Ion Iliescu nu o va putea uita niciodată o dată care i-a marcat viața. Practic, el a fost trimis la „munca de jos”, adică în teritoriu să vadă pe viu cum se face munca de partid printre oameni.

La 16 iulie 1971, „Scînteia” consemnase dorința personală a lui Ion Iliescu. Ca Partidul „să-l elibereze din funcţia de secretar al Comitetului Central şi să-i creeze condiţii pentru a lucra la un organ judeţean de partid, în vederea completării experienţei sale de muncă”.

Evident, asta este exact ca în bancul cu Maiakovski acela al sinuciderii când sinucigașul strigă „nu trageți tovarăși”!

Plecarea lui Ion Iliescu de la „Centru”  în 1971, „mazilire”, mascată în „acord și autocritică”

Nicolae Ceaușescu nu mai dorea ca vreun tovarăș de la „Centru” să nu știe cum este viața în teritoriu, fie măcar și pentru câțiva ani.

Nemulțumirile lui Ceaușescu față de reacțiile lui Iliescu față de situația din Coreea de Nord. (totuși, Ion Iliescu în 9 iulie 1971, în discursul lui nu îl contrazice deloc pe Ceaușescu. Deja îl supărase iremediabil), amplificate de Elena Ceaușescu, se vor concretiza. În câteva opinii pe care Ceaușescu le va spune criticând prestația lui Ion Iliescu la Ministerul pentru Tineret.

Evident, Ion Iliescu a anticipat mazilirea sa și s-a dus singur în teritoriu. Așadar au dreptate cei ce zic că prezența sa la Timiș era rezultanta unei pedepse de ordin intra-partinic (să-i spunem rotirea cadrelor).

Iată ce spunea Nicolae Ceaușescu, reproduse în ziarul „Adevărul din 10 martie 2014”:

„Aţi auzit aici pe cîţiva tovarăşi care s-au ocupat şi se ocupă acum de problemele activităţii ideologice la Comitetul Central. Au vorbit pe larg unii dintre tovarăşi şi despre neajunsurile din acest domeniu de activitate şi despre lipsurile pe care le-au avut ei în muncă. Eu nu pot să nu fiu de acord cu tovarăşul Trofin.

Care i-a atras atenţia tovarăşului Iliescu că nu ne putem limita la a spune că, în spiritul muncii colective. Trebuie să ne facem toţi autocritica, că ne priveşte pe toţi şi să luăm măsuri să îndreptăm activitatea. Tovarăşul Iliescu a lucrat cîţiva ani la tineret – pînă acum cîteva luni.

El a activat în trecut şi la Secţia de propagandă, a fost şi şeful secţiei. Numai de a vorbi la general că trebuie să educăm tineretul, nu se poate! Tovarăşul Iliescu are şi el o răspundere pentru lipsurile care s-au manifestat în organizarea activităţii în rîndul tineretului. În această activitate s-a introdus un spirit «intelectualist», funcţionăresc. De neglijare a tineretului muncitoresc, de nesocotire a rolului său – şi aceasta în timpul cînd tovarăşul Iliescu a condus munca.

Şi atunci cînd dezbatem o problemă de asemenea importanţă nu se poate ca un tovarăş care este în conducerea partidului, care a răspuns de un sector de activitate, să vorbească despre ea ca şi cum nici n-ar fi trecut pe acolo. Ce valabilitate mai are atunci teza noastră că pînă la urmă seriozitatea unui comunist constă în felul cum ştie să-şi analizeze propria activitate?

La Timișoara, Ion Iliescu s-a ținut de „post-stalinismele” anilor 50

La Timișoara, Ion Iliescu mai fusese în 1956. Când luase la puricat revolta studenților din capitala Banatului care se solidarizau cu Revoluția din Ungaria călcată de șenilele sovietice. Îl secondase Victor Athanasie Stănculescu (trimis din nou în decembrie 1989!), viitorul executant al ordinelor lui Iliescu și Militaru la Revoluție.

Nici în 1974, la aproape 20 de ani de la momentul 1956, lui „Ionel” nu-i slăbise „vigilența” revoluționară. A ajuns să frângă destine ale unor elevi de liceu care abia săriseră de 14-15 ani, pentru vina de a-i fi contestat lui Ceaușescu autoritatea. 

Este de înțeles, Iliescu era critic cu autoritarismul nord-coreean. Dar asta nu însemna că măcar vreodată înainte de 89 ar fi comentat ceva la adresa comunismului. Va comenta de prin 1984-1985, contra lui Ceaușescu, dar până și în decembrie 1989 spunea că „toarșu” Ceaușescu „a întinat nobilele idealuri ale socialismului”. Ținem minte că s-a adresat cu „stimați tovarăși” în 22 decembrie la Televiziune. 

Cazul unui timișorean exclus de Iliescu

Evenimentul Zilei a publicat în 31 decembrie 2010 situația unui olimpic timișorean pe care Ion Iliescu l-a scos din școală. Pe motivul că acesta ar fi încercat să facă un sondaj de opinie privind popularitatea lui Ceaușescu. Se întâmpla în 1974, în ultimul an de mandat al lui Ion Iliescu la „județeana de partid din Timiș”.

Stelian Mihalaș era în 1974, elev în clasa a X-a în Liceul „C.D.Loga”. Sondajul fusese făcut undeva prin aprilie 1974. După ce Nicolae Ceaușescu fusese ales la 28 martie 1974 Președinte al RSR.

„Consideraţi că prevederile Constituţiei sunt respectate întocmai în România?; Pe cine aţi alege în funcţia de preşedinte al României?” au fost cele mai importante întrebări pe care elevul de la clasa specială de Matematică le-a dat la 9 colegi ai săi de clasă.

Elevul a fost nevoit să pască oile la Giarmata, unde familia sa locuia. Așa s-a făcut legătura cu faptul că bunicul lui Mihalaș fusese chiabur cu fabrică la Rădăuți. Iar fratele mai mare al lui Stelian Mihalaș nu putuse ajunge la Institutul de Marină din Constanța din cauza „dosarului” personal.

Ion Iliescu a condus represiunea. În 1975, bunele rezultate ale elevului la olimpiade naționale l-au adus la București, la Gheorghe Șincai. Ulterior, la olimpiade internaționale, a avut succese mari care l-au adus în atenția apropiaților Zoiei Ceaușescu, matematiciană și ea. Așa, elevul a reușit să studieze Matematica la București. A revenit în Timiș, dar până în 1989, nu va prinde un loc pe măsura meritelor.  A devenit cadru universitar la UVT. Iar în 1992 a plecat în Ohio, SUA, la doctorat, revenind în 2002, la UVT unde predă și azi ca unul din marii profesori de acolo și din țară.

Critici față de sport, agricultură și teatru la „județeana de la Iași”

Ion Iliescu pleacă în 1974 ca „toarșu-prim” la Iași. Aici își dă cu părerea despre toți și despre orice.

Critică vehement teatrul, sportul, fotbaliștii, starea culturilor pe dealurile predispuse la eroziuni. Nu se sfiește să citeze din realizările fraților basarabeni de peste Prut. Asta, la București, l-ar fi putut costa din nou, dar de data aceasta Ion Iliescu își duce mandatul la capăt până în 1979. Când revine la București ca Președinte al Consiliului Național al Apelor.

Iată ce scria Ziarul de Iași din 23 august 2014, rememorând discursurile lui Ion Iliescu la Iași. Așa cum sunt ele consemnate în Arhivele Statului din Capitala Moldovei:

„Basarabenii stau foarte bine faţă de noi în această privinţă. Au pus în ordine toate pantele, le-au plantat cu viţă de vie, pomi. Nu mai sînt păşuni degradate pe care se plimbă animalele în voie. Nu mai au buruieni nici în culturi şi nici de-a lungul drumurilor. De asemenea, au lucrări bune şi interesante în privinţa irigaţiilor”..

Referitor la teatru, „toarșul prim” Iliescu spunea:

„Teatrul Naţional, din păcate, nu marchează o creştere pe care o aşteptam şi nici nu există în conducerea teatrului o atmosferă de efervescenţă intelectuală la care ne aşteptam… De cînd este director Săraru a reuşit să atragă forţe actoriceşti, forţe dramaturgice, care dau spectacole de mare amploare.

Se poate deci, în condiţii diverse, să se facă treabă chiar cu literatura şi dramaturgia pe care le avem. Din păcate, nu sîntem noi centrul care să atragem atenţia dramaturgilor. Trebuie să mai discutăm cu conducerea teatrului, sau poate că sînt nişte frămîntări interne în acest colectiv. Trebuie să trecem peste formula de conducere a teatrului şi să se ducă o viaţă şi răspundere de colectiv, să realizăm o muncă susţinută. Chiar şi asupra repertoriului să mai umblăm, chiar dacă repertoriile de la unităţile profesioniste de cultură s-au trimis la consiliul culturii. Mi se pare greoi şi plictisitor acest repertoriu. Trebuie găsită posibilitatea să-i dăm un echilibru, să găsim nişte texte actuale, care să fie mai direct ancorate în realitatea noastră”.

Cum fotbalul și Politehnica Timișoara erau iubite de ieșeni, fiind văzute ca un mijloc de a înlocui dogmele de partid de la muncă și din viața zilnică, Ion Iliescu s-a pus cu critca și aici. Mai ales că avea un oaspete de la „Centru”, Ion Simion, membru supleant ca și el în CC al PCR:

„Criticile repetate ale conducerii de partid, personal ale tovarăşului Nicolae Ceauşescu, nemulţumirile masei de iubitori ai acestui sport, mă fac să spun că calitatea echipelor este la un nivel nesatisfăcător. Și de la care nu face excepţie nici echipa Politehnica din Iaşi“.

Așadar, putem vedea că episodul din Coreea de Nord nu ținea de reformismul pe care Ion Iliescu. Și istoricii devotați lui după 1989 au încercat să i-l atribuie. Ion Iliescu era un activist comunist dogmatic și doctrinar până în măduva oaselor. În mod cert, spera ca de la Iași să aterizeze din nou în cercurile puterii de la „Centru”. Dar nu s-a întâmplat.

Așadar, ultimii 10 ani din viața de „pecerist” a „toarșului Iliescu” vor fi tot undeva la porțile puterii. Era evident, mai bine decât să fi devenit inginer sau șef de șantier pe undeva. Dar nu atât de bine pe cât își dorea.