HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR 1,2 iulie 2023. O stea se apropie rapid de Pământ
- Radu Stefanescu
- 1 iulie 2023, 00:00
Steaua lui Barnard este cea mai rapidă stea care se poate observa pe bolta cerească. Steaua lui Barnard este o pitică roșie, de clasă spectrală M4, care se află în prezent la 6 ani lumină, distanță relativă, față de Pământ. Dar se apropie de Pământ cu viteza fantastică de 140 kilometri pe secundă!
Pe 1 iulie s-au născut Leslie Caron, Wilhelm von Leibnitz, George Sand, Louis Bleriot, Olivia de Haviland, prinţesa Diana, Dan Ackroyd, Pamela Anderson, Leon Dănilă, Dan Verona, Aimee Iacobescu. Pe 2 iulie s-au născut Herman Hesse, Imelda Marcos, Olaf al V-lea, Wislawa Szymborska, C.W. von Gluck, Nicuşor Predescu, Ştefan Fay, Demostene Botez.
În calendarul creştin-ortodox sunt, pe 1 iulie, Sfinţii: Leontie de la Rădăuţi, un român, şi doctori fără de arginţi, Cosma şi Damian. Pe 2 iulie, este așezarea veșmântului Născătoarei de Dumnezeu în biserica Vlaherne; Sfintul Voievod Ștefan cel Mare și Iuvenalie, patriarhul Ierusalimului.
Perioada zilei de 1 iulie este importantă. Spiritele aerului se retrag, ca să revină la anul, odată cu echinocţiul de primăvată, iar spiritele focului, elementul foc, îşi intră în drepturi.
Peste o sărbătoare a focului, veche, daco-getică probabil, dacă nu mai veche, de la agatârşi, numită acum Ana-Foca, care se ţine ca să nu fie cuprinsă holda şi gospodăria de flăcări, ei bine, s-a calchiat sărbătoarea creştină a Cosmandinului, Sf. Cosma şi Damian, „...ei, bunii tămăduitori de la nimeni nu luau plată pentru tămăduiri, pentru care s-au numit doftori fără de arginţi.” (Vieţile Sfinţilor).
Asistenţa medicală gratuită a fost una dintre realizările creştinătăţii. Pentru care trebuie să mulţumim Bisericii! Mai întâi pe lângă mânăstiri şi biserici, bolniţe, ordine religioase de medici şi vindecători, spitale şi clinici, apoi sisteme naţionale de sănătate. Aceste sisteme gratuite au existat chiar şi sub regimurile totalitare averse religiei, gen nazism, fascism şi comunism.
Din nefericire, astăzi, asistenţa medicală decentă este rezervată numai celor bogaţi. Actul medical se face pe bani contrazicând însăşi esenţa medicinei, a jurământului lui Hipocrat. Mulţi bani! Lăcomia şi vanitatea au distrus şi această datorie umană, să-ţi ajuţi aproapele, călcând două porunci creştine capitale!
Se mai pomeneşte pe 2 iulie pe Sf. Voievod Ştefan cel Mare, personalitate complexă. Unii istorici postmodernişti spun că a fost un suflet chinuit întru desfrânare şi crimă. Se împreuna cu mai oricine, mai ales la beţie, a umplut Moldova de bastarzi şi numai specialiştii în genealogie şi heraldică mai cunosc păcătoasa lui descendenţă, care există până în ziua de astăzi.
Ros de dorinţa pentru putere, implicat mereu în comploturi şi intrigi, a scurtat cu mâna lui, la mânie, capete de boieri, ceea ce nici Hanul cel crud al tătarilor din Hoarda de Aur nu îndrăznea să facă, spune cronicarul: „om nu mare la statu, mânios, şi degrabă a vărsa sânge nevinovat: de multe ori, la ospeţe omorâia fără giudeţ”. Oare ştia Ştefan să citească?
Din punctul meu de vedere mult mai sfântă, (dacă se poate spune aşa) decât domnitorul, a fost Vrâncioaia, femeia care a dat toţi fii ei să moară pe câmpul de luptă pentru puterea şi bogăţia lui Ştefan din dinastia Muşatinilor. Dar femeia aceea nu avea destui bani să facă mânăstiri frumos împodobite şi altele asemenea. Dar ce poate să fie mai scump şi mai important decât viaţa copiilor?
Cred că domnitorii nu au fost niciodată animaţi de dragostea de popor şi de ţară, ci doar de dorinţa lor egoistă de putere şi bogăţie. Au fost cosmetizaţi ulterior, în scopuri politice, diverse. În definitiv şi astăzi este la fel.
Este ciudat de ce, mai nou, numai episcopii, papii şi împăraţii, regii, generalii, voievozii, rareori preoţii sunt pasibili de a fi sanctificaţi. Şi nu mă refer la Ortodoxie, care este o minoritate în creştinătate şi de bine, de rău, se mai ţine de Învăţătură, și mai există puțină rușine și un colț de umilință, ci la Biserica Universală cu cei peste un miliard de credincioşi.
În zadar s-au ridicat demult catarii, „cei puri” şi „minoriţii” calugării care făcuseră jurământ de sărăcie, aşa cum stă bine unora ca ei. Patru sute de ani s-au războit, uneori ideologic, alteori chiar cu armate întregi împotriva Romei. Nu au câştigat cei drepţi, cei cinstiţi, cei săraci, cei cu credinţă, cei asemenea Lui Iisus – ci cei bogaţi şi puternici, asemenea lui Irod - aşa cum se întâmplă adesea în istorie.
Dar nu despre istoria creştinismului și a lumii vreau să vă povestesc.
Ci despre Steaua lui Barnard! Cel mai rapid astru. Am pus la punct noaptea trecută refractorul Gina și destul de rapid am prins în colimator Steaua lui Barnard. Nu este ușor de observat, tocmai pentru că se mișcă ”rapid” cu 10,3 secunde de arc, pe an. Noul meu refractor, de care sunt foarte mulțumit și mândru de îndemânarea mea, pentru că l-am montat singur, este de fapt un upgrade al unui tub optic Bushnell mai vechi, are acum un obiectiv de 137 de mm și trei oculare Takahashi. Dar ceea ce este hotărâtor est tracking system care poate urmări mișcarea corpului ceresc observat. Mai mult, am un nou sistem fotoelectronic, care se potrivește perfect în locul ocularului și face ca imaginea prinsă de telescop să fie afișată pe monitorul laptopului, să salveze fotografii în HD și chiar înregistrări video. Mulțumesc încă odată celor care m-au ajutat să observ, din nou, cerul. Ca și japonezul TASCO Luminova, un refractor cinstit, comercial, de numai 60 mm obiectiv, dar excelent pentru observarea Lunii. Pentru cine are pasiunea mea, de a observa cerul nopții – și din corespondență am constatat că nu sunt puțini – dau coordonatele unde poate fi observată, acum, Steaua lui Barnard: asc: 17h 57m 48,5s declinație 04º 41̛ 36̋.
Steaua lui Barnard, denumită așa pentru că a fost descoperită de astronomul american E.E. Barnard, în anul 1916, este o pitică roșie, de clasa spectrală M4, o stea mai bătrână decât Soarele. Ceva mai mare ca Jupiter, dar mult mai mică decât Soarele nostru. Ceea ce este interesant este că Steaua lui Barnard se deplasează în direcția Pământului cu o viteză aproximativă de 140 km/s. Deocamdată se află la 6 ani lumină, fiind steaua a doua în rangul apropierii de Pâmânt. Prima este, după cum știm, Proxima Centauri, care se află la numai 4 ani lumină. Dar, peste 20.000 de ani Steaua lui Barnard se va afla la o distanță mică, în termeni astronomici, de numai 14,7 UA, unități astronomice, de Sistemul Solar. Oare o mai fi atunci ceva din civilizația actuală, sau rachetele altui Elon Musk, dotate cu motoare care pliază spațiul, ar fi ajuns demult pe sistemul Steaua lui Barnard!
Steaua lui Barnard are taine mari. Se crede că are cel puțin două planete. Este vorba, deci, despre un sistem solar. Locuibil? Dumnezeu știe, modesta mea lunetă nu poate răspune, ce zic, nici măcar telescopul spațial Hubble nu a putut clarifica problema. Cred că nici sofisticatul Webb nu poate răspunde.
Acum vă rog să mă scuzați este din nou senin și condiții bune de observație, o s-o scot pe Gina să ne mai uităm pe cer. Încă nu știu unde, ceva o să-mi atragă atenția, stelele sunt bune cu mine, mereu îmi șoptesc ceva, mereu îmi arată lucruri minunate. Trebuie doar să fii atent și să știi să interpretezi limbajul astrelor.
Poate, dacă mai am timp și nu mi se face somn o să intru pe Dimineața Astronomilor. S-a discutat mult despre o posibilă ofensivă rusească, începând cu 5 iulie, sau oricând în iulie-august, perioadă favorabilă din punct de vedere astrologic. Se împlinesc 80 de ani de la celebra bătălie de la Kursk și rușii sunt foarte sensibili la așa ceva. În definitiv și ucrainienii au pus ca semn distinctiv pe blindate crucea Wehrmachtului. Este o invitație la repetarea istoriei? Bună întrebare!
Așa o să mai treacă o noapte îmbietoare de vară, pentru că, mâine este, în definitiv, o altă zi.
HOROSCOP 1,2 iulie 2023
BERBEC Nu-i copleşi pe cei din jur, nu-ţi impune astăzi părerile în anturaj cu orice preţ, chiar dacă ai dreptate. Lasă-i şi pe cei din jur să ia atitudine, vei vedea că şi ei au idei bune. Weekendul este o vreme când trebuie să accepţi responsabilităţi sporite într-o perioadă tensionată şi afectată financiar. Asta inseamnă că trebuie să faci o cheltuială neprevazută. Retrage-te astăzi, ca să câştigi mâine! Dacă ai probleme în dragoste nu este indicat să le discuţi in acest weekend, mai gândeşte-te. Perioada, totuşi, îţi este este favorabilă. Ziua de sâmbătă face să-ţi crească energia, ceea ce se traduce printr-un mare volum al activităţilor făcute cu entuziasm. Un anumit procent dintre Berbeci primeşte o informatie neasteptată, plăcută, însă, sau o întâlnire neanunţată cu o personă dragă. Încep să se profileze avantajele şi succesele eforturilor susţinute din ultima perioadă de timp. Duminică eşti la un spectacol sau la o aniversare sau fă ca acest lucru să se întâmple – te relaxezi şi faci provizii de bunădispoziţie.
TAUR Majoritatea scenariilor şi planurilor de viitor, atât în activitate cât şi in viata personală, suferă din cauza întârzierilor produse de Saturn. Poţi rezolva situaţii considerate delicate. O perioadă din nou puţin tensionată, mai ales de bârfe şi vorbe. Nimic foarte important, însă. Mai mult comicării decat lucruri serioase. Aşa că poţi pleca undeva, cumva, cu primul tren din gara ca să laşi totul în urma ta, măcar pentru o zi, sau două. Dacă poţi, nu ezita, pleacă! Sâmbătă programul prestabilit va suferi modificări neaşteptate. Nu este nimic, însă, negativ. Trebuie să-ţi păstrezi calmul şi să dai dovadă de umor la unele informaţii mai ciudate pe care poţi să le primeşti. Duminică ai un program scurt: te trezeşti târziu şi te culci devreme, asta dacă nu te duci pe seară la vreun spectacol, club sau o petrecere instant.
GEMENI Păstrează-ţi calmul şi zâmbetul pe buze şi reprogramează toate deciziile importante şi întalnirile decisive! Dacă eşti hotărât să pleci în weekend, mai bine lasă pentru mâine dimineaţă. Promovează-ţi cu hotărâre interesele sentimentale. Nu te speti cu munca şi nu fă eforturi. Nu ai frică, păstreaza speranţa şi porţile succesului sunt larg deschise pentru tine. Continuă să perseverezi pe drumul actual! În acest weekend eşti într-o perioadă binecuvântată, de la bine la foarte bine. Cam tot ce iţi propui iţi iese – asta pentru că dai dovada de mult realism si bun simţ. Stelele avantajeaza in mod special activităţile legate de cărţi, reviste, ziare, publicaţii. Nu că ar fi foarte scumpe, dar sunt... importante! Netul este anonim şi dubios, adevărata informaţie o găseşti tot dintr-o carte, sigur, o poţi descărca de pe net! Este timpul unor decizii, mai mult sau mai putin importante şi dacă ai tărie de caracter, voinţă, o să dobândeşti mai multe avantaje.
RAC Sinergia şi configuraţia planetelor te avantajează în dragoste şi relaţiile sociale, dar sunt mai puţin favorabile la bani. Nu lua şi nu da bani cu împrumut. Nu uita de promisiunile facute. Sâmbătă, o informaţie te luminează la propriu şi la figurat. Nu te grăbi, însă, ca să tragi concluzii. Supravegheză-ţi regimul alimentar. Mănâncă mai multe verzituri, salate, fructe şi lămâi, dar nu fructe dintre cele care fermenteză repede. O perioada buna pentru planificarea activitatii şi mici achizitii. Să fim drepţi, te-ai cam îngrăşat, chiar daca nu ai fost in concediu. Pana te apuci să slabesti mai bine ajusteză-ti garderoba pe noile dimensiuni. Ca să nu fie hainele cimpoi pe tine! Mai pe seară, Luna iti aduce o oportunitate neşteptata. Duminică, nu te grabi, dar nici nu refuza. O atitudine inteligentă poate aduce mai multe informaţii la suprafaţa, asa incat decizia sa fie justa.
LEU Cineva încercă să-ţi intre în graţii, să profite de generozitatea ta. Mai multă prudenţă cu cei care vor să-ţi devină prieteni, dar de fapt doresc doar să se folosescă de tine. Sâmbătă este o zi rapidă. Repede vine, repede trece. Ca un făcut timpul te presează şi mereu nu faci, nu spui ceea ce doresti, de fapt. Nu ai timp! Aşa timpul trece foarte repede, confiscat de grijile cotidiene! Sâmbata ai un prilej de distracţie, o petrecere sau participi la o zi de naştere, a unui Rac, sau un Petre întârziat. Chiar dacă oboseala îşi spune cuvântul, distrează-te – este singura soluţie de evitare a stresului cotidian, soluţie chiar încurajată de sistem. Oamenii care se distrează nu fac politică. Duminică ai de facut un drum, poate la munte, poate la ţară. Un drum, dar cu profit – poate fi şi o expediţie de aprovizionare. Perioada de timp a acestui weekend este numai bună pentru inceperea unui mic proces de planificare, de ordonare a vieţii şi operei tale. Dacă nu te-ai apucat deja să faci curăţenie. Asta daca ai terminat cu obsesiile tale, sau alte „praguri” pe care le ai de trecut in această perioadă.
FECIOARĂ Dacă ai luat o hotărâre, sâmbăta aceasta ţine-te de ea. De fapt, o veste primita spre sfârşitul zilei te fac să speri intr-o posibilă îmbunătăţirea a situaţiei financiare, dar nu te grăbi! Sâmbătă este o zi relaxantă şi plăcută ba chiar interesantă - sunt posibile unele întâlniri întâplătoare cu prieteni vechi, dar neglijaţi. Tot sâmbăta probabil ca te duci la cumpăraturi, duminică o să vrei să faci puţină curațenie în casă şi în suflet. Totuşi, sâmbătă ai un moment de inspiraţie în care crezi că ai găsit o solutie pentru rezolvarea unor probleme. Nu lasa lucrurile pe mâine, fă-le astăzi. Intâi fă-ti un plan, apoi acţionează cu chibzuinţă. Nu te amesteca cu cei care nu sunt ca tine. Mezalianţele şi amestecurile de religii şi rase au fost întotdeauna motive de conflicte, mai mari sau mai mici. Sfârşitul weekendului, adică duminică seara te gaseste în activitate, în orice caz muncind cu dedicaţie şi spor la ceva.
BALANŢĂ Stelele iți sortesc o zi bună, nu te mai doare spatele şi capul, iar cu putina gandire pozitiva poţi rezolva şi problemele cotidiene de sîmbătă, cum ar fi cumpărăturile şi curăţenia. Weekendul acesta este pentru armonioasele Balanțe o perioadă a pregătirilor şi a planurilor. Trebuie să analizezi ultimele demersuri şi evenimente şi să retrasezi cursul lucrurilor. Înaintea unui nou atac, înaintea unei noi ofensive sau al unui nou proiect, forţele trebuie să se regrupeze – ce să mai spun daca este vorba de o relatie de amor! Sâmbătă, cu apecte favorabile, ai totuşi mai multe oportunităţi şi posibilităţi, pe care cu înţelepciune şi chibzuinţă nu o să le risipeşti, cum faci de obicei. Configuraţia astrală te sprijină să obţii mai multă stabilitate în familie sau printre prieteni. În ultima zi din weekend îţi este mai uşor să învingi dificultăţile vieţii cotidiene – doar este duminică. Poţi să întâlnesti o persoană deosebită sau să te distrezi. Întâlnirile îţi încălzesc inima şi îţi oferă suficiente rezerve de bună dispoziţie şi optimism.
SCORPION O zi de sâmbătă care seamănă cu altă zi de sâmbătă in care rutina distracţiilor obişnuite devine monotonă şi cu o impresie ciudată de “déjà vu”. Totuşi, o veste care îţi pare a fi bună. Astăzi este cazul să devii mai practic şi ceva mai diplomat, totodată; numai aşa poţi evita un mic, dar bine organizat, dezastru sentimental sau financiar, Doamne fereşte! Aspecte uşor nefavorabile la bani, dar foarte bune la sănătate. Nu-ţi schimba intenţiile, tenacitatea aduce succes cel putin in acest weekend! Sâmbătă, trudeşti din greu la o realizare, dai un examene care poate fi şi o apariţie-şoc la o petrecere – in orice caz este vorba de un termen, de trecerea unui obstacol. În această perioadă este bine să te limitezi la zâmbete plate şi să eviţi o atitudine prea dinamică sau chiar agresivă. Evită, de asemenea, orice decizie luată în stare emotivă. Nu începe acţiuni pe care nu le poţi finaliza singur, deoarece vei constata ca nu ai cui să-i ceri ajutorul.
SĂGETĂTOR Anumite informaţii te descurajeză, dar cu puţin bun simţ şi refuzând complicatiile inutile, o s-o scoţi la capat! Concentrează-te pe problemle urgente şi distrează-te, este sâmbătă! Seară de sâmbătă deosebită în compania celor dragi. Nu te mai lăsa prins in capcana clasică întinsă zodiei tale, cea cu detaliile ca să nu vezi întregul. Deschide bine de tot ochii, mai ales la relaţiile tale sociale! Pe de alta parte vremea draguţă te invită la ţară, poate şi pentru o aprovizionare direct de la producător. Cu ceva planete binevoitoare şi o conjunctură indiferentă, cu Jupiter gânditor, dar mai bine dispus, ei bine, toată această configuraţie face ca perioda în discuţie să fie benefică. Magnetismul personal al nativilor şi nativelor din Săgetător este în creştere – în special sâmbătă. Duminică este o zi liniştită şi relaxantă în mijlocul familiei. Acordaă mai mult timp familiei, prietenilor vechi, relaţiilor verificate - te vei simţi foarte bine in compania lor!
CAPRICORN Configuratia cosmica te avertizeaza sa te odihnesti mai mult si sa-ti menajezi sanatatea. Nişte vitamine cu minerale nu ar fi o idee rea! Trei mere pe zi şi la doctor niciodată, așa se spune. Favorurile stelelor se îndreaptă spre cumpărături şi petreceri. Cam asta se face în weekend. Sau cumpărături pentru petreceri, pentru că ceea ce cumperi in acest weekend va face mare plăcere celor dragi. Petrecere care, cum altfel, s-a stabilit pentru sâmbăta seara. Poate fi o sărbătoare a unui dragălaş şi foarte iubit membru junior al familiei. Pentru un procent dintre nativii din Capricorn sâmbăta este un bun prilej să călătorească şi/sau să înceapă o scurtă excursie. Pentru cei care, dintr-un motiv sau altul nu pot pleca de acasă, perspectiva se îmbunătăţeşte într-un mod spectaculos, pentru că relaxarea este un bun sfetnic. Perioada este favorabilă, mai puţin în ceea ce priveşte noile relaţii sociale.
VĂRSĂTOR Zodiacul benefic, cu Luna favorabilă, te îndreptăţesc să speri in rezolvarea favorabila a problemelor tale sentimentale care trenează de mai mult timp. Trebuie, doar, să vrei să le rezolvi! O mică nerealizare, sau un eşec minor care te pune pe gânduri, asta sâmbăta. Din nou ai ceva de rezolvat, dar numai în cursul prînzului din ziua de sâmbătă. Nu te lăsa copleşit de rutină, căută să te distrezi cu ceva nou în acest weekend şi să legi noi prietenii. Poate distracţia are şi o parte educativă, poate noua cunoştiinţă îţi oferă informaţii noi. Ceea ce însă te enerveză enorm sunt bârfele şi intrigile. Majoritatea bârfelor şi intrigilor nu se fac din răutate ci din prostie şi mahalagism, aşa că nu te enerva în mod disproporţionat şi inutil. În situţia în care vrei să iei atitudine consulta-te astăzi cu cei nascuţi sub semnul Gemenilor vei gasi multa bunavointă, sfaturi competente si idei bune. Gemenii sunt specialiştii zodiacului în “relaţii publice”.
PEŞTI Domneşte o mare tensiune în legătură cu nişte termene, săptămâna viitoare, poate proiecte noi, teste, sau examene. Aşa că te pregăteşti sufleteşte. Poţi să primeşti veşti bune de departe. Nu trebuie sa faci cheltuieli importante şi atenţie unde pui banii sau cărţile de credit. Nu da cu împrumut bani, nu lua cu împrumut, ocoleşte cazinourile şi casele de pariuri. Weekendul este favorabil, mai ales în afirmarea propriei personalităţi. Dacă vrei să ai dreptate, să prevalezi, aceasta este ziua! Trebuie să eviţi discuţiile în contradictoriu cu persoanele de sex opus, sau cu cei care îţi poartă de grijă, fără să ai nevoie, din familie, sau dintre prieteni. Bănuielile tale nu se confirmă, sau se confirmă parţial. Până la urmă timpul te favorizează. Nu ai grijă, o să te descurci şi de data aceasta. Stelele fixe si vremea dar şi vremurile, puternice prin schimbări, îţi conferă energia de care ai atâta nevoie.