Ziua Internaţională a Tineretului. Nicolae Ciucă: Îi încurajăm să aibă o voce puternică, să vină cu idei
- Emma Cristescu
- 12 august 2023, 12:35
Nicolae , președintele PNL,a transmis un de Ziua Internaţională a Tineretului. Premierul i-a încurajat pe tineri să se implice în viitorul țării și să vină cu propuneri.
Nicolae Ciucă a transmis un mesaj de Ziua Internaţională a Tineretului. Premierul a declarat că toți tinerii trebuie să aibă o voce puternică și să vină cu idei noi care să schimbe viitorul României.
„Le vedem zilnic energia, creativitatea şi hotărârea de a schimba lumea în bine. Tinerii sunt inima şi viitorul României şi lor le dedicăm, an de an, ziua de 12 august. Cu ocazia Zilei Internaţionale a Tineretului, să ne uităm la rolul esenţial pe care noile generaţii îl au în societate, la capacitatea lor remarcabilă de a depăşi provocări şi de a transforma aspiraţii în realitate.
Conştienţi că deciziile noastre modelează viitorul în care ei vor trăi, trebuie să ţinem cont că implicarea tinerilor în procesul decizional este crucială. În Partidul Naţional Liberal, îi încurajăm să aibă o voce puternică, să vină cu idei şi proiecte, să se implice şi le oferim sprijinul şi experienţa noastră pentru a-şi construi viitorul pe care şi-l doresc. Şi la fel trebuie să facem pretutindeni în ţară”, afirmă liderul liberal.
Nicolae Ciucă a mai spus că statul trebuie să investească cât mai mult în tinerii din România.
Ziua internaţională a tineretului
Recomandarea făcută de Conferinţa mondială a miniştrilor responsabili pentru Tineret ca 12 august să fie declarată Ziua internaţională a tineretului a fost aprobată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) în 1999. Programul se concentrează pe măsurile de consolidare a capacităţilor naţionale în domeniul tineretului şi pentru a creşte calitatea şi numărul de oportunităţi disponibile tinerilor pentru participarea deplină, eficientă şi constructivă în societate.
În 1998, o rezoluţie care proclama 12 august drept Ziua internaţională a tineretului a fost adoptată de prima sesiune a Conferinţei mondiale a miniştrilor responsabili pentru Tineret, găzduită de Guvernul Portugaliei în cooperare cu Naţiunile Unite (Lisabona, 8 - 12 august 1998). Respectiva recomandare a fost aprobată ulterior de cea de-a 54-a sesiune a Adunării Generale a ONU, în Rezoluţia 54/120, intitulată „Politici şi programe care implică tineretul” („Policies and programmes involving youth” - 17 decembrie 1999).