Superliga. Farul Constanța - Universitatea Craiova: 2-0. Hagi s-a dezlănțuit după meci

Superliga. Farul Constanța - Universitatea Craiova: 2-0. Hagi s-a dezlănțuit după meciSuperliga, etapa a șaptea. Farul Constanța s-a impus în fața Universității Craiova cu 2-0. Sursa foto: Facebook

Farul Constanța s-a impus în fața Universității Craiova cu 2-0, în etapa a 7-a din Superliga. În urma acestei victorii, echipa lui Gică Hagi a urcat pe locul 8 în clasament, iar oltenii rămân pe locul 14. Universitatea Craiova a suferi prima înfrângere, după patru victorii. Meciul a venit cu două momente neașteptate: unul umilitor pentru unul dintre jucători și criticile lui Hagi la final de partidă.

Etapa a 7-a din Superliga s-a disputat între Farul Constanța și Universitatea Craiova pe terenul din Ovidiu. Oltenii au pierdut cu scorul de 0-2. Cele două goluri au fost marcate de Louis Munteanu. Unul în minutul 17, când s-a poziționat în fața porții oltenilor și a înscris după ce a primit o centrare. Cel de-al doilea gol a fost marcat în minutul 35, când a executat perfect o lovitură liberă de la distanță.

Înainte ca Louis Munteanu să marcheze al doilea gol, a avut loc un moment stânjenitor. Mijlocașul Universității Craiova a fost protagonistul unui moment de neînțeles pentru el. Jasmin Kurtic, jucătorul ce evoluează la mijlocul terenului pentru olteni a avut o discuție cu arbitrul întâlnirii, Marcel Bîrsan. La finalul dialogului, fotbalistul slovac care a jucat la mai multe echipe din Seria A i-a întins mâna centralului. Acesta nu a primit nicio reacție, așa că discuția s-a terminat cu mijlocașul de la Universitatea Craiova surprins de atitudinea oficialului.

Nicușor Bancu, fundașul Universității Craiova, a spus că au avut un joc slab, iar cei de la Farul Constanța au meritat să câștige cea de-a șaptea ediție din Superliga.

„Am avut un joc slab. Au meritat victoria cei de la Farul, s-au dăruit mai mult decât noi. Am încercat și noi, dar nu a fost ziua noastră. Trebuie să strângem rândurile, să vedem ce nu a mers azi, am primit două goluri. Vreau să arătăm altfel cu FCSB, pentru că altfel o să se termine la fel. Sper să fie doar un accident rezultatul de astăzi și vreau să fim altă echipă la meciul cu FCSB. Va fi un meci al orgoliilor, toată lumea vrea să câștige. Va fi un stadion arhiplin”, a spus jucătorul echipei lui Mihai Rotaru, după meci.

Gheorghe Hagi, reacție neașteptată după victoria de pe Ovidiu

Gheorghe Hagi, reacție neașteptată după victoria de pe Ovidiu. Sursa foto: Arhiva EVZ

Gică Hagi s-a dezlănțuit din victoria din ediția a șaptea din Superliga

Conferința de la finalul meciului a venit cu surprize. Gică Hagi, antrenorul celor de la Farul Constanța, a avut o reacție surprinzătoare. Tehnicianul s-a declarat nemulțumit de LPF. El spune că echipa sa a fost tratată diferit față de Sepsi. Tehnicianul a spus și că arbitrul Marcel Bîrsan nu a acordat penalty pentru dobrogeni în prima repriză a meciului cu Universitatea Craiova.

Gică Hagi a făcut referire la faptul că LPF a amânat meciul Poli Iași - Sepsi, care ar fi trebuit să se dispute duminică. Covăsnenii au vrut să se odihnească mai mult înaintea returului din play-off-ul Conference League și au obținut acordul adversarilor. În schimb, Universitatea Craiova nu a vrut să amâne jocul cu Farul, aflată în aceeași situație ca Sepsi, astfel că partida s-a jucat duminică.

„Noi ne-am dorit să jucăm și am arătat foarte bine. Prindem o experiență din trei în trei zile. Nu știu de ce atât tam-tam. Dacă joi ne calificăm, ce facem? Amânăm toate meciurile? Ce să fac, sunt în România, iar în România se poartă asta, să ne plângem. Eu nu vedeam sensul. Eu cu asta nu am fost de acord, că unei echipe i se amână meciul, iar nouă nu. Aia e deja blasfemie. E blasfemie! Suntem și noi tot o echipă românească și trebuie să fim tratați la fel ca ceilalți. Și azi am avut penaty în prima repriză. Nu există penalty mai clar decât la Mazilu. Nu există în lume nicăieri! Și nici măcar nu s-a dus la cameră. Nici măcar n-a vrut să vadă! Și atunci eu ce să cred? Ce vor să facă, vor să mă simt mic? Nu, nu, nu. Nu sunt mic. Farul nu mai e mică, dar asta e, mergem înainte. Noi trebuie să jucăm, să demonstrăm pe teren, la fel ca anul trecut”, a spus Hagi la finalul etapei a șaptea din Superliga.