Legătura dintre Florin Piersic și Elvira Deatcu. Cei doi au jucat împreună într-un serial

Legătura dintre Florin Piersic și Elvira Deatcu. Cei doi au jucat împreună într-un serial

Florin Piersic și Elvira Deatcu au fost colegi de platou la un moment dat, iar actrița și-a exprimat opinia despre maestru.

Pe parcursul carierei sale, Elvira Deatcu a fost prezentă într-un număr impresionant de piese de teatru, filme și seriale, confirmându-se ca una dintre cele mai îndrăgite actrițe din România. A colaborat alături de alți artiști consacrați, inclusiv Florin Piersic, iar despre acesta din urmă, a avut doar cuvinte de laudă.

Elvira Deatcu, admiratoarea lui Florin Piersic

Cu mult timp în urmă, cei doi au jucat într-un serial împreună, interpretând rolurile de soț și soție. Prin această colaborare, Elvira Deatcu a avut ocazia să-l cunoască mai bine pe maestrul Florin Piersic, care este un adevărat „reper” pentru ea.

Am lucrat cu dumnealui. Bineînțeles că îl știam, dar am lucrat într-un serial cu mult timp în urmă, eram soț și soție. A fost foarte faină colaborarea noastră, foarte frumoasă! Este atât de generos, de bun, are umor! E un reper pentru mine”, a scris actrița.

Elvira Deatcu nu provine dintr-o familie de artiști, dar încă de mică a avut certitudinea că dorește să urmeze actoria. A depus eforturi considerabile și a avut sprijinul necondiționat al familiei în a-și urma acest vis.

Părinții săi au fost deschiși și înțelegători, ceea ce a determinat-o pe Elvira să dorească să fie un model de inspirație pentru fiul ei.

„Deși nu am artiști care să se manifeste într-un spațiu profesionist în familie, ai mers au mers pe mâna mea de fiecare dată când am decis ceva. A fost susținere, nu a fost mirare, ceea ce mă miră pe mine, au zis: Mergem cu fata, dacă asta este dorința ei!.

M-au susținut întotdeauna și pentru asta le mulțumesc. Învăț din modelul meu de părinți”, a mai spus actrița.

Cu toate că are multe realizări notabile ca actriță, Elvira Deatcu rămâne modestă în privința sa. Ea a mărturisit că nu se consideră „o doamnă a teatrului” și că se concentrează cu hotărâre pe propriul ei drum.

Nu sunt. (n.r. o stea) Și nici o doamnă a teatrului! Mă și sperie! Sunt pe drumul meu, este o meserie de anduranță, de cale lungă!”, a spus actrița pentru ego.ro.

Printre cele mai celebre seriale românești în care Elvira Deatcu a jucat se numără: „Lacrimi de iubire”, „Daria, iubirea mea”, „Pariu cu viața”, „Vlad”, „Clanul”.

Ne puteți urmări și pe Google News