Valentin și Nicu Ceaușescu, la cuțite din cauza lui Hagi. Amintirile lui Geoană

Valentin și Nicu Ceaușescu, la cuțite din cauza lui Hagi. Amintirile lui GeoanăGheorghe Hagi, Farul Constanta. sursa foto: site club Farul

Valentin și Nicu Ceaușescu, la cuțite din cauza lui Hagi. S-a aflat după patru decenii. Marele jucător a fost fascinat în tinerețe de antrenorul Mircea Lucescu. Episodul s-a aflat după patru decenii.

Valentin și Nicu Ceaușescu, la cuțite din cauza lui Hagi. Mircea Geoană, adjunctul secretarului general al NATO, a dezvăluit în emisiunea lui Ovidiu Ioanițoaia de la GSP Live, Prietenii lui Ovidiu, o discuție interesantă pe care a purtat-o cu Gică Hagi. Discuția a avut loc în urmă cu 36 de ani.

Valentin și Nicu Ceaușescu, la cuțite din cauza lui Hagi. „A fost mare competiție între Valentin și Nicu"

La acel moment marele fotbalist al Naționalei era jucător la Sportul Studențesc. Hagi a fost tentat să meargă la Dinamo doar pentru că echipa era antrenată de unul dintre cei mai mari antrenori români, Mircea Lucescu. Se știe însă că în spatele Stelei din perioada comunistă se afla Valentin Ceaușescu, fiul dictatorului. Fratele lui în schimb, Nicu, era fascinat de Sportul.

„Nu am cum să nu fiu îndrăgostit în eternitate cu privire la Gică Hagi. Sunt și alți jucători pe care i-am văzut când eram mic, apoi când am crescut, foarte mulți talentați. Dar ce are Gică în el, geniul, munca... Vă dau un exemplu din tinerețe. Noi suntem prieteni cu el de când a venit în București, de la Farul, la Sportul Studențesc. Și-a fost mare competiție între Valentin și Nicu.- El juca la Sportul, avea două cartonașe galbene și venea la noi acasă, undeva prin Banu Manta. Cu două cartonașe galbene putea juca doar la tineret. La 17-18 ani câți avea, bea Cico și la ora 9:15 a zis: „Mă duc să mă culc că mâine am meci", a povestit Mircea Geoană.

Din dragoste pentru Mircea Lucescu

În continuare fostul președinte PSD a povestit un episod relevant pentru admirația lui Hagi pentru antrenorul Mircea Lucescu.

Mircea Lucescu, antrenor în Ucraina

Mircea Lucescu a fost modelul lui Hagi. / Sursă foto: EVZ

„Și vă dau acum din casă și sper ca Gică să nu se supere pe mine. Când l-am întrebat ce face după Sportul, că era așa, o perioadă de tranziție, mi-a zis: <Am o propunere foarte puternică de la Steaua, dar dacă ar fi după mine m-aș duce la Dinamo pentru că-i Mircea Lucescu ntrenor acolo>. Asta e o poveste autentică", a mai punctat politicianul.

Înainte de Supercupa Europei din 1987, disputată pe 24 februarie, Gică Hagi a fost împrumutat de Steaua. Contractul inițial era doar pentru acel meci, dar Hagi nu avea să revină la Sportul.

El a înscris chiar în acea partidă, prima sa partidă oficială ca stelist, câștigată cu 1-0 în fața lui Dinamo Kiev. Gică l-a învins atunci pe Cianov cu un șut de la marginea careului, deviat de zidul advers, potrivit GSP.