Locul de muncă unde câștigi aproape 3.000 de euro. Sunt 800 de posturi disponibile

Locul de muncă unde câștigi aproape 3.000 de euro. Sunt 800 de posturi disponibile Sursa foto: Arhiva EVZ

Oferte pentru cei care își doresc să lucreze în cele mai mari companii din România. Peste 800 de posturi sunt vacante în acest moment, în mai multe orașe din țară.

Locul de muncă ideal. Persoanele care aleg să lucreze în domeniul digitalizării pot câștiga într-o singură zi cât primesc alți angajați într-o lună. Acest loc de muncă sună destul de atractiv. Este vorba de poziția de manager de digitalizare, denumit câteodată și manager de transformare digitală sau manager de strategie digitală.

Angajații care ocupă aceste posturi au un rol esențial în companie pentru că ajută firma să se adapteze erei digitale. În plus, va folosi tehnologia pentru a îmbunătăți toate operațiunile companiei. Ana Vişian, marketing manager la bestjobs, a explicat care sunt responsabilitățile persoanelor care își doresc să ocupe un astfel de post.

Locul de muncă ideal. Manager de digitalizare

„Un manager de digitalizare, denumit uneori şi manager de transformare digitală sau manager de strategie digitală, joacă un rol esenţial în a ajuta o organizaţie să se adapteze la era digitală şi să folosească tehnologia pentru a-şi îmbunătăţi operaţiunile, experienţele clienţilor şi performanţa generală”, a explicat Ana Vișian.

Ne puteți urmări și pe Google News
Locuri de muncă remote

Un salariu pe zi pentru anagajații care lucrează de acasă / Sursa foto: Arhiva EVZ

Responsabilitățile unui manager de digitalizare diferă în funcție de domeniul de activitate al companiei și dimensiunea şi maturitatea digitală a organizaţiei. Printre principalele activități pe care le are un astfel de angajat se numără:

  • dezvoltarea şi sprijinirea aplicaţiilor,
  • crearea şi implementarea unei strategii digitale cuprinzătoare aliniate cu obiectivele organizaţiei,
  • gestionarea proiectelor şi iniţiativelor digitale de la concepţie până la implementare.

Salariul pentru cei care ocupă un post de manager de digitalizare este cuprins între 1.900 - 2.700 euro net. Experiența în acest domeniu reprezintă un avantaj pentru cei care își caută un loc de muncă.

Beneficiile extrasariale

Printre cel mai des întâlnite beneficii extrasalariale şi bonusuri specifice oferite pentru acest loc de muncă sunt:

  • asistenţă medicală privată,
  • asigurare de viaţă privată,
  • bonusuri de sărbători şi tichete de masă.

În acest moment, 803 de posturi vacante pentru poziţia de manager de digitalizare sunt disponibile pe platforma bestjobs. Cele mai multe anunţuri de angajare pentru acest post sunt în Prahova și Bucureşti. Este important de precizat că acești angajați pot lucra și în regim remote, potrivit Ziarul Financiar.