Mii de români se vor pensiona mai repede. Legea intră în vigoare de azi
- Andra Puiu
- 13 iulie 2023, 10:17
Mii de persoane din România vor putea să se pensioneze mult mai devreme fără să fie penalizați. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial în urmă cu câteva zile și va intra în vigoare joi, 13 iulie.
Mii de români vor putea să se pensioneze mai repede fără să fie penalizați. Este vorba de persoanele care au locuit în orașe intens poluate de-a lungul timpului. Legea 212/2023 a fost publicată în Monitorul Oficial la începutul acestei săptămâni și va intra în vigoare începând de azi, 13 iulie. Românii care au trăit în zone în care nivelul de poluare este foarte ridicat vor putea să se pensionare cu doi ani mai devreme.
Noua lege presupune modificarea listei ce conține localitățile poluate, ai căror locuitori, inclusiv cei de pe o rază de opt kilometri, pot ieși la pensie cu doi ani mai repede, fără să sufere penalizări. Este important de precizat că mai există trei astfel de proiecte de lege, care se află în diferite stadii ale parcursului legislativ.
Românii care vor putea să se pensioneze mai repede
Locuitorilor care se află deja pe lista celor care se pot pensiona mai repede din cauza mediului poluat în care au trăit li se alătură și cei care au trăit în Bistra și Sălciua din județul Alba, Aluniş, Arad, Cicir, Fântânele, Frumușeni, Horea, Mândruloc, Tisa Nouă, Vladimirescu din judeţul Arad, Piteşti din judeţul Argeş, Comănești din județul Bacău, Băița din județul Bihor, Codlea din judeţul Braşov și Giurgiu, municipiul de reședință al județului cu același nume.
Un proiect de lege care se află în Parlament și care va fi adoptat, cel mai probabil, în sesiunea de toamnă, presupune ca lista să fie extinsă și cu localitățile: Letca Nouă din judeţul Gorj, Cavnic, Cicârlău, Deseşti, Satulung, Şişeşti, Remetea Chioarului şi Copalnic Mănăştur din judeţul Maramureş și Videle din judeţul Teleorman.
În legea pensiilor 262/2010 se precizează că persoanele din aceste localități care vor să beneficieze de reducerea vârstei de pensionare nu vor fi penalizate, precum se întâmplă în cazul celor care se pensionează anticipat. În acest caz, se aplică o scădere procentuală a cuantumului pensiei.