Căminele groazei PNL vrea ca răspunderea politică să se limiteze la miniștrii PSD

Căminele groazei PNL vrea ca răspunderea politică să se limiteze la miniștrii PSD Sursa foto: Arhiva evz

PNL își apără politicienii ale căror nume ar putea fi atrase în scandalul căminelor groazei din Voluntari. Este vorba despre Raluca Turcan, fost ministru al Muncii, și Hubert Thuma, președintele Consiliului Județean Ilfov. PSD, prin premierul Marcel Ciolacu și putătorul de cuvânt Lucian Romașcanu, a cerut demisia celor doi, însă purtătorul de cuvânt al liberalilor, Ionuț Stroe, respinge un astfel de scenariu.

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, nu este de acord ca Raluca Turcan și Hubert Thuma, colegii săi de partid, să demisioneze, urmând exemplul colegilor de coaliție Gabriela Firea și Marius Budăi. Demisia celor doi a fost cerută, mai mult sau mai puțin explicit, de colegii de coaliție din PSD, care nu vor să poarte singuri răspunderea pentru ororile descoperite în căminele groazei din Voluntari. Politicianul liberal susține că nu se poate vorbi depspre „o răspundere pauşală” și că nu este momentul unui „ping-pong de demisii”. În opinia lui Stroe, există o răspundere clară la nivel politic, iar aceasta a fost stabilittă prin cele două demisii ale miniștrilor PSD.

„Declaraţiile făcute de premierul Ciolacu sunt unele foarte generale. Doar instituţiile abilitate care se ocupă de anchetă pot spune cine sunt cei responsabili. Nu putem însă vorbi despre o răspundere pauşală şi nu e acum momentul să facem un ping-pong de demisii. Există o răspundere clară şi la nivel politic, care s-a văzut prin cele două demisii din guvern”, a spus Ionuț Stroe.

El le-a sugerat colegilor din coaliție, de la PSD, că cerând demisii din PNL vor face jocul USR care ar vrea să târască pe toată lumea, inclusiv PNL, în scandal.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Nu trebuie să cădem în capcana USR care încearcă să facă să pară că toată lumea este de vină, doar pentru că încearcă ei să capitalizeze politic acest moment. Au existat demisii şi din guvern şi de la nivel administrativ şi în continuare este o anchetă în desfăşurare pentru a stabili cine sunt vinovaţii”, a mai spus purtătorul de cuvânt al PNL.

Liberalii o protejează pe Raluca Turcan

Ionuţ Stroe și-a dezvinovățiat colega de partid, pe Raluca Turcan care a semnat, ca ministru al Muncii, înainte de Marius Budăi, avizul de funcționare pentru asociația care gestiona căminele groazei. Politicianul PNL a spus că acel aviz de acreditare, semnat de Raluca Turcan, certifica dacă sunt respectate condiţiile de înfiinţare. El a subliniat că nu poate fi acuzat un om, în cazul de față Raluca Turcan, pentru că a avizat din punct de vedere tehnic o clădire.

„Orice fel de insinuare pe acest subiect este forţată şi tendenţioasă. Nu poţi acuza un om doar pentru că a avizat din punct de vedere tehnic o clădire. Fostul ministru a semnat avizul de acreditare care verifică dacă sunt respectate condiţiile de înfiinţare. Nu se poate să inventam noi vinovaţi doar pentru că USR vrea să se suie pe un val de suferinţă sau pentru că au greşit persoane apropiate PSD. Nu există simetrie în vinovăţie şi cetăţenii au înţeles asta”, a mai spus Ionuţ Stroe.

El a explicat că ministrul semnează acreditarea furnizorului pe baza documentelor verificate de funcţionarii din AJPIS şi în baza unui referat de acreditare redactat de serviciul Asistenţă Socială al ministerului.

„Semnarea acreditării este doar o formalitate administrativă. La acreditare se aprobă ca în spaţiul respectiv să se desfăşoare serviciile sociale pentru care are licenţe respectivul furnizor. Abuzurile au apărut după acreditare, după ce au fost aduşi beneficiarii”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al PNL.

Ionuț Stroe îl apără pe Hubert Thuma

În ceea ce-l privește pe Hubert Thuma, politicianul PNL a spus că singura legătură a acestuia ar fi că se află la conducerea Consiliului Județean Ilfov, pe teritoriul căruia s-au întâmplat ororile relatate de presă.

„Preşedintele CJ Ilfov a dat deja nenumărate explicaţii în acest caz. DGASPC Ilfov nu are atribuţii de control în cazul centrelor private, cum erau cele denumite «azilele groazei». Tot ce poate face instituţia este să monitorizeze centrele care sunt în subordinea lor. În plus, directorul general al DGASPC Ilfov, şeful DSP Ilfov şi şeful IPJ Ilfov au demisionat.

Singura legătură a domnului Thuma este că este preşedinte de Consiliul Judeţean în locul unde s-a întâmplat, dar în rest nu putem crea false legături sau induce false responsabilităţi”, a mai spus Ionuț Stroe în apărarea colegului său de partid.

PSD cere demisii și în rândul partenerilor din PNL

Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj, după demisia Gabrielei Firea din Guvern, spunând că lanțul demisiilor ar trebui să continue cu primarii și președinții de consilii județene care au legătură cu azilele groazei. Deși nu a nominalizat, este evident că Ciolacu s-a referit al primarul Florentin Pandele, de la Voluntari și la președintele liberali al Consiliului Județean Ilfov.

„Lucrurile nu trebuie să se oprească însă aici. Aștept acum ca și primarii, șefii de Consilii Județene, directorii de instituții publice locale sau șefii din poliție care au avut o legătură cu «azilele groazei» să își asume pe deplin responsabilitatea. Toți trebuie să facă un pas în spate”, a transmis Marcel Ciolacu.

În același context, purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romașcanu, a solicitat demisia Ralucăi Turcan pentru semnătura pe care și-a pus-o pe avizul de funcționare a Asociației Sf. Gabriel cel Viteaz care administra azilele groazei.

„Îl aștept cu mare interes pe dl. Drulă să-și demită primarii care au «azile ale groazei» pe teritoriul lor, pe d-na. Turcan să-și dea demisia, pentru că a fost ministru al Muncii atunci când s-a avizat unul din azilele groazei. Noi ne-am făcut treaba. Aștept cu mare interes și cu mare nerăbdare să văd că tot ce a însemnat discurs, în ultimele zile, al opozanților dar și al colegilor, se întâmplă și în curtea dumnealor. (…) Repet, Partidul Social Democrat a făcut ceea ce trebuia făcut”, a spus Lucian Romașcanu.