Radio Europa Liberă a fost un post susținut de SUA care informa clandestin statele comuniste de realitățile din lumea liberă pe care cenzura comunistă le ascundea.

Radio Europa Liberă avea secții în fiecare limbă a statelor comuniste din Europa de Est, inclusiv în Română.

Postul difuza și muzică internațională, ascultată clandestin de români pe benzi de magnetofon și casete răspândite de cei ce aveau relații cu români din Diaspora (sunt voci că mulți erau chiar apropiați ai Securității sau ai fiilor demnitarilor comuniști).

Evident, până în 1974, când Nicolae Ceaușescu devinde la 28 martie, Președintele RSR, lucrurile fuseseră cumva liniștite. Perioada 1968-1974 a fost una de destindere, deși Tezele din Iulie 1971 arătau unde urma să se ajungă. Vizitele din China și Coreea de Nord îl făcuseră pe Ceaușescu să întoarcă spatele Occidentului, fără însă să se apropie de sovietici. Visa la calea lui și Europa Liberă îl cam încurca.

„La mișto”, Pablo Picasso trimisese o telegramă în 1974 (zeflemea în toată regula, felicitarea era pentru „instituirea sceptrului prezidențial”) pe care politrucii de la Scînteia o publică nerealizând „mișto-ul” de zile mari.

Radio Europa Liberă și mâna lungă a represiunii comuniste

În noaptea de 4/5 martie 1975, era asasinat celebrul realizator al emisiunii Metronom Cornel Chiriac. Basarabean de origine, Cornel Chiriac difuza muzică bună și primea mii de scrisori trimise clandestin din România la Munchen. Nici până azi nu se știe cine și de ce l-a asasinat.Totuși, nu poate fi exclusă mâna lungă a represiunii comuniste.

În 1977, realizatoarea emisiunii „Teze și Antiteze la Paris”, Monica Lovinescu este bătută de doi maghrebieni (evident angajați de Securitatea lui Ceaușescu sau dați de vreunul din „pretinii” africani ai lui) în curtea casei sale. Ulterior se va afla că personal Ceaușescu dăduse ordin „să i se înmoaie oasele”. Bătută crunt, Monica Lovinescu își revine.

În 1977, Virgil Tănase publica în Revista Actuel un articol satiric la adresa ceremoniei prin care Ceaușescu primea sceptrul de președinte.

Ulterior acestor evenimente, generalul Ion Mihai Pacepa defectează în 1978 și publică apoi „Orizonturi Roșii”. Cartea multiplicată clandestin este distribuită între români ca „samizdat” iar la „Europa Liberă” se citesc pasaje. Ceaușescu este în delir.

Sunt numai câteva motive pentru care, în anii 80, ani de criză pentru români și nu numai pentru ei,  Radio ”Europa Liberă” deranja statele comuniste prin criticile aduse și prin crearea unui spirit de rezistență a celor aflați în blocul socialist, prin contrazicerea propagandei oficiale.

De aceea, s-a pus problema unui atentat la adresa acestui post de radio, simbol al luptei anticomuniste, finanțat de către americani. Autoritățile germane interziseseră ca sediul radioului să fie luminat bine noaptea, pentru a nu deranja locatarii. De acest fapt, se pare că au profitat teroriștii.

Bombă la sediul Radio Europa Liberă din Munchen

În noaptea de 21 februarie 1981, patru bărbați, considerați a fi fost coordonați de celebrul Carlos ”Șacalul” (care ar fi negociat personal cu partea română) au plasat o bombă la sediul Radio Europa Liberă din Munchen, sperând să arunce în aer secția română a radioului, așa cum fusese înțelegerea secretă cu Securitatea din România. Bomba adusă cu o mașină, până în apropierea sediului vizat avea 15 kg de ”Nitropenta”, explozibil plastic fabricat în România.

Bomba a fost plasată în apropierea redacției cehe a postului, unde lucrau trei redactori, care aveau sarcina de a pregăti știrile orei 22. Bomba urma să fie controlată, fie prin ceas, fie prin radio (nu s-a stabilit modul de detonare din cauza distrugerii cauzate de explozie), imediat ce fusese plasată.

Telefonul din redacție a sunat, receptorul a fost ridicat, la ora 21.50, însă cel care a inițiat convorbirea nu a răspuns. Bomba a explodat, șocul fiind considerabil, atât timp cât a fost înregsitrat de acele seismografelor germane.

Deși nu a murit nimeni, dar doi locatari din vecinătatea sediului  și patru angajați ai ”Europei Libere” au fost grav răniți. Pagubele au fost de 2 milioane de dolari. Ulterior, după 1990, s-a încercat negarea de către unii oficiali a faptului că Securitatea română ar fi fost inițiatoarea acțiunii.

Răzbunarea lui Ceaușescu

Ceaușescu, văzând eșecul de la Europa Liberă și confruntat cu fuga lui Pacepa,  a dorit în 1982,  asasinarea scriitorului Virgil Tănase și a dizidentului Paul Goma, apropiați de Europa Liberă.

Matei Haiducu, ofițerul spion care trebuia să execute misiunile (ordin primit la 13 ianuarie 1981) se deconspiră la DST (serviciul francez de securitate) în anul 1981, iar francezii decid că este momentul să acționeze.

Virgil Tănase este răpit de DST, la 18 mai 1982, simulând o răpire din partea Securității.

Paul Goma e salvat in extremis la întâlnirea cu Haiducu la Hotel Concorde La Fayette din 20 mai 1982 (inginer chimist format ca spion clandestin deplin conspirat într-un apartament din București apoi implantat la o uzină cu profil chimico-nuclear din Franța) de o agentă DST care varsă paharul unde Haiducu pusese pastila de otravă.

Soția lui Virgil Tănase, urmărită de paparazzi nu părea deloc îngrijorată și francezii sunt acuzați de presa de scandal de răpire. Un ofițer carierist  de Poliție din Franța simte că era „mâna DST”  iar șefii lui nu îl pot convinge să renunțe la anchetă.

Francois Mitterand care primea bani de la Ceaușescu decide să rupă pisica în două și la 9 iunie 1982, anunță că nu va mai efectua vizita din România, căutând să atribuie răpirea lui Tănase de serviciile secrete românești (Tănase trăia ascuns în Bretagne într-o casă conspirativă a DST).

Matei Haiducu vine în țară (nimeni nu știa că trădase) și încearcă să obțină plecarea fratelui său din România, după care ar fi fost de acord să de deconspire în direct. Este decorat de Ceaușescu, acesta considerând că își îndeplinise misiunea.

Deconspirarea a avut loc la sediul publicației Actuel la 31 august 1982, Matei Haiducu participând alături de Virgil Tănase.

Așadar, Europa Liberă deranja iar acțiunile contra postului și ale oamenilor săi au continuat.