așa cum ar fi făcut cu orice alt sportiv, în concordanță cu Regulamentul Global Anti-Doping, pentru a îndeplini scopul și responsabilitatea noastră, aceea de a menține principiul de competiție corectă”, a transmis Moorhouse.

Ne puteți urmări și pe Google News

Conform declarației sale, juriul a confirmat că procedura adecvată a fost respectată în cadrul deciziei. Ea a recunoscut importanța acestei probleme în ochii publicului și s-a angajat la transparență maximă. Decizia completă va fi dezvăluită în curând, spune directoarea executivă a ITIA, în legătură cu cazul Simonei Halep.

Dupa numirea lui Karen Moorhouse, cu o experiență de 14 ani în conducerea Ligii de Rugby din Anglia, ca directoare a ITIA, organismul anti-corupție din lumea tenisului a început să intimideze jucătorii.

„Așa cum am scris în trimestrul anterior – primul meu de când am alăturat organizației – una dintre prioritățile noastre strategice este să ne asigurăm că ITIA este pe deplin încorporată în familia tenisului, devenind o resursă de încredere și accesibilă pe care să ne bazăm în menținerea integrității sportului.

O mare parte din munca cuprinsă în această revizuire trimestrială arată progrese în ceea ce privește acest obiectiv și sunt încrezătoare că colegii mei și Consiliul nostru sunt aliniați la acest efort. Desigur, suntem responsabili și pentru a-i trage la răspundere pe cei care nu ne respectă sportul”, a spus Moorhouse.

Simona Halep, despre problemele din scandalul de dopaj.

Sursa foto: captura video

Suspendată pentru patru ani din sport

ITIA a comunicat, marți, suspendarea Simonei Halep din tenis pentru o perioadă de patru ani. Totuși, decizia poate fi contestată, iar sportiva româncă are dreptul de a face apel la TAS.

Halep, deținătoarea a două titluri Grand Slam și în vârstă de 31 de ani, se confruntă cu două acuzații distincte în cadrul TADP.

Una dintre acestea se bazează pe o descoperire Analitică Adversă (AAF) legată de substanța roxadustat, detectată la US Open în 2022 prin teste de urină efectuate în timpul turneului. Cea de-a doua acuzație vizează neregularități în Pașaportul Biologic al Atletului (ABP) al sportivei.